De ieri, cadrele didactice din unităţile de învăţământ de pe raza judeţului Botoşani au început să-şi primească cel de-al 13-lea salariu. Potrivit liderului Sindicatului Învăţământului Preuniversitar (SIP) Botoşani, Maria Ţiprigan, acest salariu este mult aşteptat de cadrele didactice, având în vedere că se apropie sărbătorile de iarnă.
Al 13-lea salariu continuă să se aloce şi mâine (nr. azi) şi sperăm ca până luni să se finalizeze distribuirea banilor către cadrele didactice din judeţ, a precizat Maria Ţiprigan. Cu toate acestea liderul sindical susţine că a primit semnale de la unele cadre didactice, precum cele de la Liceul Anastasie Başotă Pomârla, care doresc acordarea unui avans pentru luna decembrie. Aceleaşi cereri le au şi cadrele didactice de la o serie de unităţi şcolare din Botoşani şi Dorohoi. În această privinţă, cadrele didactice s-au adresat Trezoreriei Botoşani, dar au primit un răspuns negativ. Din acest motiv, Maria Ţiprigan susţine că sindicatul pe are îl reprezintă va lua legătura cu reprezentanţii Inspectoratului Şcolar Judeţean şi cu Trezoreria în scopul de a soluţiona favorabil solicitarea cadrelor didactice. (Margareta NICHIFOR)