Președintele CJ vrea să detensioneze situația de la Unitatea de Primiri Urgențe unde vin zeci de oameni cu afecțiuni și probleme care pot fi gestionate foarte ușor de un medic în satul lor. Sprijinirea asistenţei medicale din mediul rural a fost discutată de către liberali în cadrul întâlnirii pe care au avut-o la Constanţa.
"Vom susţine înfiinţarea de centre de permanenţă în fiecare comună, cu aparatura necesară. Vedem cum vom da banii. Ori dăm la primării şi primăriile să modernizeze centrele, ori la medici care să facă prin proiecte. Cetăţenii îşi doresc să aibă cât mai aproape asistenţa medicală. Nu cred că îi convine cuiva din Santa Mare să vină să îşi facă analizele la Botoşani", a declarat Florin Ţurcanu, preşedintele Consiliului Judeţean. (Liana Anuței)