Jurnalul botosanenilor Publicatiile Jurnalul Online Jurnalul Dimineata Botosanilor

   

Evenimente
Politică
Infracţiuni
Anunţuri
Economic
Fapt divers
Administraţie
Social
Ştiri agenţii
Horoscop
Umor
Mondene
Comentarii
Caricaturi
Anchete
Lumea lu' Rotundu
Presa'n gura lu' Rotundu

1 EURO = 4.8697 lei
1 USD = 3.9827 lei


Număr accesări
Astăzi:
31519
De la 07 Ianuarie 2003
95267045

Comentariul comentariilor (CCIV)

  • (Ioan Rotundu)
  • 1 October 2008, 23:00
Cum a ieşit din nou la rampă, cum este iar tăvălit prin mocirla politicii pe care o întreţine de patru ani încoace. La deputatul Cătălin Buhăianu mă refer, cel pe care o perioadă de timp preşedintele PDL, Cătălin Flutur, l-a ţinut departe de ochii electoratului tocmai pentru faptul că n-avea o imagine favorabilă partidului, şi bine a făcut. Numai că, acum, Buhăianu este din nou candidat la parlamentare şi trebuie să iasă la bătaie. Pentru început hăianu crede că-l poate bate pe Liviu Conţac… cu gura”, numai că până îl va bate, electoral vorbind, pe Liviu Conţac, cam ia el bătaie de la electorat.
„Ionica” l-atacă ex abrupto, cum ziceau latinii în vremurile lor de glorie istorică: „Deputatul Buhăianu gavareşte prostii de dragul inepţilor şi proştilor care au chef să-l creadă. Îl ştie lumea cam câte parale face. Ce-ai făcut concret Buhăiene, până acum? În afară că ai lins blidele pe la diverse partide şi Baltă te-a făcut parlamentar? NIMIC ! Măcar Conţac a făcut şi face ceva, o activitate, nişte oameni iau un salariu de acolo, da tu, în afara interesului personal şi a vorbelor aruncate aiurea n-ai făcut nimic, marş lepădătură!”
Nici colegul de partid al lui Buhăianu, avocatul Dan Humelnicu, care candidează la Senat pe Colegiul Botoşani, n-a scăpat de critica cititorilor. Un anume „Je” l-a atacat, de asemenea, în mod neregulamentar, dacă avem în vedere regulile de bună cuviinţă. Lui „Je” i-a răspuns „Tralala”, cam în genul: „Tovarăşe Je, dar bine le mai zici. Nu ai pierdut nimic din antrenamentul în vremurile comuniste. Combaţi agresiv, calomniezi la fel, ce mai, eşti bun frate! Numai că nu te crede nimeni. Humelnicu este un tânăr cu perspective, care a pornit de la munca de jos, a absolvit o facultate iar acum este avocat. Nu-i uşor să fii avocat la Botoşani, când Baroul este feuda unor pârlaci organizaţi pe criterii mafiote. Predici în deşert amice şi fără asistenţă. Dă-i înainte, să nu-ţi scadă tonusul.”
Lupta electorală este abia la început. Dacă nu vor obosi până pe 29 noiembrie, ultima zi de campanie electorală oficială, politicienii au timp să se tot încaiere. Problema gravă este că din oferta politică aruncată până acum pe piaţă de către partide nu prea avem ce alege.
În timp ce democrat-liberalii se luptă cu candidaţii social-democraţi, liberalii îşi văd de ale lor. Gabriel Oprişanu, cel care îşi încearcă puterile în Colegiul Botoşani pentru Senat, a început să urce spre coama valului aducător de voturi. „Liberalii au dat o puternică lovitură de imagine” prin inaugurarea sediului electoral pentru Oprişanu, eveniment consumat în stil pompos şi cu mult impact în rândul alegătorilor.
„Cetăţeanul” s-a arătat încântat de cele întâmplate: „Felicitări d-le Oprisanu şi tuturor liberalilor. Într-adevăr, d-l Oprişanu a încercat şi încearcă să mişte treburile în sănătate şi se cunoaşte ceva în urma dânsului. Sunt sigur că de ajunge parlamentar se va zbate cu adevărat pentru judeţul nostru. Felicitări şi vă voi vota din toată inima.” N-au lipsit şi comentariile critice. „Topor” este unul dintre ei: „Se comportă ca nişte răpitoare într-un stol de porumbei. Dau ocol prăzii, o stâng grămadă la vot, apoi începe măcelul. Asta-i doctrină liberală? Cât dispreţ am înghiţit de la cei din Botoşani în ultimii 4 ani? Cu câtă aroganţă îşi purtau fularele portocalii, apoi galbene. Acum se milogesc la voturile noastre. Unde sunt impozitele plătite de noi?”
Democrat-liberala Rodica „Huţuleac aduce dovezi concrete de încălcare a legii în sistemul de învăţământ” Cum şi ea este candidată în Colegiul Dorohoi, la Camera Deputaţilor, încearcă să reţină atenţia alegătorilor, abordând subiecte ce constituie „chestiuni arzătoare la ordinea zilei”. Printre cititori nu prea şi-a găsit susţinători, în schimb cam toţi au avut să-i reproşeze câte ceva. „Ion” îi dă un sfat, nu ştiu dacă şi prietenesc: „Rodicuţo, stai în banca ta, nu te mai agita atâta, că nu faci nici o sfârâială nimica... nu ai făcut nimic nici la Casa de asigurări, nici în medicină, nici nicăieri... Ba da, la Casă ai făcut bani de maşină, şi acum îţi plimbi târtanu în maşina bengoasă, câţi ţi-au mai pompat bani la greu... oho să fiu eu sănătos...” Numai candidat să nu fii!
De la Flămânzi ne-a parvenit reportajul intitulat „Cu „generalul” din spate, directoarele liberale îşi fac de cap”, iar cititorii s-au bulucit să-l disece. Multe comentarii au conţinut cuvinte injurioase, insultătoare şi chiar porno, motiv pentru care n-au fost validate. Alţii, dornici să apere o parte sau alta, au consumat cele trei comentarii pe care le puteau posta de la un singur calculator şi s-au mutat la altele. Oricum, s-au consumat mulţi nervi pentru nimic. Spun „pentru nimic” că nimic nu se va întâmpla după publicarea acestui reportaj. Adică cei de la IŞJ vor continua să respecte ordinele politice, la acest moment de culoare galbenă, adică liberale. Important este că ce s-a scris a tras un semnal asupra mizeriei morale care a cuprins sistemul de învăţământ botoşănean, iar cititorii au apreciat eforul nostru. „Bravo” este un comentator mulţumit de cele ce s-au scris: „Felicitări pentru articol! Dacă săpaţi mai mult, veţi găsi mai mult.....şi prin alte locuri.....BRAVO! BRAVO! BRAVO!” Noi nu mai avem ce săpa. Să sape candidaţii la parlamentare din Colegiul Flămânzi şi să spună electoratului din zonă ce vor face pentru ca în viitor să nu mai persiste situaţia prezentului.
Caricatura intitulată „Rugămintea lui Conţac” având drept autor pe Mihai Matei, a supărat-o pe „Coco”, ce a comentat: „Tu, autorule, cred că eşti taaaareee mic! Ai găsit un mod de a te baga în seamă!” Dragă Coco, mică eşti tu. Şi nu numai mică, dar şi ignorantă. Mihai Matei este un caricaturist român celebru în ţară şi lume, fiind cunoscut chiar şi în Mogadiscio. Pentru noi este un motiv de mândrie să-i putem publica lucrările. Nu orice ziar local se poate lăuda că se bucură de colaborarea cu persoana sa. Trebuie să îndeplineşti anumite cerinţe de audienţă publică şi impact în rândul cititorilor şi nişte criterii de la care caricaturistul nu abdică. La revedere!

