Sorescu i-a atenţionat pe foştii angajaţi care au dat instituţia în judecată, să nu-şi imagineze că vor fi reangajaţi. Este vorba de un grup de disponibilizaţi care s-au adresat instanţei de judecată şi au obţinut reîncadrarea pe post.
Societatea Nova Apaserv trebuie să se încadreze în buget şi să mai concedieze încă 25 de oameni care trebuiau să plece în şomaj încă din toamna anului trecut, astfel încât organigrama să rămână cu 415 salariaţi.
Dacă nu reuşesc şi nu sunt în stare să facă nişte reduceri de personal, mergem şi pe varianta de concedieri colective. Să nu-şi imagineze cineva că mai vin încă 50 de oameni înapoi şi creştem preţul la apă să-i plătim. Am înţeles că acolo au fost nişte complicităţi, în sensul că oamenii care dădeau decizii de desfacere a contractului de muncă, îi consilia cum să câştige în instanţă. M-am săturat de complicităţi parşive, a spus Sorescu. (Adrian Marcu)