Jurnalul botosanenilor Publicatiile Jurnalul Online Jurnalul Dimineata Botosanilor

   

Evenimente
Politică
Infracţiuni
Anunţuri
Economic
Învăţământ
Sănătate
Sport
Administraţie
Social
Ştiri agenţii
Horoscop
Umor
Comentarii
Religie
Lumea lu' Rotundu
Presa'n gura lu' Rotundu


Număr accesări
Astăzi:
1102
De la 07 Ianuarie 2003
123124673
pnl

Cariera infracţională a spărgătorului recidivist din Flămânzi

  • a fost stopată pentru următorii 15 ani
  • 19 November 2010, 23:00
În lunile octombrie şi noiembrie 2010, lucrătorii din cadrul Poliţiei oraşului Flămânzi au fost sesizaţi, de mai mulţi cetăţeni, despre spargerea locuinţelor acestora, din interior fiind sustrase, de cele mai multe ori, aparate electronice, dar şi alte bunuri. Investigaţiile efectuate l-au indicat ca autor al faptelor pe numitul Petrişor C., de 26 ani, din Flămânzi, arestat în urmă cu câteva zile pe teritoriul comunei Frumuşica.
Recidivist, eliberat în urmă cu circa trei luni din penitenciar, unde a executat o pedeapsă pentru fapte asemănătoare, comise la începutul anului 2007, Petrişor şi-a reluat vechile obiceiuri, cauzând prejudicii serioase localnicilor din zonă. După reţinerea sa pentru cercetări, s-a stabilit că cel în cauză a comis, în perioada menţionată, nu mai puţin de 7 furturi, din tot atâtea locuinţe, „ajutat”, ce-i drept, şi de neglijenţa proprietarilor care, în toate cazurile, au omis să-şi asigure locuinţele.
Deşi, din fericire pentru păgubiţi, majoritatea bunurilor au fost recuperate, în ziua de 18 noiembrie Judecătoria Botoşani a emis pe numele recidivistului Petrişor C. mandat de arestare preventivă, pentru 28 zile. Se continuă cercetările pentru stabilirea întregii activităţi infracţionale a autorului care, dacă va fi găsit vinovat de comiterea infracţiunii de furt calificat, ar putea primi o pedeapsă privativă de libertate de până la 15 ani.
„Recomand persoanelor plecate din localitate să-şi lase locuinţele în grija unor cunoştinţe apropiate. Ca o măsură preventivă cetăţenii sunt sfătuiţi să anunţe, înainte de plecare, poliţistul de proximitate şi şefii de posturilor comunale de poliţie, care-i pot consilia şi sprijini pentru ca agoniseala lor să aibă un plus de siguranţă”, ne-a spus inspectorul principal Marcel Şchiopu, comandantul Poliţiei oraşului Flămânzi. (BPF)

Drepturile de autor sunt rezervate proprietarului de domeniu. Responsabilitatea pentru eventualele consecinte juridice generate de copierea, multiplicarea si difuzarea textelor si fotografiilor de pe acest site revine persoanei in cauza.


L'hiver sur la ulitza
Horoscop
Punguţa cu doi bani
Valeriu Tabără vrea frunza pe fiecare produs agroalimentar românesc
Colonizarea Planetei Roşii trebuie sa înceapă cu astronauţi de peste 60 de an
Laicizarea accelerată a Occidentului
o dictatură care riscă să distrugă libertatea religioasă
Guvernul ar putea înjumătăţi perioada acordării indemnizaţiei pentru mamă
tu ai unde sa-ţi laşi copilul la un an?
Soacra lui Adrian Nastase a murit vineri dimineaţă
Lovitura de teatru în Ghencea
MM Stoica, noul manager general al Stelei
Atenţie la Rusia după alegeri
Despre companiile integrate: înfiinţaţi-le odată, să dea faliment
Mass-media despre tentativa de mituire lui Valentin Fatuloiu
Unul dintre cei mai activi jucători pe piaţa de capital
cercetat pentru spălare de bani, evaziune fiscală şi infracţiuni privind piaţa de capital
Cercetat pentru tentativă de mituire cu un milion de euro
Săptămâna Educaţiei Globale la Corni
Ţurcanu nu vrea ca viaţa sa privată să fie subiect public
Sărbătoare la Biserica Vovidenia din Botoşani
Directorul Camerei Agricole Botoşani va fi ales prin votul fermierilor
Pentru că i-a jignit oile, Ţurcanu se răzbună pe Ghiorghiţă
Medicul Tomozei îi urmează Ecaterinei Chihaia
Juristul Niţu face lucruri trăsnite
într-un proces cu Spitalul judeţean el este pârât şi reclamant
Tot mai mulţi elevi chiulesc de la ore, adăpostiţi prin baruri
Din preocupările juristului Victor Niţu
Profesorii caută antidot la agresivitatea elevilor
Blândului Georgescu i-a sărit muştarul
Jurnalul de Dimineaţă

Blogul lui Rotundu
Arhivă


Catalin Flutur Valeriu Iftime
Ultimele articole de pe blog