Jurnalul botosanenilor Publicatiile Jurnalul Online Jurnalul Dimineata Botosanilor

   

Evenimente
Politică
Cultură
Anunţuri
Fapt divers
Editorial
Sănătate
Administraţie
Social
Ştiri agenţii
Horoscop
Ofertă de afaceri
Umor
Comentarii
Publicitate
Lumea lu' Rotundu
Presa'n gura lu' Rotundu

1 EURO = 4.8286 lei
1 USD = 4.4674 lei


Număr accesări
Astăzi:
4381
De la 07 Ianuarie 2003
80658065

Comentariul comentariilor (CI)

  • (Ioan Rotundu)
  • 18 April 2008, 23:00
În urma publicării unei ştiri cu referire la „Sfântul Maslu” săvârşit la biserica din Călăraşi, un comentator ne-a reproşat că o astfel de slujbă n-are nimic politic în ea. „D-le ..... nu văd în anunţul cu sf. Maslu nici o aluzie politică. Nu tot ce zboară se mănâncă.” Aşa este, dar când o astfel de slujbă este însoţită şi de declaraţia preotului că va candida pe listele unui anume partid, sau când preotul cere celor prezenţi să voteze ca primar o anume persoană, iată că diavolul şi-a băgat coada sa politică în rânduiala bisericească. Dealtfel, în susţinerea informaţiilor difuzate de către noi prin acea ştire, „Pocăitul” ne-a anunţat că „La Nicşeni a avut loc o fastuoasă slujbă religioasă în prezenţa deputatului Câmpanu, unde la Sfântul Maslu de la final popa şi-a lansat candidatura. Aşa să-i ajute dracul! Eu m-am saturat, trec la adventişti” Să fim realişti, nici pe la adventişti lucrurile nu-s mai sfinte. Şi printre ei stă băgată coada politică a lui Michiduţă, stârnind zâzanie.
Vicepreşedintele Consiliului Judeţean Botoşani, Dorin Ciuştea, este un „Ştab judeţean ce a intrat în vizorul agentului de poliţie Bârsan”. Dumnealui a parcat într-un loc nepermis, iar un agent de circulaţie pe nume Bârsan l-a convocat la ora 21.00, pentru a-i cere explicaţii. Două aspecte sunt de luat în discuţie. Ca vicepreşedinte al CJ, Ciuştea are anumite competenţe asupra Poliţiei. De vreme ce agentul Bârsan, care cunoaşte şi respectă cu sfinţenie numerele de autoturisme ale fiilor de bani gata, nu cunoaşte numărul de la maşina lui Ciuştea, înseamnă că vicepreşedintele nu şi-a exercitat prerogativele funcţiei. Ciuştea răspunde de formarea şi cheltuirea bugetului judeţean. Poate că în această calitate va revizui bugetul alocat Comisiei de Autoritate Teritorială şi Ordine Publică, din care face parte şi şeful IJP, că şi aşa s-au cheltuit cu Poliţia nişte sume nu tocmai într-un mod necesar şi oportun.
Al doilea aspect, deosebit de grav, de ce îşi permite un agent de poliţie să convoace persoane fizice noaptea la poliţie, ca pe vremuri Miliţia şi Securitatea? Problema parcării ilegale se putea rezolva tot atât de bine şi a doua zi dimineaţa, în mod civilizat şi la vederea tuturor, adică în timpul programului normal de lucru cu populaţia. Ori poate Bârsan l-a chemat pe Ciuştea la negocieri, cum am aflat că obişnuiesc toţi cei de la Poliţia Rutieră. Dacă Bârsan vrea să-şi concureze şeful în averea ce-o posedă, adică pe comisarul şef Zmeu, să-şi tragă o farmacie şi să vândă medicamente pe reţete compensate. Cu mită de la d-alde Ciuştea, slabă nădejde!
Iată şi comentariul semnat de „Titi”, tras la temă: „Nu ştia a cui este maşina, altfel vă spunea "să trăiţi bine". Dacă ăştia de la circulaţie au ajuns să urmărească parcările, înseamnă că nu fac doi bani la intersecţii, s-au le e greu să stea cu mâna în sus şi fluierul în gură ca popândăii. Sunt o gloată la circulaţie care ar trebui daţi afară, dar cine să-i vadă? Şi apoi în piaţa centrală se mai aleg ăi ei cu ceva, poate parchează mieii, că tot vine Paştele.”
Problema câinilor comunitari a intrat pe agenda de lucru a politicienilor ce aspiră la un nou mandat de aleşi ai botoşănenilor. „Încăierare politică pe seama câinilor comunitari” a fost articolul ce-a cuprins declaraţiile făcute de consilierii municipali Val Guraliuc şi Florin Egner. Dacă Guraliuc a cerut, pentru cânii comunitari, clemenţă şi omenie, Egner a propus să se declare zone ale Botoşanilor unde câinii vagabonzi să nu aibă acces. N-a explicat şi cum vor afla câinii că n-au voie să-şi fluture coada prin acele zone.
Comentatorii s-au exprimat şi ei după cum le-a fost starea sufletească, unii luând apărarea bietelor animale, alţii luându-l peste picior pe Egner. „Mircea” i-a luat pe amândoi în tăbârcă: „Nenea Egner, ce ar fi să facem tot oraşul zonă interzisă pentru comunitari? Mda? Că merităm toţi cetăţenii acelaşi tratament din partea autorităţilor locale. Nenea Val, matale să iubeşti şi purcelul şi mielul, da? Că e aceeaşi logică..., tot animale sunt şi câinii şi porcii şi vacile şi caii şi oile. De ce pe unele le omori să le mănânci iar pe altele le ocroteşti, le laşi să omoare semeni de-ai noştri şi ignori problema până când se întâmplă tragedii?”
Tot mai multe sunt personalităţile de origine română care uimesc lumea prin realizările lor. Spre ruşinea noastră, aceste personalităţi sunt cunoscute şi se bucură de respectul lumii întregi, numai în ţara lor rămân anonime. „Medalie de aur pentru arhitectul Dan Hanganu”, un român care a uimit întreaga lume prin construcţiile sale îndrăzneţe proiectate şi realizate. Iată un emoţionant comentariu, semnat de „Turistul”, care a avut ocazia de a vedea una din lucrările realizate de arhitectul de origine română: „La peste 100 km S/E de MONTREAL, se află mănăstirea Saint-Benoi- du-Lac în care trăiesc călugări benedictini. Pt. o sumă modică poţi locui în hotelul bisericii şi dacă doreşti te implici în viaţa mănăstirii. În iarna 2007, vizitând mănăstirea, lângă un aranjament biblic (aproape identic cu cel de Crăciun din faţa hotel Maria din Botoşani) se află o placă pe care cu litere aurite stă scris: „Acest aşezământ, inclusiv mobilierul, a fost renovat de arhitectul canadian de origine ROMÂNĂ , DAN HANGANU" Am tras adânc aer în piept, ochii s-au umezit ,fiind departe de casă, apoi cu mai multă atenţie am admirat imensa construcţie realizată de acest mare ROMÂN. Tot respectul pt. arh. Dan Hanganu.” Per săptămâna viitoare! La revedere!

