Jurnalul botosanenilor Publicatiile Jurnalul Online Jurnalul Dimineata Botosanilor

   

Evenimente
Politică
Cultură
Infracţiuni
Fapt divers
Învăţământ
Sănătate
Administraţie
Social
Horoscop
Umor
Gastronomie
Lumea lu' Rotundu
Presa'n gura lu' Rotundu

1 EURO = 4.7440 lei
1 USD = 4.1547 lei


Număr accesări
Astăzi:
8939
De la 07 Ianuarie 2003
69845716

Comentariu la comentarii (CLXXIV)

  • 29 September 2006, 23:00
Englezii s-au speriat că după ianuarie 2007, când vom fi oficiali în Europa, românii le vor invada piaţa muncii. Nobilă părere au englezii despre tragerea românului spre muncă. În realitate, lucrurile par a sta cu totul diferit. Şi cum să nu fie aşa când „Şomerii refuză să se angajeze la primărie, în condiţiile Legii 76”, preferând să stea acasă şi să primească ajutorul social. „Costobocului” nu i-a mai rămas decât să facă haz de necaz: „Cu ajutoarele pentru nemuncă, s-a scumpit pielea de golan!” Luând lucrurile în seriozitatea lor, „DosareleChiX” ne obligă prin comentariul său să privim trista realitate: „Nu pot să nu remarc faptul că în ziua de azi românul preferă să stea degeaba acasă pe banii statului (ai noştri, de fapt) decât să muncească. Mentalitatea conform căreia "statul trebuie să ne dea" ar trebui ştearsă din memoria românilor, dacă vrem să păşim într-adevăr în Europa prin performanţă. Nu neg nici faptul că de cele mai multe ori salariile oferite sunt mici, însă îţi oferă o bază, îţi asigură măcar parte din cheltuielile individului şi a familiei sale. Şi cine strigă-n gura mare că nu găseşte de muncă, mai bine să fugă în Congo. Nu există să vrei să munceşti şi să nu găseşti. Mare vină din situaţia actuală se datorează, evident, ca să nu zic guvernanţilor, legilor care permit pensionări pe caz de boală pe ochi frumoşi, sau, mai bine zis, pe o "atenţie" egală de obicei cu pensia pe o lună pt a ţi se acorda pensie pentru 1 an de zile ("donată" evident medicilor) dar şi celor de la 416 (venit minim garantat) care practică aceeaşi schemă pt a lua bani fără a presta ceva în schimb.” Ce mai la deal, la vale, ne-am cam pierdut cheful de muncă. Poate ne va reveni după ce vom păşi, oficial, în Europa. Nevoia, de-a lungul istoriei, l-a învăţau multe pe român. Tot nevoia ne va ajuta să redescoperim munca, şansa supravieţuirii noastre. Consilierii municipali au revizuit lista oficială a celor care s-au înscris în aşteptarea unei locuinţe ANL. Concluzia: „Peste 30 de persoane au fost scoase de pe listele ANL” Părerile cititorilor sunt diverse. „Unu” consideră că „DA... S a mai găsit o soluţie.... bine că au să dea apartamentele din centrul oraşului la cei care stau şi fac copii pe bandă rulantă, inclusiv naţionalizaţi.... cei care aşteaptă cu nerăbdare o casă să îşi întemeieze o familie sau să stea la Cucuieţii din Deal, într-o garsonieră...” Comentatorul nu este singurul care priveşte aşa problema locuinţelor ANL, pentru că „HHH” i se alătură: „"Unu" are dreptate 100%. Mă întreb dacă cei cu 3-4 copii au bani şi să plătească cheltuielile de întreţinere şi chiria? Sau rămân veşnic datori la Locativa , aşa cum sunt mulţi chiriaşi ( ai Locativa ) rău platnici.” Oricât s-ar încerca de către autorităţi, lista de aşteptare fiind lungă, tot vor apărea nemulţumiţi. Preşedintele Camerei de Taximetrie Botoşani, Bauer, recunoaşte că şoferii de taximetre recurg la fel de fel de strategii prin care clientul este furat ziua în amiaza mare. Numai că preşedintele Bauer susţine că „Şiretlicurile profesiei de taximetrist” nu sunt practicate şi la Botoşani. Să-l credem pe preşedinte, de vreme ce „DosareleChiX” îi sare în ajutor: „Într-adevăr, taximetriştii în Botoşani nici măcar de dispozitivul ăla electronic, numit casă de marcat, nu prea se ating.” Să-i dăm, totuşi, crezare şi „Costobocului”, în baza constatării sale că „Tot românul e OŢ!” Prefectul Cristian Roman ne uimeşte tot mai mult prin deciziile pe care le ia. Hotărât să vadă cum îşi fac datoria, prin judeţ, conducerile instituţiilor descentralizate, prefectul face tot mai mult teren. La ultima deplasare, mai de anvergură, s-a putut concluziona că „Vizita maraton a prefectului Roman în judeţ s-a lăsat cu surprize”. Citind constatările prefectului, efectuate cu ocazia deplasărilor prin judeţ, „Cetăţeanul” comentează interogativ: „Eu stau şi mă întreb ce va face domn prefect şi Curtea de Conturi, care verifică acum calamităţile, dacă la Darabani nu au fost calamităţi. Cine va da banii înapoi statului? Ce va face procuratura? Iată unde se duc banii cetăţenilor, pe case care nu trebuiau construite, dar mai marii judeţului se ceartă ca uşa cortului, în loc să verifice realitatea din teren.” Un atotcunoscător a administraţiei publice de la nivelul Darabanilor, „Corbu”, evidenţiază la rându-i: „La Darabani e varză toată administraţia. Vicele nu mai are nici o atribuţiune, primarul vinde tot. Curtea de Conturi are material la greu, dacă se face o verificare corectă. Ar fi indicată o verificare şi la urbanism, să se poată vedea schimburile de teren, autorizaţii de construcţie, respectarea lor etc.” Tot „Prefectul Roman speră în curăţarea clasei politice la Botoşani”. Inspirat de cele petrecute în Vrancea, „Imparţialul” îi sugerează: „Ar fi cazul ca şi la Botoşani ,consilierii judeţeni, asemeni celor de la Vrancea, să procedeze la schimbarea acestui îngâmfat şi îmbuibat-baron local PSD care îşi face de cap de atâta timp”. Cineva, cu grad de „Colonel”, susţine altă variantă de lucru: „Se pare că următorul preşedinte CJ decapitat va fi nea manivelă, zis si agramatul de la Botoşani! Însă, în acest caz, cu ajutorul DNA-ului şi nu cu al consilierilor...” Deocamdată rămân la părerea mea, că preşedintele Conţac are suficient sprijin politic să nu poată fi clintit din funcţie. Alianţa DA nu va lua voturi de la consilierii judeţeni PSD, dar Conţac are susţinători în rândul consilierilor Alianţei. Aceasta-i diferenţa, şi-i al dracului de importantă. Pe curând! (Ioan Rotundu)

