„DosareleChix” a comentat editorialul
„O independenţă relativă şi riscantă” în felul următor:
„D-le Rotundu, observ o oarece asemănare cu acea ideologie conform căreia de o anume treabă ce vă priveşte trebuie să se ocupe altcineva (aminteşte de o etapă sfârşită în istoria contemporană). Aveţi libertatea de a publica ce vreţi şi când vreţi. Independenţa financiară v-o asiguraţi angajându-vă un bun manager (de profesie economist). În rest, numai bine, oricum destul de subiectiv articolul.” Comentatorul a căzut în aceeaşi capcană în care au căzut şi alţii înaintea sa. Activitatea de editare a presei nu este una pur economică, precum cea de la o societate comercială. Complexitatea activităţii editoriale, opiniile promovate prin politica redacţională, poziţiile adoptate faţă de partidele politice, faţă de reprezentanţii puterii administrative sunt tot atâtea pârghii prin care cei în cauză pot acţiona pozitiv sau restrictiv privind suportul financiar al editorului. Comentatorul uită un element, aparent nesemnificativ, dar extrem de important pentru un editor de ziare. Cititul publicaţiei pe Internet nu-l costă nimic pe cel ce accesează site-ul, însă pe editor îl costă găzduirea pe site, întreţinerea şi funcţionarea site-ului 24 de ore din 24, plata informaticianului care supraveghează site-ul şi previne atacurile hakerilor, plata reporterilor care asigură materialele expuse pe site etc, fără ca editorului să i se întoarcă vreun leu din aceste cheltuieli. Ori, singura posibilitate de recuperare a cheltuielilor rămâne publicitatea comercială, segment controlat de cei aflaţi la putere. Nu de un manager economist este nevoie la un editor de ziare, ci de acea politică redacţională echilibrată, care să permită scrierea adevărului şi păstrarea unui anumit grad ridicat de independenţă, evaluându-se foarte bine riscurile asumate. Problema nu este specifică numai Botoşanilor, ci întregii prese locale din România.
„Servicii externalizate la preţuri piperate” a atras atenţia
„Fefeleagei” care susţine că
„Păi, externalizarea spălătoriilor şi prepararea alimentelor nici nu este dorită. Cine ar mai aranja selecţiile de oferte a alimentelor, cine ar mai fura din mâncare dacă firma ar aduce exact numărul de porţii comandate? Le-ar mai conveni să plătească pe porţii când bolnavii figurează internaţi dar stau acasă? Vede lenjeria din spital urme de detergent? Se pune în clor până se topeşte! Dedesubturile aduc beneficii mari dacă situaţia rămâne la fel (las-o băi că merge-aşa!” Să nu uităm că atunci când vine vorba de cheltuirea banului public, se găsesc şi modalităţi de umflare nejustificată a preţurilor. Pe la noi, comisionul este în vogă!
„Lupul”, după ce-a luat cunoştinţă că
„Primăria Botoşani pregăteşte Luna Curăţeniei”, ne-a propus:
„Vă lăudaţi că aveţi mulţi cititori. De ce nu iniţiaţi şi voi o campanie de curăţenie. Dar să invitaţi toate instituţiile statului. (În frunte cu directori lor). Asta cred că ar fi un exemplu. Sunt curios să văd cine va ieşi la curăţenie!?” Nu este menirea presei să se ocupe de curăţenia şi întreţinerea oraşului. Activitatea de salubrizare aparţine edililor aleşi şi se finanţează integral din bugetul local, fără a fi nevoie de muncă patriotică. Aşa văd eu lucrurile. Nello Balan este un
„Botoşănean ajuns celebru om de afaceri în New York”, de loc din satul Rediu, comuna Răuseni. Ne oprim asupra unui singur comentariu, cel al lui
„Zmeu”, un cititor ce-o face pe Toma Necredinciosul:
"...admirat şi, în acelaşi timp, de temut de către vedetele Hollywood – ului" ...o fi omul ăsta bazat încât să-şi permită să dea 50 mii $ la o curvă, să nu-l dea în judecată pt o palmă, da până la a fi admirat sau de temut de vedetele Hollywood-ului e cale lungă. Domnule Moroşan, de la o vreme vă citesc articolele...mare atenţie că daţi în penibil (sau poate target-ul căruia vă adresaţi "gustă" grozăviile astea).” Cred că acest comentator nu se prea omoară cu telecomanda pe canelele de ştiri ale posturilor de televiziune române şi internaţionale, pentru că ar fi luat cunoştinţă de păţania lui Balan, prezentată de televiziuni chiar cu detalii picante. Nici pe Internet nu pare să navigheze cu prea mult interes cititorul, pentru că ar fi luat cunoştinţă de săptămânalul „Lumea liberă” şi revista „Romanian herald”, ce apar la New York, editate în lima română, patronate de către acelaşi om de afaceri, publicaţii din care ar fi aflat că informaţiile din reportajul nostru sunt extrem de reale. Se pare că Traian Apetrei a păşit cu dreptul în fruntea Teatrului „Mihai Eminescu” Botoşani. De când a ocupat funcţia de director, a reputat şi un prim succes.
„Premieră încununată de succes” s-a intitulat ştirea noastră, ca
„Şuţţo” să cârcotească:
„Ce treabă are Traian al nostru cu punerea în scenă a acestei piese? Nu ştiu nici măcar Bordeianu dacă ar avea vreo treabă? Cred că tot Volinaş merită toate laudele, Cred...” Poate că greşesc, dar cred că avem tendinţa ca atunci când unii dintre noi reuşesc să facă ceva bun, întotdeauna se găsesc alţii prin preajmă care să împroaşte cu noroi. Dacă directorii Bordeianu şi Volin au promovat un manageriat greşit şi au fost criticaţi pe bună dreptate, de ce, dacă Apetrei a reputat un prim succes, trebuie neapărat să-l băgăm în aceeaşi oală cu primii doi? La revedere!
(Ioan Rotundu)