Ce se întâmplă când şoferul se ridică peste volan ca să fie ministru

Îi admir pe cei de la Libertatea ţi în mod special pe Cătălin Tolontan pentru consecvenţa lor de a face dezvăluiri despre corupţia la nivel înalt. Am avut ocazia să-l cunosc pe Tolontan în vremurile când lucra pentru Dan Voiculescu iar eu, cu publicaţia Jurnalul de Botoşani, făceam parte din trustul Intact patronat de acelaşi Dan Voiculescu secondat de alţi doi securişti: Dan Diaconescu şi Guvir. Tolontan nu este un bun orator, se exprimă cu oarecare dificultate pentru că gândeşte mai repede decât vorbeşte şi ar vrea să spună totul dintr-o dată.
În schimb, este de o fermitate şi o încăpăţinare în aflarea adevărului proverbiale. Nu am auzit niciodată vorbindu-se despre el că ar fi cerut sau primit bani pentru a dilua anumite anchete jurnalistice. În schimb, ştiu că atunci când patronul i-a pus piedici în activitate, nu sa-a sfiit să-i spună în faţă că are de ales să-l lase să-şi facă treaba sau pleacă.
Ce este cert, Cătălin Tolontan face parte din categoria jurnaliştilor plătiţi cu bani foarte mulţi, dar îşi merită din plin această recompensă financiară.
Recent, o anchetă a publicaţiei Libertatea a dat la iveală faptul că ministrul Muncii, Marius Budăi, le trage des la măsea iar când este bine aghesmuit îşi sună colegele de partid în miez de noapte pentru a le face câte o vizită nocturn㠄de lucru”.
Ghinionul său a fost că într-una din nopţi as sunat o colegă deputată PSD care se afla în cameră cu soţul său. S-a lăsat cu scandal şi au fost mai mute persoane trezite din somn să asiste la scandalul care a ajuns şi la urechea celor de la Libertatea.
Botoşăneanul nostru ajuns ministru din şofer la Protecţia Copilului Botoşani, căsătorit, cu soţia consilier principal la Direcţia Agricolă şi cu un copil, i s-a urcat şefia la cap, dar n-a reuşit să se desprindă de manierele de şofer.
În CV-ul său de deputat stă scris că la Protecţia Copilului Botoşani a ocupat funcţia de „referent” şi a prestat munci în perioada 1995 – 2008 precum „Administrativ, aprovizionare, control intern, gestiune, casierie, achiziţii publice”
Tot în această perioadă s-a licenţiat ca economist la Universitatea Spiru Haret, cursurile fiind la distanţă şi prin calculator, de unde şi lipsa sa de educaţie economică, ceea ce-i atrage serioase critici din partea adevăraţilor economişti.
Că şi-a primit diploma prin poştă, nu-i nimic de condamnat. Ca el au primit-o zeci de mii de absolvenţi a-i acestei Universităţi. De condamnat este însă lipsa ambiţiei sale de a-şi lua şi doctoratul, aşa cum şi l-a luat colegul său de la Interne, Emil Bode.
Lipsa sa de ambiţie profesională ne-a văduvit pe noi în a ne lăuda că avem şi noi plagiatorul nostru, adică suntem în rând cu lumea bună.
Trecând peste toate, iertându-le, rămânem cu gustul amar că imaginea, emblema intelectualităţii botoşănene cu care ne mândrim în lume şi pentru care suntem invidiaţi, ne-au fost terfelite de un şofer care s-a ridicat mai sus decât îi permitea volanul, dându-şi arama pe faţă. Părerea mea!