Imaginea publică a lui Dumitru Codreanu, actualul preşedinte al PRM, este grav deteriorată. Cel puţin aşa reiese din comentariile care se fac pe seama materialelor ce reflectă segmente din activitatea acestuia.
„Înţeleptul Codreanu la analiza politică”, a redat încercarea acestuia de a sintetiza anumite fapte politice locale şi a desprinde o serie de concluzii.
„Manu” crede că fostul senator nu este în măsură să recurgă la astfel de analize:
„O catastrofă de om, dacă-l întrebi ce înseamnă analiză politică habar nu are” . Un alt cititor,
„Cătălin”, dă o explicaţie asupra a ceea ce înseamnă analiză politică:
„Analiza politică este o treabă grea, trebuie să înveţi mult şi multe pentru a putea emite opinii valabile în domeniul analizei politice. Şi, musai, e cazul să treci prin "faza sintezei politice". Până nu ai imaginea clară a ceea ce se întâmplă pe eşichierul politic, până nu ajungi să cunoşti cât de cât "personalităţile şi personajele" scenei politice, este mai bine să te abţii de la a face analiza sau prognoza politica. Din păcate însă, suntem o ţară cu 22 de milioane de analişti politici, la fel cum suntem o ţară cu 22 de milioane de specialişti în agricultură, 22 de antrenori ai naţionalei... o ţară în care 22 de milioane de oameni o duc PROST pentru că se pricep la prea multe...” O temă mai veche adusă în actualitate prin
„Jupuirea părinţilor, o modă veche a învăţământului” a generat noi comentarii. Însă
„Cătălin” ne cere să aprofundăm subiectul:
„Este adevărat ceea ce scrie în articolul de faţă... poate ar fi interesant un demers jurnalistic pe cont propriu... cu declaraţii (chiar sub anonimat) ale părinţilor, profesorilor, copiilor (care doresc să vorbească şi să recunoască adevărul). Şi nu cred că trebuie cineva să vă indice care sunt şcolile unde părinţii copiilor sunt "storşi" şi de ultimul bănuţ din buzunar, că sigur le ştiţi! SUCCES!” Noi am întreprins astfel de anchete şi am publicat concluziile lor. Din păcate, deşi părinţii sunt cei storşi financiari prin diferite mijloace, ei nu vor să-şi asume responsabilitatea publică de a lua atitudine şi participa la eradicarea acestui fenomen. Mai avem mult de luptat cu propria noastră mentalitate şi educaţie civică.
„Dorinţa de a fi director este mai puternică decât profesia” a consemnat o tendinţă ce ţine a se manifesta în rândul medicilor.
„Vaidenoi” a constatat:
„Se vede clar că ciolanul este moale, afacerile-s bănoase, pacienţii pot fi consultaţi şi în cabinetul directorului... bani să iasă! Să vedem care director va primi vreo pedeapsă dacă în spitale nu vor fi seringi, feşe, alcool, medicamente; acum cu bugetul global dacă nu vor mai angaja ca până acum vor trebui să se descurce. Apropo de titlu: banul este mai folositor decât jurământul lui Hipocrat, nu-i aşa?” În momentul de faţă, când trăim o degradare publică a imaginii unor profesii cândva respectabile, banul este etalonul valoric după care se călăuzesc unii dintre noi. Poate că vom mai prinde vremea când ecusonul din pieptul celui aflat în faţa noastră îi va fi cartea de vizită, ca respect social pentru profesia sa, şi nu banul pe care i-l strecurăm în buzunarul de la halat. Intenţia zootehnistului-politician Dumitru Codreanu de a înfiinţa o fermă de vaci n-a fost primită ca fiind credibilă.
„Natrix” a reacţional într-un anume fel:
„Codreanu vrea totul pe de-a moaca, s-au dus vremurile , a furat destul, lasă să mai fure şi alţii...că doar nu şi-o fi făcut avere pe ştiinţa de carte....ar fi fost săracul lumii.” Cred că unii dintre comentatori, nu mă refer la cei de bună credinţă, cam exagerează în aprecieri. Nu cred că Dumitru Codreanu este cel mai vinovat politician local despre insuccesele care ne-au marcat economia judeţului. Chioşcarii care vând pâinea în perimetrul pieţei centrale a Botoşanilor au reclamat că sunt pe cale de-a fi jumuliţi financiar printr-o manevră managerială abil pusă la punct. Noi am declanşat investigaţiile de rigoare şi am prezentat concluziile la care am ajuns prin reportajul
„O afacere mârşavă împotriva chioşcarilor de pâine”. Pentru că nu toţi gândim la fel, şi este normal să fie aşa, comentatorii şi-au împărţit opiniile.
„Marius” a perceput întreaga tărăşenie ca pe o măsură europeană binevenită:
„Da domnilor niciunde nu veţi vedea aşa ceva în Europa. Eu nu văd aici nici o afacere mârşavă. România zilelor de azi se aseamănă cu un mare bazar, unde la orice colţ de stradă poţi cumpăra orice. Mai rămâne să construiţi chioşcuri pe stradă, la care să se vândă carne la un loc cu crema de ghete şi detergenţi vrac.” I-a răspuns
„Gicu”, care a simţit în ce constă mârşava afacere:
„N-aţi priceput şmecheria. Este o afacere între un funcţionar de la DSP şi un producător de chioşcuri. În urmă cu ceva ani, prin primărie, chioşcarii stradali au fost obligaţi să cumpere un anumit tip de chioşc, numai de la firma o anumită firmă. Next mi se pare. Acum se poate observa că afacerea se repetă. Asta-i şmecheria!” Să fim bine înţeleşi, nu contestăm faptul că anumite norme de igienă sunt nerespectate. Dar, când ani de zile la rând accepţi situaţia şi, apoi, brusc, descoperi ilegalităţile pe care încerci să le înlături impunând rezolvarea lor într-un anumit fel, deja avem de-a face cu un început de corupţie. Cineva a simţit că pe seama chioşcarilor de pâine se poate mânca cozonac. Numai că cel ce va mânca cozonacul, o va face pe seama noastră, pentru că orice cheltuială în plus făcută de chioşcari se va recupera prin preţul pâinii. În nici una din pieţele Bucureştilor n-am întâlnit ca pâinea să se vândă în chioşcuri de 10 m.p. suprafaţă, cu WC individual încorporat. O fi Botoşanii viitorul buric al Europei? Nu cred! La revedere!
(Ioan Rotundu)