Fără doar şi poate că avem elevi valoroşi. Iar valoarea lor se regăseşte în premiile şi diplomele obţinute pe la diferite olimpiade.
„Noi succese ale elevilor botoşăneni la olimpiade” a fost ştirea comentată de
„Remus” într-un stil nu numai original, dar şi plin de realism.
„Ceea ce nu scrie în acest articol este că, de foarte multe ori, în spatele reuşitelor elevilor nu stau profesorii de la clasa (care se împăunează apoi cu rezultatele muncii altora) ci profesorii cu care aceşti elevi lucrează în particular. Este de aşteptat ca un copil de clasa a XII-a să aibă rezultate la Logică (care se studiază in clasa a IX-a). O aşteptăm pe Loredana Botezatu cu aceleaşi performanţe la elevii de clasa a IX-a. Sau cu performante le filosofie la clasa a XII-a. Mult iubite şi stimate tovarăşe Negrescu, dacă ai fi citit doar JURNALUL şi nu ai fi avut nici o alta tangenţă cu învăţământul botoşănean ai fi ştiut că e DEZASTRU în domeniul respectiv! Lasă ironiile şi treci la treabă, onorabile! Poţi începe curăţenia chiar cu anumite persoane din inspectorat. Aşteptăm reacţii de la Domnia voastră vis a vis de anumite articole apărute chiar în acest cotidian.” M-aş mira ca inspectorul general Negrescu să aibă vreo reacţie. Este atât de servil şefilor politici, are atâta lipsă de voinţă profesională, este atât de depăşit de problemele învăţământului botoşănean, este atât de tributar unor cercuri ce l-au acaparat încât puterea funcţiei sale este anulată în totalitate tocmai de aceşti factori de influenţă negativă. Tot respectul pentru omul Negrescu, însă îl dezavuez pe managerul Negrescu. A acceptat o funcţie peste puterile sale. Onestitatea nu-l ajută în cazul de faţă. La Spitalul judeţean Botoşani problemele financiare continuă să fie nodul gordian al activităţilor medicale prezente şi viitoare.
„Situaţia Spitalului Judeţean va fi dezbătută la nivel central” iar cititorul
„Anonim” sugerează ca
„Sindicatele (liderii) trebuie mai întâi să înţeleagă exact că activitatea spitalului este şi o "activitate comercială", care presupune că nu se poate cheltui mai mult decât produci. Numai după ce vor înţelege acest aspect, şi-l vor pune în practică, să îndrăznească să iasă în stradă. Luaţi la întâmplare orice laborator privat, vedeţi câtă producţie face , cu câţi angajaţi. Transpuneţi aceste cifre peste activitatea laboratorului spitalului. Veţi ajunge singuri la nişte concluzii, care nu mai necesită nici un comentariu. Mai sunt şi alte domenii de activitate care merită analizate.” Este o opinie. Nu cred că sindicatele acceptă un astfel de punct de vedere, ele fiind călăuzite în demersurile ce le fac către conducerea unităţilor spitaliceşti de către alte principii, sociale şi nu economice. Pentru că unii locuitori din Cătămărăşti Deal au reclamat la redacţie că preotul paroh i-a interzis preotului pensionar Holban de-a mai călca prin sat, noi am declanşat o anchetă jurnalistică, pentru a afla adevărul. Concluziile noastre au fost publicate sub titlul
„Ceartă pe mălai duhovnicesc”. Iată cam cum au interpretat acest conflict cititorii- comentatori.
„Un OM”, cu certitudine cunoscător al conflictului creat între cei doi preoţi, s-a exprimat:
„Respectele mele pentru părintele Holban! Cu bune şi cu rele a făcut multe pentru biserica română, de fapt mai multe lucruri bune. Cunosc şi respect familia părintelui Holban. Adevăraţii credincioşi ştiu să aprecieze munca părintelui Holban şi aceştia trebuie lăsaţi să-şi manifeste liber dreptul de a se confesa şi de a beneficia de serviciile preotului pe care-l doresc. Este şi dreptul celor care fac rânduielile bisericeşti de a interveni cu înţelepciune pentru ambele părţi” . Un alt cititor, deşi s-a exprimat cu alte cuvinte, susţine cam aceeaşi opinie:
„Din păcate BOR şi toată şleahta de burtoşi care mânăresc frâiele bisericii n-au nici o legătură cu nevoile spirituale, duhovniceşti ale omului de rând. E la fel ca în politică. Poate e chiar mai mare parşivenia... pentru că, deh, e la adăpostul "divinităţii". Părintele Holban a fost pur şi simplu mazilit... Dacă ar fi fost după dorinţa enoriaşilor păstoriţi de domnia sa probabil ar fi rămas să slujească până la sfârşitul zilelor sale.” Subscriu acestor două comentarii. Intrarea noastră în Europa nu trebuie să fie marcată de o revigorare a intoleranţei religioase. Este dreptul fiecăruia dintre noi să ne alegem credinţa şi duhovnicul. Preoţii ortodocşi trebuie să conştientizeze faptul că libertăţile religioase sunt reale şi nu în raport de cum le acordă ei. Rigiditatea cu care preoţii ortodocşi ţin la anumite ritualuri costisitoare, sufocante financiar pentru omul sărac, impunerea unor tarife exorbitante pentru anumite servicii religioase, acceptarea formării unei mafii pe lângă biserică în ce privesc prestarea serviciilor de înmormântare sunt câteva din cauzele care-i împing pe credincioşii către alte forme de credinţă. Este momentul ca BOR să regândească raportul preot-enoriaş, să renunţe la unele dintre birurile financiare impuse, să socializeze biserica şi nu s-o transforme într-o sursă de venit. Apoi, opulenţa manifestată de preoţii ortodocşi ar trebui adusă la dimensiuni mai modeste, că prea-i în contrast cu sărăcia care predomină în special prin mediul rural.
„Conţac se află iar la cheremul consilierilor Alianţei” a stârnit interesul
„Alinuţei”, ce-a considerat că-i momentul să-l tăvălească niţel pe preşedintele Conţac prin mocirla politicii locale.
„Păi, să vadă şi el cât e de popular. Dacă îi iei banii şi funcţia, cine mai e Conţac? Păi, un om mic, needucat, a cărui companie n-ar căuta-o chiar nimeni. Cu funcţia e mai uşor, cu banii însă va fi mai greu, că-s cam mulţi. Mare e Dumnezeu!” Cu bine!
(Ioan Rotundu)