Poate că prin puterea credinţei, poate că printr-o sclipire de dreptate a magistraţilor, preotul Gavril Paşcovici, după ani de judecată, a reuşit să intre în spaţiul pe care era proprietar de drept. Miza asupra acestui spaţiu a fost extrem de mare, iar chiriaşul, societatea Harmicom reprezentată de Hariton Părăscuţă, la rându-i ajutat mediatic de o persoană care-şi derula afacerile în acest spaţiu deţinut abuziv, se credea de neevacuat.
„Crâşmă închisă cu executorul judecătoresc” a fost titlul evenimentului consumat.
„Un simpatizant al dreptăţii” a cam rezumat miezul conflictului întins pe ani de zile de judecată: „Probabil şi-a dat seama şi Părăscuţă că nu a avut dreptate şi că este un schizofrenic susţinut de presa locala, în afară de tine nea Ioane. Dacă tăceai, deşi nu cred, Părăscuţă se bătea cu pumnul in piept că este mai presus de lege şi poate mai inventa ceva ca să devină victima a unui nou atac mafiot, subiect de primă pagină. Aşa te vreau nea Ioane, dă-i înainte şi nu te lăsa!” Nu laud pe nimeni din echipa redacţională a Jurnalului, dar toţi cei care au scris referitor la acest subiect au fost, pe cât posibil, fideli în a reda derularea faptelor. Motiv pentru alţi colegi de-ai noştri, de la alte mijloace media, direct implicaţi în această afacere, să ne tăvălească prin mocirla în care ei s-au obişnuit să convieţuiască. Putem sta senini în faţa oricărui acuzator, pentru că nu suntem vânduţi nimănui şi nici n-am intrat în jocul vreuneia dintre părţi. Iar cei direct implicaţi ştiu acest lucru, dar nu vor să-l recunoască oficial. Sperăm să le ajute Dumnezeu, pe cât de corecte le sunt şi afirmaţiile denigratoare la adresa noastră. Se pare că Biserica Ortodoxă şi-a schimbat tactica faţă de autorităţile statului. Dacă până acum le huleau, acuzându-le de erezie şi fapte anticreştineşti, mai nou au schimbat modul de abordare a relaţiilor. Au început să-i coopteze pe aleşi în diferite structuri bisericeşti şi să le acorde diplome de merit pentru te miri ce. După ce-a fost răsplătit cu o diplomă venită chiar de la Mitropolia Iaşilor, probabil pentru bună purtare prezentă şi viitoare faţă de protopopul Lucian Leonte şi alte sutane, primarul Cătălin Flutur a fost delegat la o importantă întrunire bisericească.
„Primarul Flutur s-a pricopsit cu o funcţie bisericească” a creat atmosfera propice comentariilor.
„Cetăţean” susţine că
„Eu nu l-aş fi ales pe Flutur.” Decât s-ar fi ales altă persoană publică, din cele cunoscute nouă, aş zice că poate Dumnezeu le-a dat gând bun clericilor să se orienteze către primarul nostru. Oricum, are un fond mai bun decât mulţi alţii.
„Sicti” a preferat să se răfuiască cu înaltele feţe bisericeşti:
> „Numai el parvenit? Voi nu? Vă deplasaţi cumva cu catârul? Staţi în case modeste? Trăiţi decent? Nu etalaţi o bunăstare ...mârşavă faţă de enoriaşii creduli? Nu aveţi cumva impresia că sub masca unei iubiri faţă de Dumnezeu vă urmăriţi cu toţii un interes pământean meschin? Unde vă este trăirea cu adevărat creştinească? Dacă voi vă certaţi şi luaţi numele Celui de sus în derâdere, ce aşteptaţi de la noi, muritorii de rând, dar care fie vorba între noi, unii sunt mult mai sus decât feţele voastre bisericeşti. Unde s-a mai văzut popă care să cumpere o crâşmă şi să umble prin tribunale ani în şir, etc.?” Mai dur decât acest comentariu pare fi cel al lui
„Anonim”, care nu s-a sfiit să-i judece pe prelaţi pe măsura faptelor lor:
„Popi care joacă la bursă, popi care cer chirii pe moşteniri dubioase, popi care vor bunuri materiale, care într-un cuvânt vor o viaţă pe pământ şi nu în ceruri. Atunci la ce bun predicaţi viaţa veşnică şi unde e raiul? Poate l-aţi descoperit aici pe pământ şi nu vreţi să ne spuneţi şi nouă, prostimii? Nu vedeţi că orice faceţi vă contraziceţi? Ce caută primarul în adunările voastre sau ce caută protopopul la adunările primăriei? Interesul. Banul. Asta vă ia şi va luat minţile. Verbul a avea e mult mai tare decât verbul a crede. Păcat. Certuri, intrigi...ev mediu; nimic nu s-a schimbat.” Un adevăr mai gol decât cel rostit de către acest comentator nu cred că putem cunoaşte. Dorinţa de înavuţire i-a înnebunit pe preoţi şi le-a distorsionat raţiunea. Nu trebuie să apelăm la exemplele din ţară, avem suficiente la noi în judeţ. Problema centrului vechi al Botoşanilor, cândva mândria municipiului, a ajuns una de rutină şi nu mai înfioară pe nimeni din cei pe care i-am ales să ne reprezinte interesele şi să le rezolve.
„Centrul Vechi, o bombă cu ceas” a fost un articol ce n-a trezit interesul cititorilor, semn că subiectul, abordat sub acelaşi unghi, a devenit pentru jurnalişti o tară şi nu ceva senzaţional. Doar un singur cititor a crezut de cuviinţă, poate ca un ecou al istoriei, să-şi spună păsul:
„Păcat că s-a ajuns să fie aşa o ruină. Reparaţi toată această zonă. Sunt multe amintiri pentru mulţi oameni care au locuit şi s-au născut în acest oraş.” Eu nu cred în minuni, deci nu cred că centrul vechi al Botoşanilor va mai fi vreodată ce-a fost. La revedere!