Pe un scaun, în jurul mesei rotunde, a luat loc şi Dumitru Aioanei (foto), nimeni altul decât fostul şef al Serviciului de Investigarea Criminalităţii Economice din IJP Botoşani, acum pensionat.
Pentru că nu pot da toate detaliile întâlnirii şi a subiectelor aflate pe „ordinea de zi”, aduc în spaţiul public doar o singură informaţie generată chiar de fostul comisar şef Aioanei. Înainte de pensionarea în cursul anului trecut, Aioanei ocupa funcţia interimară de adj. al şefului IJP Botoşani, comisarul şef Viorel Şerbănoiu. Ţinta lui Aioanei era să susţină examenul de titularizare pe postul de prim-adjunct al şefului IJP, ca după pensionarea lui Şerbănoiu să preia funcţia acestuia.
Socoteala lui Aioanei, care-şi aranjase o caricatură de examen graţie ajutorului primit din partea liderilor PSD Botoşani a fost dinamitată de către Sorin Mărăndel, şeful Biroului de Informaţii şi Protecţie Internă din cadrul IJP Botoşani. Acesta a trimis mai multe rapoarte către Direcţia de Informaţii şi Protecţie Internă (DIPI) din cadrul Ministerului de Interne Bucureşti î prin care a făcut cunoscută activitatea plină de acte de corupţie a lui Aioanei.
Aşa cum am mai scris, DIPI nu şi-a dat avizul pentru intrarea în concurs a lui Aioanei ca să ocupe funcţia de prim-adjunct al lui Şerbănoiu. Cum acest aviz era obligatoriu, şansa lui Aioanei de a ocupa funcţia râvnită şi aducătoare de huzmet de şef s-a spulberat. Mai mult, DIPI i-a retras şi avizul de a mai avea acces la documente clasificate, Aioanei pierzându-şi dreptul de comandă, adică de a mai fi şef. Lipsit de dreptul de a mai fi şef, Aioanei a ales să se pensioneze.
N-a trecut aul de când Aioanei a fost determinat să se pensioneze şi iată că acum caută susţinere politică pentru a se răzbuna pe cel care l-a turnat la DIPI cu întreaga lui activitate plină de acte de corupţie.
Prezent la acea întrunire de taină a liderilor PNL Botoşani şi a doi patroni aflaşi sub protecţia acestui partid, Dumitru Aioanei ar fi oferit suma de 500 mii euro cu titlu de sponsorizare la PNL Bucureşti, cu condiţia ca Sorin Mărăndel să fie destituit din funcţia de şef la BIPI, mai pe înţeles fostul serviciu secret „doi şi un sfert”.
După descrierea care mi s-a făcut, când Aioanei a rostit suma oferită, un lider PNL ce deţine o funcţie importantă a făcut ochii mari miar mâna în care ţinea furculiţa i.-a rămas în aer. Cred şi eu, la aşa o sumă ochii sticlesc iar judecata ţi-o ia razna. Cât despre suma oferită de Aioanei pentru capul lui Mărăndel, nu este ceva neobişnuit, ieşit din comun, ci mai degrabă un preţ consacrat pe piaţa politică şi a şpăgii.
În Guvernul Ponta, ministrul de Interne liberal Cristian David a primit mită aceeaşi sumă iar pentru numirea unui şef în Ministerul de Interne sau IGP Bucureşti, presa naţională a scris că şpaga este tot de 500 mii euro.
Cu câţiva dintre participanţii la acea cină de taină de la Boema am avut o discuţie telefonică. Din motive de protecţie a mea şi a lor nu pot oferi toate detaliile dar pot afirma că şeful BIPI, Sorin Mărăndel, cunoaşte la cât a fost preţăluit de Dumitru Aioanei, că nu degeaba este şeful unui serviciu secret.. Mai este şi în posesia listei cu participanţii la „masa rotundă”, listă pe care pare s-o fi obţinut din aceeaşi sursă ca şi mine.
Dar despre ce se pune la cale cu privire la Dumitru Aioanei veţi afla cât de repede posibil pentru că infractorii liberali care au luat locul celor din PSD se mişcă repede pentru a nu crea un vid de putere prin demiterea Guvernului PSD.
Drept la replică SC TEHNIC ASIST SRL
Faţă de conţinutul articolului „Ce preţ s-a pus pe capul lui Marandel, şeful BIPI din cadrul IJP Botoşani”, publicat la data de 20 ianuarie 2020
În scopul corectei informari a publicului, aratam faptul ca societatea noastră, în calitate de proprietar al pensiunii Boema din Catamarasti Deal NU nu are cunoștința de spre vreo întâlnire care ar fi avut loc săptămâna anterioara la Pensiunea Boema intre persoanele la care faceti dumneavoastră referire, nu avem vreo legatura cu insinuarile pe care încercați sa le faceti fata VLAS MIREL și va reamintim faptul ca alte articolele denigratoare publicatre în presa locala au contribuit la atragerea starii de insolventa în ceea ce ne privește, intrrucat societatea noastră a devenit cu un risc de imagine și nebancabila insinuarile din presa referitoare la cercetarea penala a actionarului nostru VLAS MIREL nefiind urmate de o cantitate egala de material de presa când in luna decembrie 2019 Tribunalul Satu Mare a decis achitarea domnului VLAS MIREL.
Societatea noastra a fost denigrata prin articolele anterioare de presa și nu va mai tolera acest lucru. Urmneaza să ne adresam instantei de judecată competente în măsura în care nu veți publica prezentul drept la replica și nu veți clarifica circumstanțele în care s-a invocat numele societății noastre raportata la o eventuala întâlnire intre persoanele la care faceți referire.
Cu srtima,
Avvocat
Florian Bogdan Cimbru