Drepturile de autor sunt rezervate proprietarului de domeniu. Responsabilitatea pentru eventualele consecinte juridice generate de copierea, multiplicarea si difuzarea textelor si fotografiilor de pe acest site revine persoanei in cauza.


O decizie politică gen injecţie la mort
Spor pentru persoanele din sistemul sanitar
Expoziţie cu specific românesc
Laptop pentru medicii de familie
Dorinţa lui Munteanu, de a se realiza, depinde de banii CNAS
Regiunea transnistreană ar putea rămâne pustie
Legalizarea Pactului Molotov-Ribbentrop
DRRP în vizorul noului ministru de externe
Majorarea alocaţiilor de hrană în spitale şi creşe
Anunţ din partea Jandarmeriei
Spectacol teatral excepţional
Program TELE’M Botoşani
Egner moare de grija serelor
Leac… pentru papagaliţe rele de muscă
Horoscop
Felicitare de Paşte
AVEŢI ÎNTREBĂRI? AICI GĂSIŢI RĂSPUNSURI!
Primeşte în gazdă o tânără
Răspund prietenilor care mi-au scris ultima data
pe blog
Garda Financiară este acuzată că strânge fonduri pentru PNL
Gheorghe vrea la Primărie
Judeţul Botoşani va avea şase deputaţi şi trei senatori
Corb la corb îşi scoate ochii!
Lansare cu cântec pentru liberali pe ritmuri de Bregovic
Codreanu are probleme cu maneliştii şi Columbeanca
Conservatorii îşi lansează azi candidaţii
Jurnalul de Dimineaţă

Blogul lui Rotundu
Arhivă