
N-a inventat primarul Flutur bordurile şi nu este afacerea sa. Oraşul arată acum mult mai aspectuos şi se vede mâna omului gospodar. Banii sunt din fondurile europene nerambursabile, aduşi prin programele întocmite. Că s-au dus la Conrec sau Victor Construct, îi bine. Au rămas în judeţul nostru. Mai rău a fost că printre constructori s-a aflat şi o firmă ieşeană, care s-a dovedit a nu fi serioasă. Mă refer la cea care a lucrat bulevardul Eminescu, şi de pe urma căreia noi am avut de suportat multe necazuri.
Abia i s-a uscat cerneala de pe mandat, validat în locul lui Mihai Ţâbuleac, care a fost ales preşedintele Consiliului Judeţean Botoşani că „Senatorul Alexandru este supărat că nu toţi îi acceptă „avansurile”. Alexandru s-a oferit să ajute primăriile şi primarii, dar majoritatea lor l-au refuzat. De unde şi supărarea sa. „Sanda” a pipăit rostul acestei oferte de ajutor, aparent dezinteresată: „Adică ce poate rezolva Alexandru? Urmăreşte să-şi facă campanie electorală pentru următorul mandat. S-a făcut de ras prin Parlament de cum a păşit acolo, să ne lase...” Comentatoarea a făcut aluzie la faptul că, abia ajuns în Senat, Alexandru a trebuit să voteze. Numai că a încurcat bilele între ele, motiv pentru care întreg votul a trebuit anulat. Altfel spus, Alexandru a intrat în Senat călcând cu stângul. Poate că după actualele alegeri, dacă norocul îi va surâde, va călca cu dreptul.
Cu chiu, cu vai a sclipuit şi PRM-ul o listă de candidaţi pentru alegerile parlamentare. Numai că „Peremiştii şi-au anunţat candidaţii la parlamentare, dar le mai trebuie” oameni, având colegii neacoperite. Cum nu se înghesuie nimeni, cei din PRM n-ar face rău să organizeze o tombolă de participare cu un premiu de vreo două miliarde de lei vechi, exact suma care să acopere cheltuielile unui potenţial candidat. Cu siguranţă că vor găsi candidaţii de care mai au nevoie. Pentru că a fost vehiculat şi numele unui potenţial candidat, ajuns în PRM prin migrare de la PSD, „Hihii” nu s-a putut abţine: „Stelică Fasniuc? Hihihihiii! Nici beat dacă eşti nu poţi pune ştampila lângă numele lui. Ăştia au picat cu totul în hilar şi grotesc!” De adăugat că au picat şi din atenţia electoratului.
Chiar dacă nu i-a cerut-o nimeni, „Codreanu l-asigură pe primarul Flutur de sprijinul său”. Preşedintele PRM n-a explicat cum poate să-l sprijine pe primar, de vreme ce partidul său n-are nici un consilier local. Apoi, în CLM Botoşani primarul Flutur are o majoritate zdrobitoare, etichetată de către unii lideri din PSD drept „maşina de vot PDL”. Citind printre rânduri declaraţia lui Codreanu, ne dăm lesne seama că liderul PRM vrea să atragă atenţia asupra faptului că alianţa PRM – PDL din Parlament este funcţională şi la Botoşani. Ceea ce nu cred că-i face plăcere lui Flutur. Iată şi ce părere are „Cititor”, despre o astfel de declaraţie: „România, ţara de parveniţi, trădători şi c...e! Codrene, nu te mai strofoca atâta, oricum PRM-ul în frunte cu il lidero maximo vaccin Tudor o să fie în curând pe linie moartă. OUT din istorie!”
Scandalul dintre o directoare de liceu din Dorohoi şi lidera de sindicat al SIP, Maria Ţiprigan s-a închis. Finalul: „IŞJ a făcut-o pe Azoicăi scăpată de sancţiune”, chiar dacă ea s-a opus ca liderul de sindicat să participe la şedinţele Consiliului de administraţie, cum prevede legea. S-a găsit şi un „Gigel”, ce a postat următorul comentariu: „Boafia asta sau cum o mai cheamă - Ferman sau nu ştiu cum, să mai ia o pauză. Un sindicat nu poate funcţiona cu trei membri cât au ei în ”Ghica Vv”. Mai mult e nevoie de 15 membri pt. a constitui o anexa a Sindicatului lu’ madam Ţipirigan. Din această cauză, 5 min. PAUZĂ!” Era bine pentru comentator dacă tăcea. Legea este de partea liderului Ţiprigan şi în acest conflict de interese ea are dreptate, vinovată de abuz de funcţie fiind directoarea Azoică. O plângere penală nu i-ar strica. Ar aduce-o cu picioarele pe pământ şi ar afla că legea trebuie respectat în conţinutul şi spiritul ei, iar unitatea de învăţământ nu este proprietatea sa privată. La revedere!