Cu toate că nici unul dintre spitalele de pe raza judeţului Botoşani nu corespunde normelor cerute de legislaţie, acestea vor primi autorizaţia de funcţionare. Şeful Inspecţiei Sanitare de Stat (ISS) Botoşani, Mihaela Pujină susţine că în luna februarie toate spitalele din judeţul Botoşani vor primi autorizaţia de funcţionare.
Este o mare prăpastie între ceea ce scrie în legislaţie şi ceea ce găsim în teren. Sunt spitale care din punct de vedere tehnic nu pot să respecte normele cerute pentru că nu au fost gândite ca şi spitale, a precizat Mihaela Pujină. În primul rând spitalele nu îndeplinesc normele cerute pentru că actualele clădiri au avut o altă destinaţie în trecut. Mihaela Pujină susţine că actuala clădire a Spitalului Dorohoi a fost ridicată cu scopul de a fi conac. Din acest motiv sunt unele spitale care necesită modificări de circuite, de structură, precum şi alte modificări strict tehnice. În ceea ce priveşte Spitalul Judeţean Mavromati Botoşani pentru a ajunge la normele cerute, Mihaela Pujină susţine că ar trebui să se renunţe la un anumit număr de paturi, deşi o astfel de decizie ar fi dificil de luat.
În final, obiectivul principal este să se asigure sănătatea publică. Cu Spitalul Judeţean practic nu avem nici o alternativă, motiv pentru care nouă ne este foarte greu să luăm o decizie tranşantă şi să luăm măsuri foarte dure aşa cum prevede legislaţia, a declarat şeful ISS Botoşani. Având în vedere situaţia dată, Mihaela Pujină susţine că toate spitalele vor primi autorizaţia de funcţionare pe baza planului de conformare ce trebuie respectat de fiecare unitate sanitară. În cazul în care un spital nu ar primi autorizaţia de funcţionare, conform legii acesta ar trebui să fie închise pentru că nu ar mai primi finanţare. (Margareta NICHIFOR)