Jurnalul botosanenilor Publicatiile Jurnalul Online Jurnalul Dimineata Botosanilor

   

Evenimente
Politică
Anunţuri
Economic
Editorial
Sănătate
Administraţie
Social
Ştiri agenţii
Horoscop
Umor
Reportaje
Comentarii
Lumea lu' Rotundu
Presa'n gura lu' Rotundu


Număr accesări
Astăzi:
9003
De la 07 Ianuarie 2003
122869070

Casa de Pensii Botoşani zine că n-a greşit la calcularea pensiilor pe louna ianuarie

  • 30 January 2011, 23:00
După Casa de Asigurări de Sănătate, şi Casa de Pensii a venit cu precizări care să-i lămurească pe vârstnici că pensiile primite în această lună au fost calculate corect şi nu este vorba de greşeli de calcul la reţinerea contribuţiei la fondul de asigurări sociale de sănătate.
În urma multor sesizări prin care pensionarii se plângeau că li s-au reţinut mai mulţi bani decât prevede legea pentru contribuţia la sănătate, reprezentanţii Casei Naţionale de Pensii au transmis un comunicat cu precizări în care se arată că doar până la sfârşitul anului trecut contribuţia datorată de pensionari la sănătate era calculată la diferenţa între cuantumul pensiei şi limita de 1.000 de lei, de la care pornea obligativitatea plăţii contribuţiei la sănătate.
„Începând cu luna ianuarie 2011, potrivit modificărilor şi completărilor aduse Legii 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, prin dispoziţiile OUG nr. 107/2010, pensionarii ale căror venituri din pensii depăşesc 740 de lei datorează contribuţia lunară pentru asigurările sociale de sănătate calculată potrivit prevederilor art. 259 alin. 2. Aliniatul 2 din acest articol prevede cu claritate: contribuţia datorată de pensionarii ale căror venituri din pensii depăşesc 740 de lei este de 5,5%, aplicată asupra acestor venituri. Prin aplicarea acestei cote nu poate rezulta o pensie netă mai mică de 740 de lei”, se arată în comunicatul transmis de Casa de Pensii pentru lămurirea vârstnicilor care erau convinşi că au fost înşelaţi la calcularea pensiilor. (Doina Marcu)

Drepturile de autor sunt rezervate proprietarului de domeniu. Responsabilitatea pentru eventualele consecinte juridice generate de copierea, multiplicarea si difuzarea textelor si fotografiilor de pe acest site revine persoanei in cauza.


Horoscop
Bancul zilei: Coada la români
La Corni, promisiuni electorale de-ţi stă mintea-n loc
„Alungaţi mafia din Primăria Corni”
a cerut deputatul Nicolae Rebenciuc la acţiunea de lansare a candidatului PDL
Mii de deţinuţi au evadat din două inchisori
bilanţul morţilor depăşeşte 100
Revoltele se vor răspândi în tot Orientul Mijlociu
arabii vor răsturna tiranii susţinuţi de SUA
Un important lider islamist revine in Tunisia
după 22 de ani de exil
ăCererea liderului PSD de pichetare a sediilor PDL, una "tipic Ponta, tipic procuror nereuşit"
Alianţa PSD-PNL e "singura şansă pentru a opri mafia PDL".
Un nou superciclu de creştere al economiei mondiale
de Cristian Orgonas
SUA cer eliberarea imediată a unui diplomat care a împuşcat mortal doi motociclişti
Guvernul va cheltui 1,2 milioane lei ca să afle opiniile romanilor
respondenţii primesc cate 15 lei
UDMR nu are niciun motiv să se gândească la o ieşire din coaliţia cu PDL
Tânărul Ponta are apucături de bătrân comunist
de Stefan Vlaston
O româncă din Chişinău ce a dormit sub cerul liber in Italia are acum propria afacere
Dezamăgire şi dezgust
Ioan Rotundu
Se schimbă lumea. Încotro?
Ioan Rotundu
Iablonschi a fost ales preşedintele OT – PDL a municipiului Botoşani
„Spitalele care nu au linie de gardă se vor autoexclude”
a declarat subprefectul Silvana Tudorache
Sâmbătă, Tineretul PDL din judeţ şi-a ales liderul
Maternitatea vrea un compartiment care să se ocupe de gravidele şi lehuzele casnice
Macovei nu crede că primăriile vor putea plăti salariile profesorilor
Un nou regulament de acordare a sporurilor în sistemul sanitar
Jurnalul de Dimineaţă

Blogul lui Rotundu
Arhivă


Ultimele articole de pe blog