Potrivit celor declarate de liderul Constantin Conţac, rămâne ca Biroul Permanent Naţional să decidă în urma unui sondaj, care vor fi cei 9 candidaţi cu care formaţiunea va porni în luptă. Dosarele au fost depuse deja la Bucureşti. Fiecare candidat a primit o recomandare din partea filialei din care face parte. Acolo unde va interveni situaţia de balotaj, adică vor fi mai mulţi candidaţi pe un colegiu, se va face un sondaj la nivel central. Plata va fi asigurată de cei sondaţi. În medie, avem cam doi oameni pe funcţii, fie la senatori, fie la deputaţi, a declarat Constantin Conţac.
Sondajul va viza susţinerea şi reprezentarea pe care o are în teritoriu respectivul potenţial candidat. Se va face şi un sondaj la nivelul tuturor candidaţilor pentru a se vedea ce şanse au candidaţii social democraţi. În cazul în care un candidat are un procent scăzut, cei de la Centru pot interveni cu alte personalităţi ce au posibilitatea să acumuleze mai multe voturi. Liderul Conţac precizează totodată că pot interveni şi modificări fiindcă încă nu s-a stabilit care va fi reprezentarea PC în cadrul Alianţei.
Pe lista actuală sunt înscrişi Claudiu Adăscăliţei (candidatul de primar la Săveni, care a pierdut alegerile, dar are recomandare bună de la filială), Viorica Afrăsinei (fostă deputată şi preşedinta Organizaţiei Judeţene de femei), Tamara Ciofu (medic la Spitalul de Pediatrie), Liviu Conţac (băiatul lui Constantin Conţac, care este membru din 2003), Georgeta Creţu, consilierii judeţeni Mircea Dănuţa, Mihai Darie, Gheorghe Marcu şi Silvana Tudorache, Andrei Dolineanschi (un tînăr din Dorohoi), Ioan Domoncu (Dorohoi), deputaţii Doina Dreţcanu şi Costică Macaleţi, Constantin Manolache (fost consilier, vicepreşedinte al CJ, inspector la învăţământ), Ştefan Narcis (fost consilier judeţean, jurist), Paul Popa (actualmente în Guvernul României, fost subprefect de Botoşani), Gheorghe Rusu (fost director la Ocolul Silvic) şi Ioan Toma (fost director la Direcţia Agricolă Botoşani). (Eliza Sofian)