Jurnalul botosanenilor Publicatiile Jurnalul Online Jurnalul Dimineata Botosanilor

   

Evenimente
Politică
Infracţiuni
Economic
Editorial
Învăţământ
Social
Umor
Decese
Comentarii
Religie
Anchete
Lumea lu' Rotundu
Presa'n gura lu' Rotundu


Număr accesări
Astăzi:
843
De la 07 Ianuarie 2003
124542488

Ce s-a discutat în spatele ușilor închise la întrevederea Dragnea-Isărescu.

  • Ce grafice a pus Guvernatorul pe masă și cine a fost cel mai vocal în discuții. Bonus: scrisoarea lui Dragnea catre BNR si raspunsul lui Isărescu
  • 4 May 2018, 23:00
Discuția a fost utilă pentru toți participanții, căutându-se practic o cale de a încheia povestea privind ”cearta” dintre Guvern și BNR, au spus surse guvernamentale pentru HotNews.ro. Discuțiile au durat circa 3 ore și s-au încheiat cu cu comunicatul postat pe site-ul Camerei Deputaților. Cel mai vocal în timpul întâlnirii nu a fost nici Dragnea și nici Vâlcov, ci economistul Cristian Socol (profesor ASE și președintele Consiliului de Supraveghere la Fondul Român de Contragarantare). În timpul discuțiilor, reprezentanților BNR li s-ar fi solicitat ca în intervențiile publice ale unor demnitari (Lucian Croitoru, Valentin Lazea sau Eugen Rădulescu), aceștia să fie mai temperați în aprecierea politicilor fiscale.
Dacă promisiunile făcute vor fi respectate, nu vor mai fi atacuri la independența BNR, iar reprezentanți ai Guvernului vor continua să se întâlnească cu oficiali ai BNR, pentru a analiza impactul asupra inflației al deciziilor de politică monetară.
Discuțiile au fost mai degrabă tehnice, ministrul Teodorovici având un rol important în a explica anumite detalii tehnice, iar președintele Dragnea a ascultat atent toate argumentele cu care BNR a venit la discuții.
Reprezentanții Băncii Naționale au pus pe masă trei grafice (vezi mai jos în text) și practic au repetat ceea ce spun și în conferințele de presă despre evoluția inflației. După cum e notat și în comunicatul final, s-a convenit faptul că, în principal, sunt factori exogeni care au alimentat fenomenul inflaționist. ”În principal așa și sunt, dacă excluzi acciza.
Legat de creșterile salariale, BNR admite că e dificil să nu crești salariile în România, date fiind presiunile de pe piața muncii, numărul mare de emigranți și nivelul nominal mic al salariilor. Problema este cum anume și cu cât anume le crești, pentru a nu strica echilibrele economice. Odată cu majorările salariilor, guvernul Tudose a crescut și acciza, într-un moment în care creștea și prețul petrolului . În plus, a mai dat drumul unor majorări ale prețurior la energie. Care trebuiau majorate în viitor (în primăvara asta fie în următoarea), dar Tudose le-a majorat în acel moment. .
Cât despre întâlnirile viitoare ale eprezentanților Guvernului cu conducerea BNR, acestea pot avea loc oricând, dar aceștia nu pot fi invitați la ședințele de Consiliu de Administrație, existând în acest moment o recomandare fermă din partea Băncii Centrale Europene. Probabil că întâlnirile vor avea loc la scurt timp după ce deciziile de politică monetară vor fi luate în CA.
”Nu există nici o intenţie a PSD de a prelua controlul arupra BNR", a declarat Dragnea. A fost o discuţie destul de serioasă despre situaţia macroneconmică", a afirmat la finalul întâlnirii Liviu Dragnea, anunţând că atât Guvernul cât și Banca Naţională au convenit că principalele cauze pentru creşterea inflaţiei sunt factori "exogeni", din afara celor două instituţii, dând ca exemplu gazele, energia, petrolul, care au o contribuţie masivă la creşterea inflaţiei.
Agentia de stiri HotNews

Drepturile de autor sunt rezervate proprietarului de domeniu. Responsabilitatea pentru eventualele consecinte juridice generate de copierea, multiplicarea si difuzarea textelor si fotografiilor de pe acest site revine persoanei in cauza.


A murit Doina Cornea. Fosta disidentă avea 88 de ani
Domnilor de la PSD, noi obişnuim să ne spălăm, voi nu?
Nu e prim-ministru, este metresa lui Dragnea care face ţara de râs
Ioan Rotundu
„Normalitate” din şcoala Suliţa condusă de directorul Elena Puşcaşu
Ionică Nechifor caută contabil şef după chipul şi asemănarea sa
Vlăsâneşti: Bătaia de joc a celor de la Telekom continuă
S-a substituit sau nu Dragnea preşedintelui Iohannis?
Ioan Rotundu
Mare canalie poţi fi amice Lupaşcu!
Isărescu: Ar fi rușinos să nu faci reformele necesare cât timp ai ocazia
O încetinire e inevitabilă în timp și ar fi înțelept ca în acel moment să dispunem de un spațiu de manevră și de o economie cât mai robustă
Absurda secretomanie guvernamentală
Doina Cornea a murit. Dizidența, aceea tăcere care ustură și înebunește. Poporul laș
Starea Nației și "Capetele de porc" - când umorul are și el demnitatea lui. Nație, tu taci?
Presa-n gura lu' Rotundu: Emisiunea din 5.05.2018
Catrenul săptămânii
Marian Neacșu, secretar general al PSD și un apropiat al lui Liviu Dragnea, a fost angajat,
pe o sumă confidențială, consilier la ANRE, instituție care a tot scumpit gazele, contribuind la creșterea inflației
Jurnalul de Dimineaţă

Blogul lui Rotundu
Arhivă


Ultimele articole de pe blog