Jurnalul botosanenilor Publicatiile Jurnalul Online Jurnalul Dimineata Botosanilor

   

Evenimente
Cultură
Infracţiuni
Anunţuri
Economic
Fapt divers
Administraţie
Social
Ştiri agenţii
Horoscop
Umor
Gastronomie
Lumea lu' Rotundu
Presa'n gura lu' Rotundu

1 EURO = 4.7694 lei
1 USD = 4.4000 lei


Număr accesări
Astăzi:
10477
De la 07 Ianuarie 2003
73784270

Comentariu la comentarii (CXV)

  • (Ioan Rotundu)
  • 17 July 2006, 23:00
Citind „ Lumea avorturilor, între crimă şi necesitate medicală”, comentatoarea „Narcisa” crede de cuviinţă că „Ar trebui publicată şi o statistică a veniturilor şi condiţiilor de trai al femeilor care sunt obligate să recurgă la avort. Nu se pot compara condiţiile de trai ale populaţiei cu venituri medii din România, cu nici o ţară din vestul Europei.” Răspunsul l-a primit de la „Un medic de familie”, care ne-a informat că „Există cabinete de planificare familială care gratuit informează clienţii despre metode contraceptive şi planificare familială; se evită astfel crima prin avort şi apariţia copiilor nedoriţi într-un cuplu. Tot gratuit se distribuie contraceptivele. În Botoşani la maternitate şi în rural prin medicii de familie. Dacă cineva vrea să evite o sarcină nedorită se străduieşte să evite crima prin avort precum şi consecinţele avortului asupra sănătăţii femeii.” Pentru că mai mulţi cititori ne-au rugat să oferim informaţii cât mai complete despre condiţiile în care se poate preda o Dacie veche contra unui avans la un autoturism nou, ne-am interesat şi am publicat articolul „Operaţiunea „Rabla” aflată în dificultate”. În schimb, efortul nostru a fost răsplătit de către unii cititori cu acuzaţii defăimătoare. Numai că numărul lor, în raport cu cel al cititorilor, este nesemnificativ şi, deci, nu se merită să le mai acord atenţie. Pe noi nu ne-a interesat familia Cozma, ca viaţă privată, ci obligaţiile pe care aceştia le au în derularea programului denumit generic Operaţiunea „Rabla”. Nici Cozma, nici soţia sa nu sunt persoane publice, nu ocupă posturi eligibile, n-au ajuns în funcţie prin investire de către instituţii ale statului. Faptul că fiul lor este derbedeu sau nu, este o problemă de familie şi a celor puşi să aplice legea, atunci când constată că este încălcată. Viaţa privată nu poate face obiectul mass mediei decât dacă la mijloc apare interesul legitim al informaţiei de interes public. Aceste-as condiţiile impuse de Europa mass mediei, iar cine nu doreşte integrarea europeană, n-are decât să continue cu scandaluri pe prima pagină. Este politica lor redacţională, iar cititorii n-au dreptul să ne-o impună şi nouă. Dacă vor să se delecteze cu articole pline de violenţă şi scandaluri, ştiu unde să le găsească. Noi ne-am ales alt drum şi nu vrem să fim citiţi pentru aşa ceva sau pentru anunţurile de la decese. Să fim bine înţeleşi, este dreptul nostru să ne stabilit politica redacţională, să ţinem cont de sugestii sau să le respingem. De la 1 ianuarie 2007, după intrarea în Europa, politica redacţională a presei scrise locale o va face trusturile de presă care vor cumpăra ziarele locale şi vor menţine pe piaţă numai titlurile care sunt eficiente. Alegând calea online, noi am contracarat posibilitatea de a deveni sluga unui trust sau altuia. Vom continua să fim stăpânii noştri, ancoraţi în realitatea obiectivă şi nu în una economică sau politică impusă de varii interese. „Spitalul Judeţean Mavromati face parte din categoria asuprită” suna o declaraţie de presă. „Bula papala” s-a trezit în faţa unei dileme: „Domnul Buraga poate are dreptate, nu ştiu ce să zic.. Oricum, pacientul care a lăudat cadrele medicale de la cardiologie are sigur dreptate! Am avut din nefericire (dar totul s-a terminat cu bine) ocazia să merg cu copilul la Spitalul de Pediatrie din Botoşani. Am rămas uimit de profesionalismul şi de omenia, de calmul şi de frumuseţea caracterului oamenilor care lucrează acolo...Condiţiile, în anumite secţii, nu sunt din cele mai grozave, dar totul este compensat de modul în care sunt trataţi copilaşii care ajung în acest spital cu diverse afecţiuni.” Ne bucură să citim şi cuvinte frumoase adresate medicilor, că de reproşuri cred că s-a săturat toată lumea. Impresionat de cele citite în articolul „Celebru la numai nouă ani”, un fan al tânărului pictor a considerat de datoria sa să-l încurajeze pe mai departe: „Bravo copile, cel puţin din ce văd în ziar, pictezi minunat. Nu te opri, cred că vei fi al treilea Picasso. Eşti înzestrat cu talent. Mult succes.” Liderul sindicatului Impact din cadrul Direcţiei de Protecţia Copilului s-a hotărât să facă greva foamei. „Liderul Impact, Oroşanu, a ales greva foamei” pentru a determina conducerea Direcţiei să achite toate drepturile băneşti ale salariaţilor generate de orele suplimentare prestate, dar şi alte drepturi băneşti cuvenite asistenţilor maternali. Gestul lui Oroşanu n-a stârnit compasiune şi solidaritate ci, dimpotrivă, mulţi comentatori nu l-au luat în serios. Iată opinia unui cititor: „Când o să se termine cu mascarada asta de 2 lei? Greva foamei Oroşanu? Îi ajută să mai slăbească niţel...şi dacă slăbeşte niţel o să fie bani? Hai să fim serioşi. Praf în ochi. Părerea mea e că nu ajută la nimic. Mai indicat ar fi să caute fonduri dl. Oroşanu. Greva foamei poate să o facă oricine. Să găsească bani e mai greu.” În antiteză şi un alt punct de vedere: „Deşi conştiinţa directoarei şi a acoliţilor ei sunt încărcate de dau pe afară, dorinţa de putere e atât de mare încât se tine şi cu dinţii de scaun. Ce fel de conducător este acela care în loc să încerce să găsească resurse financiare pentru instituţie, declară presei că aşteaptă să-i pice bani de la rectificare sau, mai grav, din septembrie pregătiţi-vă că nu veţi avea bani nici de salarii!!!! Asta înseamnă că îţi încurajezi subalternii?!” Este un mod de-a privi lucrurile. Când le priveşti din interior, le vezi într-un anumit fel, din exterior altcumva. La revedere!

