„Americanu' din BT” a fost primul care s-a înscris în galeria comentatorilor cu „Văd că în acest articol comparaţi merele cu gutuile: ce eveniment de o "efervescenţă culturală" deosebită a fost organizat în ultimii 4-5 ani care să suscite participarea numeroasă, poate interesată, evocată ca fiind a anilor 1800? Ţigăneala de azi vă doriţi să suscite participarea spiritului civic? Păi... acesta participă prin dezaprobarea care o manifestă!” Există şi evenimente culturale la care merită să participăm şi să le susţinem. De exemplu Festivalul datinilor şi obiceiurilor de Anul Nou, care are loc în luna decembrie a fiecărui an. Patronul Botoşanilor este Sf. Gheorghe. În această zi este şi hramul oraşului. O astfel de sărbătoare, prin alte oraşe ale ţării este zi de petrecere publică. Noi ne rezumăm la o slujbă religioasă şi la câteva oale cu sarmale care produc numai îmbulzeli publice.
Şi „Manivelu” are o viziune proprie despre acest eveniment: „Bere. Manele. Mici. Manele. Seminţe. Negustori de culoare. Manele. Bere şi aşa mai departe. Din când în când, solişti sau trupe îndoielnice (cu excepţiile de rigoare, vezi FARA ZAHAR). Nu-i prea pretenţios să numim acest demers mai curând comercial, eveniment cultural, Domnule Rotundu? Deci o simplă resuscitare nu cred că este suficientă. Trebuie regândit, sau îl lăsăm aşa şi organizam (municipalitatea, instituţiile de cultură) adevărate evenimente culturale. Să auzim de bine.”
În acest domeniu ne lipseşte ceva, iar „Cineva” a pus punctul pe „i” şi a semnalat ce anume ne lipseşte: „Pentru asta e necesar ca de evenimentele culturale să se ocupe oameni de cultură autentici şi competenţi cum de orice lucru trebuie să se ocupe un specialist al acelui domeniu. Ori unde sunt acei oameni pricepuţi la cultură în acest caz?”
Drumul spre Vorona a ajuns să fie definit „Drumul spre “Serbările pădurii”, un drum al ruşinii”, iar la distrugerea lui au contribuit, culmea, drumarii, adică cei care licitează şi obţin lucrări de modernizarea drumurilor. Problema acestui drum, dar şi a variantei sale prin Poiana – Corni, nu-i una simplă. Construcţia acestor drumuri a fot concepută pentru a rezista la maşini de până în zece tone capacitate. Dar pe el circulă maşini de 40 de tone. Nu contează ale cui sunt, contează faptul că proprietarii lor plătesc impozit ca noi toţi ceilalţi, ei având dreptul să li se asigure libera circulaţie. Intrăm într-un cer vicios. Ei plătesc impozitul şi au dreptul la liberă circulaţie. Statul le ia banii, dar le blochează circulaţia, fără a investi să aducă drumul la nivelul actualelor mijloace de transport, lăsându-l la nivelul de acum 40 de ani când era circulat de maşini Carpaţi.
„Topor” este exasperat: „Eu semnalez acest fenomen de doi ani pe blogurile ziarelor locale şi nici o oficialitate judeţeană nu a mişcat un deget. Drumul spre Suceava aste la fel. Eu numesc asta corupţie şi dacă nu am dreptate să mă contrazică instituţiile statului care le plătim din impozite şi taxele noastre. Ei îşi fac afacerile, încalcă legile, vor şi voturi şi pe drumuri distrugem maşinile noastre, sau se produc accidente de care nu răspunde nimeni, bineînţeles conform legilor româneşti, că în altă ţară nesimţiţii cu basculantele erau beliţi de mult.” Balastiera este o activitate economică de interes public. Iar activităţile economice nu se închid, li se creează condiţii de supra şi infra structură. Acest lucru este bine cunoscut şi respectat prin ţările Europei, nu şi în România. În România numai obligaţiile sunt europene, drepturile rămân la aprecierea guvernului.
Printre articolele care fac obiectul schimburilor de informaţii se numără şi cele mondene. Noi dăm celor de la Pro TV ce ne cer, şi ei ne pun la dispoziţie articole despre fapte şi evenimentele lor mondene. Iar cititorii unor astfel de informaţii de presă, slavă Domnului, se numără cu miile. Publicând ştirea mondenă că „Ela Prodan s-a căsătorit c-un oficial”, cineva s-a simţit deranjat şi a comentat: „De ce trebuia plasat un astfel de articol in ziar? Chiar nu mai este nimic de scris despre judeţul nostru?”
În primul rând nu l-a obligat nimeni pe acest comentator să citească articolul. În al doilea rând, politica redacţională o facem noi şi nu cititorii. În al treilea rând, şi cel decizional, un articol cultural n-are căutare decât la două , trei sute de cititori iar un eveniment monden este devorat de câteva mii, iar noi trăim din publicitate. Nimic şi nimeni un-l opreşte pe acest comentator să-şi facă un site pe care să publice numai ceea ce-i place. Noi vom continua să oferim informaţii pentru o gamă cât mai largă de pretenţii ale cititorilor. La revedere!