Drepturile de autor sunt rezervate proprietarului de domeniu. Responsabilitatea pentru eventualele consecinte juridice generate de copierea, multiplicarea si difuzarea textelor si fotografiilor de pe acest site revine persoanei in cauza.

[ Comentarii (0)]


Reforma sanitară: De unde? Încotro?
Românul şi BAFTA
Umor morbid: descompunere muzicală
Pizza cu carne şi ciuperci
Prefectul vrea să-i momească pe botoşăneni să nu mai lucreze în străinătate
Portofel cu bani găsit şi returnat
A trecut graniţa prin vadul râului Prut
Două accidente rutiere la un interval de două ore
Măsuri pentru eliminarea poluării cu nitraţi
Gripa aviară încă ne pândeşte de sus
Comisari de mediu au fost instruiţi la Focşani
Două zile s-a discutat pe tema deşeurilor
Frigul va mări numărul de cazuri la CPCRU
Parlamentarii chemaţi să sprijine combaterea pirateriei auto
Social democraţii îl sprijină pe Conţac
Egner considerat deştept de către colegii de partid
DJT pare să apuce pe drumul bun
Horoscop
Lupta împotriva consumului de alcool lasă reci autorităţile locale
Jurnalul de Dimineaţă

Blogul lui Rotundu
Arhivă