Drepturile de autor sunt rezervate proprietarului de domeniu. Responsabilitatea pentru eventualele consecinte juridice generate de copierea, multiplicarea si difuzarea textelor si fotografiilor de pe acest site revine persoanei in cauza.


Noi preoţi de caritate
Părintele Stelian Ştiuler a trecut la cele veşnice
Cine a fost şi ce-a făcut preotul Ştiuler?
Apel pentru donarea de pâine, făină şi grâu pentru panificaţie
Noi tipuri de credite bancare dedicate persoanelor fizice
„Mamă, tată săru’mâna pentru masă…
Respectul lui Voltaire
Horoscop
Poliţia vrea să organizeze un raliu
Doar cinci din 18 societăţi lucrează corect
Contrabandă cu alcool şi ţigări din Republica Moldova
Nouă sesiune de finanţare a proiectelor de Mediu
Direcţia de Cultură pregăteşte proiecte de vecinătate
Debandadă în comunele cu titluri de proprietate greşite
Stimulente financiare pentru comisiile de fond funciar
Cicliştii din turul României vor ajunge azi la Botoşani
Poliţia Comunitară se spală pe mâni
Abuz de tip stalinist al “europenilor” maghiari împotriva a doi români
Romanii din Italia ar putea avea permise de şedere electronice
Un român din Spania căutat de familie
Raiffeisen Bank îşi dezvoltă reţeaua de unităţi
PNL cere desfiinţarea comisiei parlamentare a revoluţionarilor
Cele două tabere din PNL ar putea ajunge la o înţelegere
PD vrea ca populaţia să fie ajutată la încălzire, după aderare
Tăriceanu, ţinta acuzelor din apelul la unitate al triadei disidente
Lotul olimpic român a obţinut trei medalii de aur, la matematică
Protestul lui Oroşanu pare a fi zădarnic
Jurnalul de Dimineaţă

Blogul lui Rotundu
Arhivă