Uimitor ce-i mai poate trece prin cap românului, aflat în probe de angajare. Un „Paznic în probe, care a băut până a intrat în comă” aştepta probabil să-i fie întocmite formele de angajare pe durată nedeterminată. După aşa o ispravă, adio angajare. „Ueeu” îl compătimeşte: „Păcat, lipsa unui orizont în viaţă a făcut multe victime în ţara asta, în timp ce unii cheltuie banii ţării pt a-şi împărţi ciolanul, tinerii cu bruma de bani câştigaţi găsesc alinare în droguri şi alcool”. Beţia este un viciu care, odată dobândit, este foarte greu să-l laşi. Ştiu oameni cu multă carte, care se bucură de respect în societate, dar care sunt robii alcoolului.
Nici n-a apucat să intre, oficial, pe poarta Cotrocenilor, că preşedintele Băsescu a şi stârnit un nou scandal, de data aceasta cu puternice ecouri internaţionale. Editorialul scris pe seama unui asemenea eveniment l-am intitulat „O nouă gafă”. Iată şi o constatare desprinsă din realităţile spaţiului nostru mioritic: „Da, adevărat, şi Becali avea drept de viaţă şi de moarte asupra mioarelor, este cu atât mai periculos cu cât aceste personaje au mare trecere în rândul românilor. Ar trebui să dea de gândit şi parlamentarilor care se bazează numai pe faptul că românii sunt sătui de dictatură, dar nu-şi pun problema că prin unele dintre acţiunile lor încurajează dictatura (e un calcul aritmetic, românul îşi zice în sinea lui că-i mai bine batjocorit de un singur personaj decât, să zicem, 322)”. Comentatoarea „Vasica” o găseşte vinovată pe jurnalistă: „Cred că ziarista a depăşit măsura şi bine a procedat preşedintele, eu ştiu că ziariştii ţin unii cu alţii, însă cred că ar trebui să aibă o limită.” Este o părere, numai că-i una egoistă. Jurnalistul, când obţine informaţiile, le transmite publicului, pentru că în slujba lui s-a pus. Dacă n-ar fi existat jurnaliştii, măgăria de la Caritas mai continua. Mai continua şi afacerile lui Vântu la FNI, se mai găseau câţiva escroci care să înfiinţeze un caritas la Focşani, iar cei de la „Delfinul” un alt joc tip caritas, mai fraiereau câteva mii de români. De ce nu conştientizaţi că fără jurnalişti, cei aflaţi la putere devin discreţionari în tot ce fac.
Nu vedeţi cu câtă ură privesc parlamentarii ziariştii acreditaţi, pentru că-i filmează dormind? Când daţi de necaz, unde vă duceţi? La ziar, nu! Câte reclamaţii au fost rezolvate cu dreptate de către şefii din instituţiile statului şi câte de presă? V-aţi întrebat? Un comentariu potrivnic jurnaliştilor este şi următorul: „L-a localizat pe preşedinte. Păi face fiecare ce vrea? Chiar daca e ziarist . Să-l mai lase în pace pe Preşedinte. N-are voie să facă cumpărături, să danseze, să se plimbe, că l-au şi luat in vizor. Unde e bunul simţ?” Când vine vorba de conducătorul ţării, bunul simţ n-are ce căuta. Intră în joc competenţele pe care jurnalistul le-a primit prin legi interne şi internaţionale. O normă a Uniunii Europene a stabilit că şefii de state şi de guverne n-au viaţă privată. Normal, de cum gândesc şi acţionează ei depinde soarta unui popor. La beţie omul poate comite greşeli fatale, iar un preşedinte beat poate distruge o ţară, acţionând inconştient şi sub impulsul alcoolului.
Jurnalista n-a ajuns la acel supermarket decât anunţată tot de către oamenii din preajma preşedintelui, pentru a-i face imagine. Ghinionul preşedintelui a fost că nu toţi jurnaliştii prezenţi erau angajaţii lui Vântu. Gestul preşedintelui de a fi violent poate fi lesne împrumutat şi de funcţionarii de la nivele inferioare. Tonul a fost da. Când veţi primi bătaie într-o instituţie a statului, unde o să vă duceţi să reclamaţi? La preşedintele Băsescu? Vae victis! Vă pot spune de pe acum că nu jurnaliştii vor merge la Canossa. Cred că „Krimhilda” este mai apropiată de realitatea românească: „Vai de capul vostru de români, cu aşa mentalitate rasistă ce căutaţi în Europa? Reportera aia nici nu-i ţigancă, este cu tenul măsliniu cu alte sute de mii de românce, poate ca şi mine. Pentru că aşa a vrut natura, să fiu măslinie, trebuie să fiu catalogată "ţigancă împuţită"? Hitler şi-a început cariera tot cu discuţii private, privind exterminarea evreilor şi a ţiganilor. Ştiţi bine ce-a ieşit ulterior. Unui preşedinte de stat nici nu-i este permis să gândească aşa ceva, nu să şi rostească cu voce tare.”
Desigur, pe fondul gestului prezidenţial se pot spune multe. Dar un învăţământ trebuie să-l desprindem: un preşedinte de stat, dacă nu este controlat şi supravegheat, va transforma democraţia în dictatură. Iar controlul şi supravegherea, peste tot în lume, sunt asigurate de către jurnalişti. În numele societăţii pe care o reprezintă. La revedere!
Drepturile de autor sunt rezervate proprietarului de domeniu. Responsabilitatea pentru eventualele consecinte juridice generate de copierea,
multiplicarea si difuzarea textelor si fotografiilor de pe acest site revine persoanei in cauza.
