Jurnalul botosanenilor Publicatiile Jurnalul Online Jurnalul Dimineata Botosanilor

   

Evenimente
Cultură
Infracţiuni
Anunţuri
Fapt divers
Editorial
Învăţământ
Administraţie
Social
Horoscop
Ofertă de afaceri
Umor
Gastronomie
Comentarii
Proverbe şi...
Lumea lu' Rotundu
Presa'n gura lu' Rotundu

1 EURO = 4.8286 lei
1 USD = 4.4674 lei


Număr accesări
Astăzi:
20810
De la 07 Ianuarie 2003
76734189

Comentariu la comentarii (XLI)

  • (Ioan Rotundu)
  • 27 February 2007, 23:00
A fost suficientă declaraţia cum că „Nicolau zice că salariile celor de la Apa Grup sunt secrete”, ca protestele publice să izbucnească. „Revoluţionarul” ne explică de ce salariile celor de la Apa Grup nu pot fi secretizate: „Nu pot fi confidenţiale pentru că sunt plătite din bani publici. Dl. Ciuştea, salariul angajaţilor şi al dvs. este plătit din banii noştri. Organigrama şi statul de funcţii sunt aprobate de consiliul judeţean, conform Legii 215/2001 cu modificările şi completările ulterioare, deci ... banii la vedere.” Mai atentă la calitatea serviciilor prestate de societate, „Mika” are propriile nelămuriri: „Că salariile celor din conducerea de la Apa Grup sunt exorbitante, se ştie de ani de zile. Întrebarea e dacă aceştia le şi merită. E oare apa mai bună în Botoşani? Sau serviciile sunt mai calitative? Mă îndoiesc...Interesant de aflat ar fi ce salarii au cei de la intervenţii, că după modul în care dau curs sesizărilor, nu s-ar zice că sunt interesaţi să rezolve defecţiunile în timp util. Şi apa tot curge pe străduţă la vale... La o situaţie de acest gen au fost necesare câteva telefoane, dar degeaba. Numai ameninţarea că se va ajunge la directorul societăţii i-au adus la locul defecţiunii. Este posibil aşa ceva?” Când vine vorba de lucrătorii de la regiile şi societăţile cu capital de stat totul este posibil, iată de ce este necesară privatizarea sau concesionarea activităţii.
„Eu” aruncă o altă lumină asupra celor care se petrec: „E societate comercială, deci trebuie să aibă profit, dar mai întâi trebuie să plătească datoriile vechi. A fost o vreme când se folosea Apa Grup pentru campanie electorală. Nicolau are bune intenţii şi nu numai el, dar presiunile îl vor face să renunţe...” Şi acum am să public o informaţie care nu va face plăcere multora dintre noi. Societatea Apa Grup nu are nici o obligaţie să facă publice salariile. Potrivit Legii 544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public, art. 2 lit. „a” „prin autoritate sau instituţie publică se înţelege orice autoritate sau instituţie publică, precum şi orice regie autonomă care utilizează resurse financiare publice şi care îşi desfăşoară activitatea pe teritoriul României, potrivit Constituţiei” . Apa Grup nu este subvenţionată de la stat şi nici nu foloseşte alte sure financiare provenite din fonduri publice. Este o societate comercială şi, indiferent de forma de capital, nu intră sub incidenţa prevederilor Legii 544/2001. Aşa că nu le putem cere ceea ce legea nu-i obligă să facă. În schimb, AGA societăţii fiind formată din consilierii judeţeni. Pe aceştia îi putem trage la răspundere pentru ineficienţa activităţii societăţii, nemaivotând la viitoarele alegeri partidul de care aparţin.
Mai grav mi se pare faptul că proprietarul clădirii în care funcţionează Muzeul de Etnografie, deşi a primit suma de bani cerută pentru a vinde imobilul statului, acum vrea să păstreze şi clădirea. „Don C” a citit „Mihalcea a devenit proprietarul legal al Muzeului de Etnografie” şi a ajuns la concluzia că „Acum ne plângem că nu avem unde să mutăm Muzeul Etnografic, dar cine a fost "isteţul" care a dat Casa Sofian la popi, ca să o lase de izbelişte? Acum putem beneficia de fonduri europene pentru refacerea ei, dar nu face nimeni nimic să o recupereze! Te pui cu popii?” Altceva mă intrigă legat de restituirea acestui imobil. Se zvoneşte, aproape la modul oficial, că Mihalcea n-ar fi proprietarul de drept şi că s-a folosit de nişte documente falsificate. De ce Parchetul nu face investigaţiile de rigoare, pentru a se stabili adevărul? Dacă Mihalcea se va dovedi că-i un escroc, ca mulţi alţii, să suporte rigoarea legii.
Pentru că tânărul viceprimar „Gheorghiţă a mai făcut un pas spre Parlamentul Europei”, cârcotaşii au dat năvală cu vorbe nu prea măgulitoare la adresa sa. „Un om” întreabă, şi nu retoric: „Cunoaşte şi vorbeşte limba franceză şi engleza acest viceprimar? Dacă nu, să-şi vadă de afacerile cu maxi-taxi, de curăţenia şi salubrizarea oraşului, iar pt. europarlamentare să lase loc la alţii.” Cu privire la cunoaşterea vreo unei limbi străine precum franceza sau engleza, nu putem pretinde candidaţilor la europarlamentare, pentru că limba română este limbă oficială a Uniunii Europene. Apoi, după cum ne manifestăm, nu m-aş mira ca alţii să înveţe limba română, dacă vor să înţeleagă şi să ne înţeleagă ce vrem. În privinţa lui Ghiorghiţă, să nu fim răi. Nici el şi nici alţi candidaţi botoşăneni n-au nici o şansă să ajungă europarlamentari. Candidaţii noştri nu sunt cunoscuţi în întreg judeţul, darămite să-i mai voteze şi cei din judeţele Moldovei.
Lăsându-se pradă furiei, preşedintele Conţac a declarat că şi-a procurat un cuţit şi o bâtă de baseball, pe care le va folosi împotriva lui Cuciureanu, cu care se află în conflict de interese la Comaliment. „Este momentul ca Poliţia să se ocupe de Conţac” a fost ştirea noastră, bazându-ne pe faptul că portul armelor albe (cuţitul) nu este permis. Acelaşi „Un om” comentează indignat, dar şi sarcastic: „De neimaginat ca un preşedinte al CJ să poarte bâte şi arme albe în maşină, ca un borfaş. Trebuie ca organele competente să ia măsuri, până nu este prea târziu. O întrebare: nea Costicuţă, pe când în maşină un tun sau o mică rachetă?” În calitatea sa de preşedinte al CJ, Constantin Conţac este şi preşedintele Autorităţii Teritoriale de Ordine şi Pază. Altfel spus, este şeful politic al şefului Poliţiei. Acum înţelegeţi cum stă treaba?! La revedere!

