După apariţia articolului mă aşteptam să primesc de la Garda de Mediu lămuriri cu privire la refuzul de a lua măsurile legale împotriva incendiatorului acelei mirişti, ştiut fiind faptul că incendierile de mirişte sunt interzise, cu anumite excepţii, dar sub nicio formă nu sunt legale incendierile în vecinătatea locuinţelor.
Mihaela Adăscăliţei din satul Coşuleni, comuna Băluşeni, deţine un teren cultivat cu porumb în chiar vecinătatea miriştii incendiate şi s-a panicat văzând cum a procedat proprietarul Anca Murgu prin tatăl ei Valică.
Ea s-a prezentat vineri, 12 noiembrie a.c. la Garda de Mediu Botoşani pentru a depune o reclamaţie. Nu numai că i s-a refuzat primirea reclamaţiei dar i s-a vorbit extrem de urât şi a fost invitată să plece pentru că ei au o şedinţă.
Adăscăliţei a revenit luni, 15 noiembrie a.c. dar din nou i s-a vorbit urât şi nu i s-a primit reclamaţia, fiind trimisă la Primăria Băluşeni. Ori, în cazul de faţă, Garda de Mediu avea competenţa să constate că incendierea de mirişte nu numai că s-a făcut ilegal, dar inclusiv funcţionarii cu responsabilitate din Primărie Băluşeni se fac vinovaţi de nerespectarea legislaţiei în vigoare şi ar fi trebuit sancţionaţi, lucru ce numai un comisar de mediu ar fi putut s-o facă.
Este inexplicabil ce se petrece de-o bună bucată de timp la Garda de Mediu condusă de către comisarul şef Cristina Kashyap. Pur şi simplu funcţionarii acestei instituţii nu mai reacţionează la reclamaţiile primite din partea cetăţenilor, politizarea excesivă a instituţiei blocând activitatea profesională.
Aroganţa şi lipsa de civilizaţie cu care sunt trataţi cetăţenii care intră în contact cu aceşti funcţionari sunt consecinţa degradării relaţiei funcţionar cetăţean ca urmare a politizării promovată de guvernarea liberală, iar deputatul şi preşedintele PNL Botoşani Costel Şoptică încurajează o astfel de atmosferă degradantă pentru contribuabilul de rând.