De săptămâna trecută, conducerea spitalului a decis să se furnizeze căldură în saloane, pe timp de noapte. Conducerea spitalului susţine că are bani prevăzuţi pentru furnizarea agentului termic, bani prevăzuţi în buget, însă fondul a fost calculat pentru temperaturi obişnuite de iarnă, nu pentru un eventual ger „de să crape pietrele”.
„Avem bani la buget, deocamdată, pentru încălzire. Nu se pune problema de economii, pentru că este vorba de persoane bolnave, iar dacă nu stau în căldură cheltuim apoi mai mulţi bani pe medicamente. Până la sfârşitul anului nu ar trebui să fie probleme, mai departe vom vedea cum stăm cu bugetul. Dar căldura în saloane va fi tot timpul o prioritate în sezonul rece”, spune medicul Ovidiu Mimor, directorul Spitalului Judeţean „Mavromati”.
Este primul an în care şi pacienţii Secţiei de boli infecto-contagioase nu vor mai tremura de frig în saloane. Conducerea spitalului susţine că lucrările realizate la secţia respectivă au asigurat condiţii dintre cele mai bune pentru confortul termic al bolnavilor. (Doina Marcu)