Jurnalul botosanenilor Publicatiile Jurnalul Online Jurnalul Dimineata Botosanilor

   

Evenimente
Cultură
Infracţiuni
Economic
Fapt divers
Învăţământ
Sănătate
Administraţie
Social
Ştiri agenţii
Horoscop
Lumea lu' Rotundu
Presa'n gura lu' Rotundu


Număr accesări
Astăzi:
14575
De la 07 Ianuarie 2003
122900224

Ciubotaru vrea schimbarea mentalităţii asupra ANPC

  • 6 March 2006, 23:00
După două luni la conducerea Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorului (ANPC), liberalul Gheorghe Ciubotaru susţine că a reuşit să vadă aproximativ jumătate din oficiile judeţene, constatând unele aspecte. Constatarea sa în urma documentării în acest domeniu, nou pentru el, este că trebuie schimbată mentalitatea asupra ANPC. Potrivit programului aprobat de Guvern, în momentul de faţă se pune un accent mare pe parteneriatul public privat. Scopul înfiinţării Oficiilor pentru Protecţia Consumatorului este de fapt acela de a proteja consumatorii. „Noi nu vrem să mai fim percepuţi ca o instituţie poliţienească, care dă amenzi, în loc să fim percepuţi ca un partener real al agenţilor economici, pentru a veni în sprijinul consumatorilor. Din ecuaţie lipsesc însă consumatorii”, susţine Ciubotaru. În urma unei întâlniri cu membri ai ministerului învăţământului, s-a decis organizarea, până în luna aprilie, concursurilor pe tema cunoaşterii drepturilor consumatorului. Câştigătorii concursurilor, la nivel judeţean, vor putea accede la faza naţională, fiind premiaţi cu o tabără în continuarea instruirii. În sprijinul lui Ciubotaru vine şi iniţiativa senatorului Mihai Ţâbuleac, ce are un proiect de hotărâre ce va fi înregistrat săptămâna aceasta la Cameră, vizând introducerea cu obligativitate în şcoli a acestui domeniu. Acest lucru vine din necesitatea consumatorilor de a-şi cunoaşte drepturile. Această disciplină se predă în momentul de faţă doar la liceele economice. Prin buna colaborare între senatorul Ţâbuleac şi Ciubotaru, a fost deja depus un proiect de hotărâre privind informarea corectă, în limba română, a consumatorilor asupra tuturor produselor comercializate, indiferent de ţara de origine din care acestea provin, precum şi înlocuirea produselor cu defecte aflate în perioadă de garanţie. „Prin toate aceste lucruri încercăm să oferim un sprijin real consumatorilor, pentru că aşa consider că este normal”, opinează acesta. (Bianca ALBU)

Drepturile de autor sunt rezervate proprietarului de domeniu. Responsabilitatea pentru eventualele consecinte juridice generate de copierea, multiplicarea si difuzarea textelor si fotografiilor de pe acest site revine persoanei in cauza.


Horoscop
Judecător ce n-a îndrăznit să-şi recuze şeful
Obligaţiile angajatorilor faţă de femeile gravide
O deputată botoşăneancă la New York
Consiliul Judeţean îşi pierde funcţionarii
Pereţi dărâmaţi în litera şi spiritul autorizaţiei
Disputa Conţac –Roman pe ultima sută de metri
Populaţia din Botoşani este tot mai bolnavă
Încăpăţinarea unor mame şi consecinţele asupra copiilor
Activitatea de cesiune a creanţelor a dat rezultate la Termica
Eficientizarea actului cultural impune noi proiecte manageriale
Ciuştea vrea să se judece cu consiliile locale
Taximetriştii devin mai civilizaţi şi cu buzunarele mai pline
Razie generală în judeţ
Împiedicată să se sinucidă de către autorităţi
Omul de afaceri înfundat de un avocat al cărui prietenă lucrează la S.R.I.
Creşte numărul şomerilor
Sezonul afecţiunilor respiratorii la Spitalul de Pediatrie
Extinderile din zonele centrale trebuie să fie moderne
Idei de şcoală modernă
Primăvară pe hârtie la sediul APM
Postul Paştelui
Festival pentru elevi
Consultanţă în management oferită firmelor de specialişti olandezi
Şedinţă a Euroregiunii la Botoşani
Agricultura botoşăneană devine încet, încet europeană
Spectacol "Flori pentru mama"
Datornici la Apa Grup care nu-şi recunosc debitele
Amenzi pentru încălcarea legii
Guvernul întârzie adoptarea legislaţiei privind câinii comunitari
Serviciile de informaţii au nevoie de un proces rapid de dezvoltare şi democratizare
Petre Roman şi Ion Iliescu alături în relansarea stângii româneşti
Se vor bloca eventuale abuzuri asupra aleşilor locali ai partidului
Se cere desecretizarea pachetului de legi privind securitatea naţională
Artişti decoraţi de ministrul culturii
PD nu şi-a modificat poziţia referitoare la legea privind statutul minorităţilor naţionale
Fosta conducere a ANSIT a deturnat peste 1,6 milioane de euro
Nu avem cu liberalii o colaborare ca între parteneri adevăraţi
Miniştrii şi secretarii de stat conservatori sunt ineficienţi
Ultimele afirmaţii ale democraţilor pun într-o lumină nouă relaţiile lor cu PSD şi PRM
Gestul lui Adrian Năstase de a a-şi deschide casa este unul tardiv
Social-democraţii cer demisia Executivului
Kate Moss, din nou în centrul unui scandal
Jurnalul de Dimineaţă

Blogul lui Rotundu
Arhivă


Ultimele articole de pe blog