Jurnalul botosanenilor Publicatiile Jurnalul Online Jurnalul Dimineata Botosanilor

   

Politică
Economic
Administraţie
Ştiri agenţii
Horoscop
Umor
Reportaje
Comentarii
Evenimente
Lumea lu' Rotundu
Presa'n gura lu' Rotundu


Număr accesări
Astăzi:
23525
De la 07 Ianuarie 2003
122909174

Ceremonia de inaugurare a Ambasadei Americii la Ierusalim

  • 14 May 2018, 23:00
Ceremonia de inaugurare a ambasadei Statelor Unite în Israel a început luni după-amiază, cu intonarea imnului Americii, în prezența a sute de oficiali americani și evrei, transmite AFP.
Această inaugurare concretizează una dintre cele mai controversate promisiuni în materie de politică externă ale președintelui Donald Trump, care a stârnit dezaprobare la nivel extern și indignare în rândul palestinienilor.
Inaugurarea ambasadei coincide cu cea mai sângeroasă zi din conflictul israeliano-palestinian din 2014. Cel puțin 37 de manifestanți palestinieni au murit luni în cadrul protestelor în Fașia Gaza.
"Astăzi, ne respectăm promisiunea făcută poporului american și acordăm Israelului același drept pe care îl acordăm oricărui alt stat, sa-și desemneze capitala", a declarat ambasadorul Statelor Unite în Israel, David Friedman, în deschiderea ceremoniei.
Într-un mesaj video adresat participanților la ceremonie, președintele Donald Trump a afirmat că Statele Unite rămân "deplin" angajate în căutarea unui acord durabil de pace între israelieni și palestinieni.
"Cea mai mare speranță a noastră este pacea. Statele Unite rămân deplin angajate în facilitarea unui acord durabil de pace", a spus acesta.

Drepturile de autor sunt rezervate proprietarului de domeniu. Responsabilitatea pentru eventualele consecinte juridice generate de copierea, multiplicarea si difuzarea textelor si fotografiilor de pe acest site revine persoanei in cauza.


Dragnea, despre faptul că Iohannis cere demisia lui Dăncilă:
Sabotează și subminează Guvernul / Amenințarea e făcută într-un stil mafiot / Nu luăm în calcul suspendarea
Oliver Felix Bănilă, propus de ministrul Justiției pentru funcția de procuror șef al DIICOT
Președintele Iohannis încearcă să provoace o suspendare din partea majorității
Peste 18,9 milioane de cetăţeni cu drept de vot, înscrişi în Registrul electoral
Trei proiecte ale lui Cătălin Rădulescu, adoptate tacit:
Senatul numește procurorii șefi în locul Președintelui / Apelurile la Înalta Curte să fie declarate doar în favoarea inculpaților
G4Media.ro, după ce Dragnea a cerut anchetarea lui Dan Tăpălagă:
Un atac grav la libertatea presei și o încercare de intimidare a jurnaliștilor independenți
Comisarul Corina Crețu, scrisoare dură către ministrul Transporturilor
pe tema întărzierii proiectelor pe fonduri europene:
Cum are de suferit unul dintre cele mai de succes proiecte turistice din Bucovina
din cauza neînțelegerilor dintre autorități
Zeci de mii de palestinieni protestează în Fâșia Gaza față de mutarea ambasadei SUA la Ierusalim
37 palestinieni au fost împușcați mortal, 900 sunt răniți
S-a răcit amiciţia dintre Nechifor şi Daea
Ioan Rotundu
Conţac spală ruşinea de pe obrazul judeţului şi al ţării
Ioan Rotundu
Bancul zilei: „Comoara” ginerului
Horoscop zinic 15.05.2018
Jurnalul de Dimineaţă

Blogul lui Rotundu
Arhivă


Ultimele articole de pe blog