Drepturile de autor sunt rezervate proprietarului de domeniu. Responsabilitatea pentru eventualele consecinte juridice generate de copierea, multiplicarea si difuzarea textelor si fotografiilor de pe acest site revine persoanei in cauza.


Italia VIII
Când femeia devine perlă
Borş de miel
Horoscop
Agenţi economici aflaţi în conflict cu Garda de Mediu
Autovehicule verificate de RAR, Poliţia Rutieră şi Garda de Mediu
Inspectoratul Şcolar instruit de MEdC prin videoconferinţă
Peste 50 de elevi au stat acasă din cauza zăpezii
Şi-au găsit locuri de muncă în străinătate prin EUREST
Minor dispărut de acasă
Copil bătut în Parcul de distracţii
Transport ilegal de persoane
Vai de capul ei societate civilă!
Ioan Rotundu
Flori pentru mama
Directorul Pavel şi comisarul şef Roşu au fost codaşii activităţii din 2006
Ziua Protecţiei Civile sărbătorită şi la Botoşani
Mărţişor neaşteptat pentru locatarii blocului H4
Şezătorile Iernii şi-au atins scopul
Prefectul cere primarilor să renunţe la haina politică
Avem Program de dezvoltare, n-avem colaborare în realizarea lui
Cum vă puteţi înfrumuseţa locuinţa cu marmură
Finanţare din banii publici fără rambursare
Jurnalul de Dimineaţă

Blogul lui Rotundu
Arhivă