Drepturile de autor sunt rezervate proprietarului de domeniu. Responsabilitatea pentru eventualele consecinte juridice generate de copierea, multiplicarea si difuzarea textelor si fotografiilor de pe acest site revine persoanei in cauza.


Georgiana s-a cununat religios cu Cici de la SISTEM
Nu Rusia, ci România reprezintă un pericol major pentru Ucraina
Va merge preşedintele Băsescu să-i facă campanie lui Petre Roman la Madrid?
Doi tăntălăi au spart biserica de lângă …Poliţia Comunitară
Comunicat de presă
Preţ-şoc la carburanţi de 5,4 ron litrul
Horoscop
Pacientul şugubăţ
Conţac şi cei trei trandafiri
Ce lipseşte din Programul PSD
Deşi legea interzice, se va continua eutanasierea câinilor vagabonzi
Vicepreşedintele Ţurcanu cere să se respecte legea
Borbely le face o vizită sinistraţilor de la Rădăuţi Prut
Defavorizaţii primesc servicii sociale de la un voluntar neamţ
Pensionarii au fost felicitaţi, dar şi prelucraţi politic
50 de copii necăjiţi din Botoşani vor merge la grădiniţă
Cartier rezidenţial pentru botoşănenii cu mai puţini bani
Alfa Land construieşte aproape 1.000 de locuinţe multietajate
Blocurile din municipiu sunt reabilitate termic... pe sărite
Primar PDL acuzat că a pus lacăt pe alimentele trimise de CE
gestul său poate fi interpretat ca fiind unul politic
Incendiu la o şcoală din Botoşani
doi elevi au rămas captivi în clasă
Se pare că Ţâbuleac a bătut, totuşi, palma cu Nicolau de la „APA”
„câinii credincioşi” ai partidului şi-au primit osciorulNicolau va stabili preţul apei, încă patru ani de acum înainte
Se acordă subvenţii pentru culturile de toamnă
Lipsa buletinului opreşte plata alocaţiilor complementare
Funcţionarii publici vor salarii majorate cu 50%
ei sunt pregătiţi pentru grevă
Jurnalul de Dimineaţă

Blogul lui Rotundu
Arhivă