De mai bine de 3 ani încerc, împreună cu omul de afaceri din Suliţa, Traian Popa, să fac lumină despre cine ar fi principalul vinovat de dezastrul ecologic generat de către Centrul de Management Integrat al Deşeurilor – CMID Stăuceni, cunoscut de botoşăneni sub genericul „!Groapa de gunoi” Stăuceni.
Dezastrul ecologic constă în otrăvirea cu levigatul (lichidul toxic scurs din gunoiul menajer) eliberat din perimetrul Centrului a terenurilor agricole împrejmuitoare ce aparţin comunelor Stăuceni, Gorbăneşti şi Blândeşti. Otrăvită, după cum afirmă primarul comunei Stăuceni Cosmin Epuraş, şi apa din pânza freatică.
Mi s-a şoptit că investiţia n-ar avea efectuată recepţia finală pentru că nu s-au terminat de executat toate lucrările menite să asigure protecţia ecologică.
Se pare că zvonul nu este unul bazat pe realitate decât parţial. Cu adresa nr. 103/6.06.2023, Inspecţia de Stat în Construcţii Bucureşti, de la care am solicitat astfel de relaţii, m-a trimis la Consiliul Judeţean Botoşani. Consiliul Judeţean Botoşani, cu adresa nr. 11020/12.06.2023 susţine că recepţia a avut loc „Conform Procesului verbal nr. 10468/10.07.2019”. Aşa o fi, dar lucrările menite să asigure protecţia mediului nu sunt finalizate.
Şi mai ciudat, de la Agenţia de Protecţia Mediului Botoşani, prin adresa nr. 2249/21.02.2023 mi s-a comunicat că CMID Stăuceni a primit autorizaţie de mediu pentru buna funcţionare nr.31/6.08.2015 valabilă pentru 10 ani, adică până în anul 2025.
Şi mai ciudat! Dacă recepţia finală s-a efectuat în anul 2019, cum s-a putut elibera o astfel de autorizaţie în anul 2015? Una provizorie poate că ar fi fost posibilă!
Dar marea enigmă apare când s-a organizat licitaţia de încredinţare a administrării acestui obiectiv. Mai toată lumea conştientă de valoarea şi importanţa obiectivului era convinsă că administrarea va reveni Societăţii Urban Serv SA Botoşani. Numai că directorul de atunci al acestei societăţi, Simion Drelciuc (foto), ori n-a fost destul de abil, ori din alte motive, a creat drum liber să câştige licitaţia Societatea DIASIL Service Suceava. Prin această manevră, societatea suceveană a explodat în cifra de afaceri şi a trecut de la profitul de câteva sute de mii de lei la câteva milioane.
Cifra de afaceri DIASIL SERVICE SRL. a fost de 41.408.237.00 RON în anul 2022, cu un profit de 3.163.489.00 RO net. Comparativ cu anul anterior, compania a înregistrat o creştere a cifrei de afaceri cu 11.18%. Lor le-a crescut cifra de afaceri şi profitul, iar nouă, Urban Serv ne-a crescut preţul la gunoiul menajer.
În timp ce firma suceveană DIASIL îşi îngroaşă conturile pe banii botoşănenilor, tot pe banii noştri ne-a otrăvit şi terenurile agricole, fără ca autorităţile noastre de Mediu să-şi facă datoria iar conducerea Consiliului Judeţean Botoşani se face că nu vede nimic. Oare cu ce le-o fi acoperit patronul de la DIASIL ochii?
Primarul comunei Stăuceni, Cosmin Epuraş, s-a declarat neputincios în faţa conducerii DASIL care nici nu-l bagă în seamă şi care, de cei peste 10 ani de când patronează afacerea, nu i-au călcat odată prin birou să-i spună „Bună ziua!”.
Singurul care s-a decis să lupte cu această societate rămâne omul de afaceri Traian Popa. Pe banii săi va plăti un set de analize pe care-l va efectua un laborator din Austria autorizat UE pentru astfel de analize.
După care se va răfui juridic în instanţa de judecată cu firma DIASIL şi autorităţile statului care au asistat şi asistă pasiv cum îi este otrăvit pământul de sub gardul CMID Stăuceni.