Aşa s-a ajuns şi la situaţii ridicole. După ce în interiorul Spitalului de psihiatrie Botoşani s-a amenajat o capelă, cică pentru nevoile spirituale ale bolnavilor de aici, acum s-a trecut la amenajarea unei capele şi în interiorul Secţiei de psihiatrie Podriga, din comuna Drăguşeni. În ambele unităţi spitaliceşti sunt internate persoane cu boli psihice, a căror luciditate şi conştientizare a prezentului au fost pierdute demult. Nu din nevoia de a rezolva problemele de credinţă ale acestora se încarcă schema de personal a spitalului cu un preot. Prin aceste decizii se asigură locuri de muncă pentru puzderia de absolvenţi de seminarii, nepăsându-i nimănui că se cheltuie banul public adunat din contribuţiile sociale la sănătate, în detrimentul actului medical de calitate.
Iar ca să avem o imagine asupra modului în care trăiesc bolnavii internaţi la Podriga, cărora Mitropolia le oferă un preot plătit din bugetul unităţii spitaliceşti, ne ajută „Răspopitul”, un comentator ce pare a cunoaşte modul de viaţă de acolo: „La Podriga cei internaţi fac foame de zile mari. Alimentele sunt puţine şi sunt furate de angajaţi. Preotul le va potoli foamea cu hrană spirituală, că tot nu pricep nimic nebunii de aici.” Cititorii ancoraţi în realităţile zilelor noastre au sancţionat aspru decizia de a se angaja prin spitale preoţi în timp ce se reduce numărul medicilor de specialitate. Aproape toţi comentatorii au condamnat prezenţa preoţilor în spitale. „Solomon”, cu înţelepciunea biblică, a constatat: „Au dat banul la părintele Diaconu şi au primit diplomă de preot iar acum vor parohie în curtea spitalelor să se îmbogăţească peste noapte. Ruşineeee! Să facă slujbe în spital dar gratuit fără salariu.” Iar „Cititorul” a apreciat atitudinea noastră: „Felicitări ptr. articol. Ar fi cazul să se organizeze un miting în acest sens, poate se va mai stăvili elanul unor preoţi puşi numai pe hoţii, profitori ai sistemului şi ai naivităţii unor cetăţeni.” Nici „Pacient” n-a fost zgârcit în aprecieri: „Excelent articol! Deloc exagerat, foarte bine scris şi curajos prin modul de abordare a subiectului! Felicitări autorului!”
Am mai atras atenţia reprezentanţilor Bisericii că sunt pe cale de a-şi atrage oprobiul public. Credinţa nu mai este ce-a fost odată, când creştinul venea la biserică cu sfială şi teamă de judecata lui Dumnezeu, cu speranţa că Domnul va fi bun şi-i va mai ierta din păcatele comise cu sau fără vrere. Biserica a devenit o scenă de teatru, cu multe microfoane şi staţii de amplificare, cu preoţi îmbrăcaţi în odăjdii strălucitoare şi scumpe, cu predici dedicate oamenilor politici prin care unii sunt slăviţi şi alţii afurisiţi, în raport de cât au contribuit la preot. Creştinul nu mai regăseşte la biserică acea atmosferă de pioşenie, de smerenie, care să-i uşureze sufletul, să-i redea încrederea în viaţă. El pleacă de la biserică, având în adunată suflet mai multă violenţă şi răutate decât dacă ar fi rămas acasă. Mi-i dor de preoţii din tinereţe. De părintele Teodorescu, de părintele Sângeap, care vorbeau cu blândeţe, cu har, de nu te mai săturai ascultându-i.
Noul director al societăţii Eltrans pare să fi înscris unitatea pe linia prosperităţii financiare. Cel puţin aşa percepe lucrurile viceprimarul Florin Ghiorghiţă, care a declarat presei că „SC Eltrans merge spre bine” Îl contrazice un cârcotaş cu „De aia s-o fi mărit salariile la personalul TESA şi s-o fi angajat contabili noi. Dar de cei care stau în soare sau în ploaie cât îşi mai bat joc?” Vă mai amintiţi de acea scenetă umoristică în care frizerului îi mergeau bine încasările? Omul a angajat un casier. Casierul a cerut să fie angajat un contabil. Contabilul a cerut să aibă un director. Când banii încasaţi de frizer n-au mai ajuns pentru salarii, casierul, contabilul şi directorul au hotărât în şedinţă să reducă personalul. L-au dat afară pe frizer. Dacă Eltrans prosperă cu adevărat, atunci încadrarea contabililor s-a făcut în spiritul scenetei. Urmând ca la nevoie să fie daţi afară vatmanii. La revedere!