Jurnalul botosanenilor Publicatiile Jurnalul Online Jurnalul Dimineata Botosanilor

   

Politică
Infracţiuni
Economic
Administraţie
Ştiri agenţii
Horoscop
Umor
Evenimente
Lumea lu' Rotundu
Presa'n gura lu' Rotundu

1 EURO = 4.8697 lei
1 USD = 3.9827 lei


Număr accesări
Astăzi:
41750
De la 07 Ianuarie 2003
93614535

CSM va cere Comisiei Europene lămuriri despre documentul din 2012

  • prin care erau solicitate date cu privire la cauze penale
  • 27 March 2018, 23:00
Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) va transmite o scrisoare Comisiei Europene (CE) pentru a cere "lămuriri despre sensul solicitărilor" care se regăsesc în documentul care ar fi fost transmis de către CE în octombrie 2012 şi în care erau cerute detalii cu privire la cauze penale vizându-i pe George Becali, Adrian Năstase, Şerban Alexandru Brădişteanu, George Copos, Tudor Alexandru Chiuariu, Ion Dumitru, Decebal Traian Remeş, Cătălin Voicu sau Dan Voiculescu, relatează News.ro.
"Secţia pentru judecători din cadrul Consiliului, convinsă fiind de rolul Comisiei Europene în evaluarea progreselor României în domeniul justiţiei, ţinând cont de ampla dezbatere determinată de apariţia în spaţiul public a documentului datat 10 octombrie 2012, trimis Ministerului Justiţiei de către Comisie, a apreciat ca utilă transmiterea unei scrisori acestui organism european, în vederea lămuririi exacte a sensului solicitărilor cuprinse în paragrafele 18 şi 20, aceste informaţii fiind menite să înlăture orice speculaţii în această privinţă", a anunţat Consiliul Superior al Magistraturii, în urma şedinţei de marţi a Secţiei pentru judecători.
De asemenea, CSM a decis transmiterea unei solicitări Ministerului Justiţiei, în vederea comunicării oricăror clarificări în legătură cu documentul CE, inclusiv cu privire la instanţele angrenate în procedurile de evaluare în cadrul Mecanismului de Cooperare şi Verificare.
În urmă cu o săptămână, premierul Viorica Dăncilă i-a adresat o scrisoare preşedintelui Comisiei Europene Jean Claude Juncker, cerându-i clarificări cu privire la documentul apărut în presă şi atribuit Comisiei Europene, prin care erau solicitate detalii cu privire la cauze penale vizându-i pe George Becali, Adrian Năstase, Şerban Alexandru Brădişteanu, George Copos, Tudor Alexandru Chiuariu, Ion Dumitru, Decebal Traian Remeş, Cătălin Voicu, Dan Voiculescu.
Ea îi adresează preşedintelui CE "rugămintea de a clarifica aspectele de fapt şi de drept cu privire la documentul în cauză".
"Este esenţial pentru colaborarea noastră instituţională şi pentru consolidarea funcţionării justiţiei în România să lămurim dacă documentul atribuit Comisiei Europene este unul autentic, asumat instituţional, şi dacă este singurul document de acest fel, de natură să aducă ingerinţe în funcţionarea justiţiei şi separaţia puterilor în stat", argumentează premierul.
Ea îşi exprimă convingerea că în scurt timp, prin implicarea directă a lui Juncker, vor putea fi înţelese "raţiunile, motivele şi criteriile care au stat la baza întocmirii de către reprezentanţii Comisiei Europene a acestei liste nominale, modalitatea în care informaţiile solicitate şi obţinute de către instituţia europeană au contribuit la analizarea şi, mai ales, la evaluarea progreselor înregistrate de România în cadrul Mecanismului de Cooperare şi Verificare".
Viorica Dăncilă apreciază că se impun clarificări urgente, mai ales că transmiterea unor astfel de cerinţe imperative autorităţilor române de către Comisia Europeană a constituit o practică repetată.
Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, vineri, la Bruxelles, că a fost abordat de către preşedintele Comisiei Europene (CE), Jean Claude Juncker, în legătură cu scrisoarea premierului Viorica Dăncilă şi că i-a spus înaltului oficial european că este o preocupare legitimă din partea opiniei publice şi opiniei politice din România şi l-a rugat ca la nivelul CE să trateze chestiunea exhaustiv şi să vină cu nişte răspunsuri pertinente.
Documentul CE este datat 10 octombrie 2012 şi era adresat ministrul de atunci al Justiţiei Mona Pivniceru, conţinând 21 de cerinţe adresate Guvernului, inclusiv solicitări privind anumite cauze penale.
Agentia de stiri HotNews

Drepturile de autor sunt rezervate proprietarului de domeniu. Responsabilitatea pentru eventualele consecinte juridice generate de copierea, multiplicarea si difuzarea textelor si fotografiilor de pe acest site revine persoanei in cauza.


Bancul zilei: Zgârcenie gastronomică
Horoscopul zilei de 28.03.2018
Dragnea: "Vreau să ne unim cu Moldova.
Vreau să fim împreună în Europa, dar ca o singură națiune"
Mesajul lui Klaus Iohannis la aniversarea unui secol de la unirea Basarabiei cu România:
Unul dintre momentele care definesc pentru totdeauna istoria și țin treze conștiințele
Presa sârbă: Documentele privind extrădarea lui Sebastian Ghiţă nu au ajuns încă la Înalta Curte din Belgrad
Deficitul crește puternic, la 0,59% din PIB, în primele două luni ale anului
Cum ni se schimba economia pe tăcute,
iar noi suntem ocupați cu false probleme
Candidații la CNSAS, validați fără audieri.
PSD a făcut scut în jurul lui Cazimir Ionescu, atunci când un deputat USR l-a întrebat despre dosarul Mineriadei
Ionuţ Dumitru: Avem un deficit neobişnuit pentru primele luni ale anului.
Îngrijorătoare sunt cheltuielile recurente
Fost director de cercetare Cambridge Analytica: Dan Mureșan a fost otrăvit în camera de hotel
Primarul Nechita, un mafiot PSD aflat la mare ananghie
Jurnalul de Dimineaţă

Blogul lui Rotundu
Arhivă