În anul în care abia am intrat nu se va mai lărgi baza de contribuabili la sănătate. Este promisiunea pe care au făcut-o şefii casei de asigurări de sănătate.
Cotizanţi la sănătate sunt în continuare puţini raportat la numărul celor care beneficiază de servicii medicale, spune Rodica Huţuleac, preşedinta CAS.
Anul în curs a adus în rândul celor ce plătesc asigurarea de sănătate mii de pensionari. din Botoşani, dar tot nu este suficient pentru sistemul nostru, mai spune Rodica Huţuleac.
Şefii CAS spun că în 2011 este posibil să se mai analizeze o dată ce categorii de asiguraţi beneficiază de gratuitate la servicii medicale fără să plătească, însă chiar dacă se va decide punerea la plată a unor categorii de asiguraţi, aceştia vor scoate bani abia la anul. Se consideră că fiind an de criză, măsurile adoptate până acum sunt suficiente. (Doina Marcu)