Este pentru a doua oară când vicepreşedintele Consiliului Judeţean Botoşani, Florin Ţurcanu, se duce la Bucureşti şi aduce bani de la Guvern. Aşa că „Ţurcanu a mai adus de la Guvern un purcoi de bani”, adică vreo 280 de miliarde lei vechi, bani mulţi şi greu de cheltuit în condiţiile în care primarii nu sunt pregătiţi să-i investească repede şi eficient. Fără doar şi poate că aceşti bani au fost „storşi” de la guvern
pe motive pur politice. Vin alegerile parlamentare, iar liberalii au nevoie de voturi. Însă, dacă avem în vedere că şi social-democraţii au fost la putere, dar n-au adus bani în judeţ, meritul lui Ţurcanu este de necontestat. „Horia D.” pare a fi mulţumit: „Mi se pare foarte corect să atragă bani de la bugetul de stat. Păcat de ceilalţi oameni politici care au avut fonduri f f f importante şi care nu au fost gestionate corect sau s-a furat din ele. Când o să ajungă mai sus, să aducă şi mai multe fonduri. E in folosul cetăţeanului.”
Există printre comentatori o anume persoană, cu IP-ul calculatorului cunoscut nouă, care ori de câte ori publicăm informaţii oficiale despre activitatea lui Ţurcanu, comentează gen: „Altă osana ridicată dlui. Turcanu.” Nu mă interesează ce anume are acest comentator de împărţit cu Ţurcanu, dar ca să-şi bată joc de munca noastră în a informa corect cititorii, este deja o problemă care ne priveşte. Şi răbdarea noastră are limite. Sper să nu ne pună în situaţia de a alege: ori să nu-i mai validăm comentariile, ori să-i izolăm IP-ul calculatorului pentru a nu ne mai putea accesa. De comportamentul său viitor depinde ce măsurăm vom lua. Cineva „B” a plusat: „Felicitări d-nule Ţurcanu că vă faceţi treaba, asta denotă că sunteţi un om de cuvânt, spre deosebire de alţii...care se gândesc numai la interesul lor personal!”
Încet, încet cârcotaşii îşi răresc rândurile şi încep să recunoască anumite merite ale lui Ţurcanu. „Botoşănean” este unul dintre ei: „Pentru ceea ce face pentru noi şi Botoşani merită stima noastră, de aceea personal încep să-l admir. De oameni care să se intereseze, să-i preocupe de noi avem nevoie. Să lăsăm culorile partidelor şi să stimăm oamenii ce reuşesc să atragă fonduri pentru noi. N-am cunoscut asemenea oameni de acţiune şi preocupaţi de binele nostru. Toată stima şi DUMNEZEU să vă ajute în tot ce faceţi pentru Botoşani.”
Mai greu se lasă convins „Manivelu”, care încă îl suspectează pe Ţurcanu de protecţionism politic: „Ia-o mai încet, "botoşăneanule" Citeşte şi ultima frază şi apoi treci la laude, dacă o nedreptate merită lăudată. Dacă eşti de la PNL (şi aşa se pare) nu mă mir. Tot ţiganul îşi laudă ...Ţurcanul.” Nu poţi să bagi degetul în borcanul cu miere şi să nu-l lingi. Aşa cum spuneam, premierul Tăriceanu a alocat aceşti bani judeţului Botoşani cu scop pur politic. acela de a aduna voturi. Repartizarea banilor o vor face consilierii judeţeni. Cum majoritatea o constituie consilierii PNL – PSD, banii vor ajunge la primarii acestor partide. Aşa a fost de când lumea politică s-a impus în sistemele de guvernare: partidul ajuns la putere şi-a apărat interesele oamenilor săi, opoziţia urmând a răbda şi a specula greşelile comise de cei aflaţi la putere, pentru a le lua locul. Aşa privite lucrurile, Ţurcanu nu face decât să respecte regula jocului, aşa cum a respectat-o şi prefectul Criatian Roman, care cât a condus judeţul a favorizat primarii PDL
Mai atrag atenţia comentatorilor că au fost şi opinii conţinând cuvinte jignitoare. Au fost validate, dar nu vor mai fi! Dacă cineva doreşte să-şi facă publice anumite frustrări personale, s-o facă pe site-urile care permit aşa ceva. Noi nu permitem!
Aflând că „Se cam strânge şurubul cu pensionarea anticipată”, un comentator a căutat să explice un fapt mai puţin cunoscut: „Teoria conform căreia, dacă lucrezi şi cei 5 ani (cu care, să presupunem, ai ieşi anticipat la pensie) îţi vei mari numărul de puncte obţinute este total falsă pentru marea majoritate a viitorilor pensionari. Aceasta, deoarece salariul mediu brut creşte ANUAL, iar salariul individului, practic, rămâne aproape constant. Deci, punctajul obţinut VA FI MAI MIC... Ar fi interesant ca acei de la CJP să dea o statistică privind această problemă. Salariaţii primesc anual acele adrese cu punctajul realizat şi sunt sigur ca au constatat acest "fenomen"!” Persoanele interesate să ia act şi de această opinie.
Momentul când măcelarii se vor muta în noile boxe, europene, se apropie. Pentru început „Măcelarii s-au concurat la sânge în închirierea noilor boxe”, iar un cititor a punctat: „...să vedeţi preţuri la carne...”
Are dreptate, chiriile mari care le-au licitat vor fi recuperate prin preţul cărnii, preţ pe care noi îl vom plăti pentru că nu vom avea de ales. Există şi o boxă destinată crescătorilor de animate, care-şi vor putea vinde direct carnea. Sunt curios la ce preţ o vor vinde şi cât timp va funcţiona această boxă, pentru că mafia existentă în rândul măcelarilor nu va permite ca ţăranii să vândă carnea la un preţ inferior lor. La revedere, pe săptămâna viitoare!