Jurnalul botosanenilor Publicatiile Jurnalul Online Jurnalul Dimineata Botosanilor

   

Evenimente
Politică
Cultură
Economic
Fapt divers
Editorial
Învăţământ
Sănătate
Administraţie
Social
Ştiri agenţii
Horoscop
Lumea lu' Rotundu
Presa'n gura lu' Rotundu


Număr accesări
Astăzi:
449
De la 07 Ianuarie 2003
123144444
pnl

Bush: Fetele mele mi-au scos peri albi, nu grijile administraţiei!

  • 8 June 2006, 23:00
Preşedintele american George W. Bush, care va împlini 60 de ani la 6 iulie, a declarat miercuri că firele sale albe de păr nu au legătură cu grijile administraţiei, ci cu cele două fiice ale sale, relatează AFP. 'Credeţi că am fire albe de păr pentru că sunt preşedinte. Nu-i aşa, este din cauză că am două fete adolescente', a glumit Bush. Barbara şi Jenna, gemene, vor împlini 25 de ani în noiembrie. Ele nu au intrat în politică, deşi au participat la campania pentru realegerea tatălui lor în 2004. Ele le-au provocat câteva probleme părinţilor lor în 2001, când au fost acuzate în Texas (sud) de deţinere de alcool, în timp ce erau încă minore. Bush a afirmat totodată că nu-şi simte vârsta: 'Vreau să vă spun ceva, vouă, tinerilor. Când eram de vârsta voastră, credeam că la 60 de ani eşti foarte bătrân. Însă totul este în cap. Nu eşti chiar atât de bătrân', a explicat preşedintele american.

Drepturile de autor sunt rezervate proprietarului de domeniu. Responsabilitatea pentru eventualele consecinte juridice generate de copierea, multiplicarea si difuzarea textelor si fotografiilor de pe acest site revine persoanei in cauza.


Bulversări liberale
Ioan Rotundu
Comentariu la comentarii (XCV)
(Ioan Rotundu)
Un pietonal pentru Micul Paris
Horoscop
Comisarii Gărzii, acuzaţi de abuz
(Dorin BEJENARU)
Acţionari captivi în epavele industriei locale
Lege restrictivă pentru medicii de familie
Inspectorii OJPC pe urma unui câine
Asigurările merg unse cu gel de duş
Botoşănenii nu ştiu să spună da avantajelor
Comune codaşe la legile proprietăţii
PRM îmbracă haine de sărbătoare
Voluntarul japoniei verificat de superiorul său
Mai puţin lapte praf împărţit în judeţ
Externalizarea serviciilor de către spitale blocată
Rănit grav după o căzătură din căruţă
Un zâmbet pentru educatorii de ieri
Performanţele elevilor, premiate
Oaspeţi ministeriali la aniversare
Angajarea absolvenţilor o problemă actuală
Ministrul justiţiei va trebui să ţină cont de părerile societăţii civile
Se aşteaptă în continuare unele răspunsuri din partea primului-ministru
60 de zile acordate Guvernului să se pronunţe asupra propunerilor legislative
Audiat la Parlament în legătură cu situaţia spitalelor de psihiatrie
Autorităţile române doresc să înveţe reţeta de succes utilizată de Spania
Program al MS pentru o maternitate fără riscuri
200 de euro pentru soţii aflaţi la prima căsătorie
Noul Cod de procedură penală încalcă drepturile omului
Oamenii de ştiinţă americani au 'produs' prima pisică hipoalergenică
Efectul Mozart asupra glaucomului
Sucurile de portocale şi grapefuit previn apariţia osteoporozei
Jurnalul de Botoşani şi Dorohoi

Blogul lui Rotundu
Arhivă


Catalin Flutur Valeriu Iftime
Ultimele articole de pe blog