Miezul sau puterea iernii pastorale de şase luni, deschisă la 26 octombrie şi închisă la 23 aprilie, este marcat de o sărbătoare de trei zile, în perioada 15-17 ianuarie, dedicată unor năprasnice divinităţi meteorologice, numite Cârcovii de iarnă. Aceştia ar fi răspunzători de manifestările violente ale naturii, viscole, vârtejuri, grindină, trăsnete, dar şi de pagubele aduse de lupi şi alte fiare sălbatice turmelor de vite. Ei provoacă diverse boli neuropsihice, numite Luatul sau Lovitul din Cârcovi şi, deşi erau consideraţi forţe diavoleşti, oamenii îi cinsteau prin severe interdicţii de muncă pentru a le câştiga bunăvoinţa, astfel încât în zilele lor nu se lucrau lâna şi pieile de animal. Legenda spune că în noaptea de duminică spre luni, lupii se strâng în haite la urlători, loc de trecere al lupilor, unde încep să cânte, invocându-şi divinitatea, Sânpetrul de iarnă, să vină pentru a le împărţi tainul, adică prada ce li se cuvine pentru un an de zile. Se spune că Sânpetrul soseşte la miezul nopţii pe un cal alb şi împarte fiecărui lup prada, un miel, o oaie, o căprioară, lupii urmând să nu se atingă de nimic altceva decât de tainul primit. În folclorul pastoral apare şi motivul ciobanului curios care, dorind să vadă cum se desfăşoară întâlnirea lupilor cu divinitatea lor, a venit pe lumina zilei la urlătoare şi s-a ascuns într-un brad înalt. După adunarea lupilor şi rugăciunea urlată, soseşte călare pe un cal alb Sânpetrul Lupilor care împarte prada tuturor supuşilor. Dar, înainte de încheierea întâlnirii soseşte un lup şchiop. Văzându-l, Sânpetrul Lupilor îl ceartă şi îi spune să îl mănânce pe ciobanul cocoţat în brad. Haita lupilor s-a împrăştiat apoi, iar povestea spune că nu a trecut anul şi curiosul cioban a fost mâncat de lupul cel şchiop. O altă legendă spune că pe timp de iarnă o fecioară care aducea apă de la un izvor a fost atacată de un lup. O bătrână care se afla în apropiere şi-a sacrificat viaţa, pentru a o salva pe cea a tinerei. Lupul este animalul zeului Marte, zeu care a pătruns în mitologia greacă, venind din spaţiul tracic. Asociat cu dragonul, el a fost consacrat totem al dacilor. De asemenea, lupul este animalul lui Apollo, sau Lykios, iniţial un zeu trac, numit aşa în baza unei tradiţii arhaice după care mama sa Leto ar fi fost o femeie lupoaică. Herodot, în lucrarea sa 'Melpomene', făcea referire la tribul Nourilor, trăitor pe tărâmul Daciei şi menţiona că 'o dată pe an, fiecare nor se schimba în lup pentru puţine zile, pe urmă îşi recăpăta forma'. În antichitate, braţele Dunării purtau denumirea de Lycostomos, Gura Lupului, unii istorici atribuind acest nume braţului Sulina, iar alţii braţului Chilia al Dunării. Acum doar superstiţia a rămas, iar unii oameni din judeţul Tulcea refuză să lucreze în aceste trei zile lână şi piei de animale, iar în noaptea de 15 spre 16 ianuarie nimeni nu iese pe baltă, la pescuit.
Ioan Rotundu
