Jurnalul botosanenilor Publicatiile Jurnalul Online Jurnalul Dimineata Botosanilor

   

Evenimente
Cultură
Infracţiuni
Economic
Fapt divers
Învăţământ
Sănătate
Sport
Administraţie
Social
Sindicate
Ştiri agenţii
Horoscop
Lumea lu' Rotundu
Presa'n gura lu' Rotundu


Număr accesări
Astăzi:
1985
De la 07 Ianuarie 2003
122887634

Colacul lui Negrescu şi pupăza primarului

  • 25 May 2006, 23:00
Liceul „Demostene Botez” din Truşeşti a devenit neîncăpător. Începând cu anul şcolar următor, liceul va trebui să mai găzduiască un anumit număr de şcolari din localităţile învecinate. Primăria a primit dispoziţia de la Inspectoratul Şcolar Judeţean (IŞJ), dar se află într-o mare dilemă. Edilii locali nu ştiu cum este mai bine să procedeze. „Am modificat internatul, am mai făcut două trei săli de clasă, ca să putem face faţă numărului de elevi. Colac peste pupăză, IŞJ a transmis că de la toamnă mai bagă 4 clase de profesională. Problema este că nu avem unde să-i cazăm. Este ceva imposibil. Încă nu am vorbit cu inspectorul general Negrescu. Copii sunt din comunele învecinate. Vin din Hlipiceni, Dângeni şi chiar de la Ştefăneşti, chiar dacă au şi acolo liceu. Nu am înţeles de ce. Ideal ar fi să se poată extinde liceul, dar pentru asta ne trebuie bani. IŞJ ştie să spună numai ce vrea, dar ar trebui să se şi implice…”, a pledat primarul comunei Truşeşti, Dumitru Oghişcă. Primăria a preluat în administrare o clădire ce a aparţinut DGASPC. Primarul susţine că nu poate realiza dezideratul IŞJ „pentru că acolo nu se poate face şcoală”. Parterul clădirii a fost dat spre folosinţă Agenţiei de Plăţi. În privinţa etajelor, un proiectant le-a spus că reamenajarea spaţiului presupune modificarea structurii de rezistenţă şi acest lucru nu este indicat. Părerea exprimată cu jumătate de gură de către primar este că dacă e musai se vor mai crea patru clase de liceu, dar deocamdată nimeni nu ştie unde , cum şi cu ce. (Marian MOROŞAN)

Drepturile de autor sunt rezervate proprietarului de domeniu. Responsabilitatea pentru eventualele consecinte juridice generate de copierea, multiplicarea si difuzarea textelor si fotografiilor de pe acest site revine persoanei in cauza.


Horoscop
Demagogia şi birocraţia au micşorat harta judeţului şi a României
PD nu are un plan-capcană în susţinerea necesităţii restructurării guvernului
Patronatele contraatacă revendicările sindicale
Reglementări privind taxa de timbru social
Ion Iliescu susţine că ar fi 'o aberaţie' trimiterea sa în judecată
BCR acordă facilităţi persoanelor sinistrate, la creditele deja contractate
MAE vrea să schimbe cadrul legislativ pentru românii de pretutindeni
PC se opune variantei de Cod Fiscal propus de Ministerul Finanţelor
Cinci miliarde de lei vechi pentru ajutorarea persoanelor din zona de carantină
Comentariu la comentarii (LXXXIV)
(Ioan Rotundu)
"Clonarea" membrilor de sindicat
Dividende şi câştiguri impozitate cu 16%
Nu voi mai pica în capcana lui Ciuştea
Sute de taximetrişti au protestat în stradă
Amendă usturătoare pentru Remat
Intenţii plutitoare la Coşula
Cu tractorul neînmatriculat la plimbare
Roman relansează apelul de solidaritate
Luna mai aduce bani mai mulţi la leafă
PDR se pregăteşte pentru faza a doua
Donaţie de jucării pentru Grădiniţa din satul Rînghileşti
CJ a alocat sumele de bani pentru învăţământ
Agenţi economici care au călcat pe bec
Tânăr hoţ amator de telefoane mobile
Incendiu provocat de un copil nesupravegheat
Hoţi amatori de dulciuri prinşi în flagrant
Rănită grav într-un accident de circulaţie
Bătut din cauza banilor
Acţiune organizată de poliţiştii botoşăneni
Ţiprigan riscă să fie acuzată ca procesomană
Cherestea ascunsă în furgonul frigorific
Şefii de secţie, nemulţumiţi de încheierea contractelor cu spitalul
Prichindel în lumea basmului
Cupa Independenţei
Zilele porţilor deschise la Biblioteca Judeţeană
Sala Polivalentă se vrea terminată în septembrie
Seminar pe tema zonelor de risc din judeţ
Prins fără mâini la volan de braţul lung al legii
Penis artificial dezvoltat în laborator
Un parc cu temă sexuală va fi deschis la Londra
Fidelitate chinezească: 20 de ani de spionaj în curtea FBI
Cred că esenţa lustraţiei este aflarea adevărului
Monumentul eroilor americani a fost inaugurat în Parcul Cişmigiu
Jurnalul de Dimineaţă

Blogul lui Rotundu
Arhivă


Ultimele articole de pe blog