Cancelarul german Angela Merkel şi Maas s-au alăturat Statelor Unite şi celorlalte ţări europene care au sprijinut Marea Britanie în operaţiunea de expulzare a diplomaţilor ruşi, după atacul cu agent neurotoxic asupra fostului spior rus Serghei Skripalşi a fiicei sale, Yulia.
Maas, membru al Partidului Social Democrat din Germania (SPD) care a avut o viziune împărţită asupra modului în care să trateze scandalul cu Moscova, a spus pentru Bild am Sonntag că multă încredere a fost pierdută din cauza comportamentului Rusiei.
"În acelaşi timp, avem nevoie de Rusia ca partener pentru a soluţiona conflictele din zonă, pentru dezarmare și ca un pilon important al multilateralismului", a spus el în ziar.
"Prin urmare, suntem deschisi pentru dialog și încercăm să reconstruim puțin câte puțin încrederea dacă Rusia este gata".
Cu toate acestea, el a apărat decizia de a expulza diplomaţi ruşi, "pentru a arăta solidaritatea cu Marea Britanie, dar şi ca un semn de unitate".
În ultima săptămână , Germania a expulzat patru diplomaţi ruşi, iar Moscova a replicat cu acelaşi număr.
Unii dintre social-democraţi au cerut "marii coaliţii" a partidului şi conservatorilor lui Merkel să asigure că nu va începe un nou "Război Rece".
Agentia de stiri HotNews