Jurnalul botosanenilor Publicatiile Jurnalul Online Jurnalul Dimineata Botosanilor

   

Infracţiuni
Anunţuri
Editorial
Horoscop
Umor
Comentarii
Poşta redacţiei
Evenimente
Lumea lu' Rotundu
Presa'n gura lu' Rotundu

1 EURO = 4.8697 lei
1 USD = 3.9827 lei


Număr accesări
Astăzi:
36245
De la 07 Ianuarie 2003
101984200
Cazul Liviu Zaharia vs. DNA Suceava

Încă un upercut aplicat DNA-ului de către Curtea de Apel Suceava

  • Ioan Rotundu
  • 19 October 2020, 20:28
Multe sunt dosarele de corupţie întocmite de către procurorii DNA Suceava care au fost desfiinţate de către instanţele judecătoreşti, în mod special de către Curtea de Apel Suceava şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie Bucureşti. Este vorba de dosare de corupţie întocmite la comanda liderilor PSD pentru a îndepărta din funcţie acele persoane incomode care preferau respectarea legii şi nu executarea promptă a comenzilor venite din interiorul PSD.
Pentru judeţul nostru cel mai răsunător eşec a DNA-ului a fost în cazul comisarului şef Cristian Cucoreanu, şeful Inspectoratului Judeţean de Poliţie Botoşani care a trebuit îndepărtat din funcţie pentru a face lor binomului de corupţi Viorel Şerbănoiu care i-a luat locul la comanda IJP şi comisarul şef Dumitru Aioanei – şef Serviciu de Investigarea Criminalităţii Economice care până la urmă a fost ejectat din sistem datorită anchetelor publicate în Jurnalul.
Liviu Zaharia este o altă victimă a jocurilor politice ale PSD via DNA Suceava. El a ajuns şef la Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură din partea PNL în vremurile când între PNL şi PSD exista o mare dragoste politică cimentată prin celebra dar extrem de malefica pentru români alianţă politică numită USL. După ieşirea PNL din alianţă, cei din PSD au început să curăţe instituţiile descentralizate ale statului de liberali şi a-şi pune oamenii săi de încredere. Zaharia devenise o paria pentru că nu răspundea la comenzile PSD-ului şi nu permitea senatorului PSD Lucian Trufin să fie recunoscut cel care decide cine primeşte şi cât subvenţii de la stat.
Pentru liniştea şi prosperitatea celor din PSD Botoşani, procurorul şef al DNA Suceava, Mihaela Mihai Popa, botoşăneancă cunoscută ca făcând parte din cercurile înalte ale PSD, a deschis o anchetă din care rezulta că şeful APIA Botoşani, Liviu Zaharia, ar fi comis mai multe fapte de corupţie. Aşa a luat naştere dosarul penal nr. 2839/40/2017 avându-l ca inculpat la Liviu Zaharia şi ca obiect „infracţiuni de corupţie la Legea 76/2000”
Trec peste fazele procesului de la Tribunalul Botoşani şi mă opresc la faza de apel care s-a judecat la Curtea de Apel Suceava în ziua de 16.10.2020. Citez din pronunţarea dată de judecători „Schimbă temeiul achitării inculpatului Zaharia Liviu – Stelian pentru săvârşirea complicităţii la infracţiunea de folosirea sau prezentarea de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, care are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei prev. de art. 26 din vechiul Cod penal raportat la art.18 ind. 1 alin. 1 din Legea nr.78/2000, cu aplicarea art. 5 din Noul Cod penal (prin schimbarea încadrării juridice a faptei din art. 48 din noul Cod penal raportat la art. 18 ind.1 din Legea 78/2000), din art. 16 alin. 1 lit. c Cod procedură penală (nu există probe că inculpatul a comis infracţiunea) în art. 16 alin. 1 lit. b teza a II a (fapta nu a fost săvârşită cu vinovăţia prevăzută de lege).”
Pe largul înţeles rezultă că Liviu Zaharia a fost trimis în judecată fără a fi vinovat. Ba da, s-a făcut vinovat de neexecutarea ordinilor politice primite din interiorul PSD Botoşani iar procurorii DNA Suceava l-au pedepsit în felul lor, mod de pedepsire cu care judecătorii Curţii de Apel Suceava, imparţiali şi nepolitizaţi fiind, n-au fost de acord.
După trei ani de calvar, problemele juridice ale lui Zaharia nu s-au încheiat aici. Conform acestei decizii rămasă definitivă cei de la APIA Bucureşti ar trebui să-l repună imediat în funcţia de director la APIA Botoşani şi să-i plătească toate drepturile salariale cuvenite de la momentul suspendării din funcţie şi până la cel al repunerii.
Nu cred că se va întâmpla aşa ceva din proprie iniţiativă şi că Liviu Zaharia, pentru a reveni pe postul avut, va trebui să deschidă un litigiu de muncă care va dura şi judecarea lui câteva luni până ce va fi soluţionat. C-aşa-i la noi, la români!
În ce-i priveşte pe procurorii de la DNA Suceava, câtă vreme va mai exista Secţia Specială de Anchetare a Magistraţilor, pot dormi liniştiţi. PSD-ul, creatorul acestui monstru juridic în scop de protecţie a corupţilor din justiţie. prin această Secţie le va veghea somnul ca să nu le fie tulburat de coşmarurile nedreptăţilor comise.

Drepturile de autor sunt rezervate proprietarului de domeniu. Responsabilitatea pentru eventualele consecinte juridice generate de copierea, multiplicarea si difuzarea textelor si fotografiilor de pe acest site revine persoanei in cauza.


ANUNŢ CU PRIVIRE LA TAXA DE SALUBRIZARE
Nevolnicilor, nu tulburaţi tihna morţilor!
Ioan Rotundu
O nouă ticăloşie pusă la cale de liberalii botoşăneni
Ioan Rotundu
Cumătra preşedintă îşi va pune cumătrul, celebru incompetent, manager
Ioan Rotundu
Cercetaţi penal, imorali, impostori, dar viitori parlamentari
Ioan Rotundu
Horoscopul săptămânii 19 – 25.10.2020
Epigrama săptămânii
Ioan Mamaische
Bancul săptămânii: Îndemn la erotism malefic
Dosarul zilei: Prorocirile lui Conţac
Presa`n gura lu` Rotundu: Emisiunea din16.10.2020
Strigăt disperat din Spania. Birocraţia a omorât omenia
Regina Minciunii a fost învestită în funcţie
Ioan Rotundu
Jurnalul de Botoşani şi Dorohoi

Blogul lui Rotundu
Arhivă