Jurnalul botosanenilor Publicatiile Jurnalul Online Jurnalul Dimineata Botosanilor

   

Evenimente
Cultură
Infracţiuni
Anunţuri
Economic
Editorial
Învăţământ
Sănătate
Administraţie
Ştiri agenţii
Horoscop
Ofertă de afaceri
Umor
Comentarii
Caricaturi
Lumea lu' Rotundu
Presa'n gura lu' Rotundu


Număr accesări
Astăzi:
6257
De la 07 Ianuarie 2003
122891906

Comentariul comentariilor (VII)

  • Ioan Rotundu
  • 17 January 2010, 23:00
Prin editorialul „Dacă mi-ar sta în putinţă, i-aş strânge de gât!” am încercat să evidenţiez faptul că liderii de sindicate ai salariaţilor bugetari se opun reducerii de personal, deşi în unele sectoare de activitate este evidenţă supraaglomeraţia de personal. Un astfel de sector este şi cel al administraţiei publice centrale şi locale. Iar liderii de sindicat nu-şi pun problema că două milioane de români muncesc în sectorul privat să întreţină l,8 milioane de bugetari. Ei susţine revendicări, dar pe banii noştri.
„Eu” a considerat să comenteze în sensul că „Ai să-i strângem de gât: pe cei din sănătate, pe cei din învăţământ, din administraţie.... Şi acum întrebare: ce model de societate puneţi în loc?” Cu „strânsul de gât” m-am referit la liderii de sindicat care hotărăsc ce şi cum pe banii noştri şi nu la salariaţii bugetari a căror necesitate socială este evidentă.
Iar dacă e să sărim de la o problemă de sistem la esenţa sistemului, respectiv la sistemul social de guvernare, cel actual este cel mai acceptabil. Cu condiţia ca să fie epurată clasa politică şi structurile puterii de neaveniţi, incompetenţi, şperţari şi dorinţa de căpătuială, totul în detrimentul poporului contribuabil. Şi încă o precizare. Acest sistem de guvernare, numit cel al democraţiei, este pe ducă. În lume se conturează un alt sistem. Un amestec de democraţie cu autoritarism, poate chiar elemente dictatoriale, pentru că s-a ajuns ca o minoritate să hotărască în numele unei majorităţi. De exemplu, alegerea preşedintelui de către o majoritate dintr-o minoritate prezenţă la vot. Nu mă refer numai la România, ci şi la alte ţări. Tot aşa se nasc şi guvernele, care nu mai reprezintă voinţa majorităţii. Avem exemplul proaspăt, cazul PDL şi al Guvernului Boc.
O polemică s-a creat pe seama articolului „“Cazul” IPS Bartolomeu Anania încinge spiritele în taberele presei din România”. Probabil din motive proprii de credinţă, poate dintr-un adânc respect faţă de statutul preoţilor, „Om” a luat atitudine prin a posta următorul comentariu: „Bănuiesc faptul că acei "ziarişti", în afară de a scrie – de corectat, corectează alţii – nu ştiu mai nimic altceva. Măcar au citit 10% din cele scrise de acest mare cărturar al neamului românesc??? E mai uşor să murdăreşti, să întinezi ceva care mângâie mintea şi sufletul oamenilor!!! Mai ales că acest lucru nu se face pe gratis!!! Măcar de-ar mai exista un pic, doar un pic de ruşine! Dar de unde aşa ceva? La magazinele din România s-a terminat de mult acest articol! Şi nici speranţă că se va aduce marfă nouă, nu-i! A dat Dumnezeu şi au reînviat timpurile de după răzmeriţa din '89 când orice dobitoc te putea întreba cu multă mândrie proletară în glas: ce-ai făcut în ultimii cinci ani??? Atâta timp cât ne vom uita în urmă, şi numai în urmă, ne vom rupe gâtul din cauza căderilor în gropi. Şi apoi cei care acum folosesc din plin şi cu meşteşug mijloacele securiste, con”.
Nu şi-a terminat comentariul pentru că a depăşit norma admisă de cuvinte. Cu acest prilej reamintesc comentatorilor că opinia exprimată trebuie să fie scurtă şi la temă. Răspunsul l-a dat „Aghiuţă”, într-un stil pragmatic, lipsit de orice stare emotivă: „Dacă are atâta ştiinţă de carte şi şi-a turnat colegii la Securitate cu atât este mai de condamnat. Preoţii turnători trebuie deconspiraţi ca să nu o mai facă pe lupii moralişti. Şi-au încălcat jurămintele de a nu divulga tainele spovedaniei. Astfel de oameni n-au dreptul să poarte haină preoţească alături de preoţii martiri.”
Spre ruşinea Bisericii, în perioada comunistă preoţii turnători s-au aflat până la cele mai înalte structuri. Nu sunt de acord că un astfel de comportament îl va judeca Dumnezeu. Şi Biserica trebuie să-şi curăţe imaginea puternic şifonată de preoţii turnători, pentru a-şi recăpăta respectul credincioşilor şi pentru a nu rămâne în istorie ca un exemplu de instituţie care nu şi-a apărat prestigiul moral.
Am intrat în Europa, iar prin Occident credinţa nu seamănă defel cu cea de pe la noi. În Occident credinţa s-a diluat puternic şi nu mai constituie un mijloc de control al comportamentului social. Biserica Ortodoxă Română trebuie să mediteze serios la acest aspect occidental, dacă vrea să-i păstreze pe români în sfera puterii sale de influenţă a moralei creştine. Altfel!… Cu bine!

Drepturile de autor sunt rezervate proprietarului de domeniu. Responsabilitatea pentru eventualele consecinte juridice generate de copierea, multiplicarea si difuzarea textelor si fotografiilor de pe acest site revine persoanei in cauza.


Parastas la 10 ani de la moartea lui Ion Raţiu
Ministrul Finanţelor vrea taxarea proprietăţilor la valoarea lor reală
nivelul impozitelor va creşte substanţial * ministrul n-a precizat ce înseamnă sintagma venituri reduse
Taxa pe fast-food un oneros bir pe mâncarea românilor
taxa va genera creşterea preţului alimentelor şi concedieri
15 ianuarie va deveni Ziua Naţională a Culturii Române
Linie fierbinte pentru...
Eminescu şi Ştefan cel Mare, sărbătoriţi la Beijing
Pe 27 ianuarie Traian Băsescu va trece Prutul
Eminescu şi Vieru pe timbre la Chişinău
Ministerul Educaţiei a stabili cam ce posturi vor fi reduse
La prima vedere, din sănătatea botoşăneană nu sunt posturi de redus
Zilele învăţământului vocaţional sunt pe sfârşite
Unii farmacişti umblă cu mişmaşuri
Amenzi pe bandă rulantă
Preşedintele ATOP vrea să „stârpească” infracţionalitatea din Piaţa Centrală
„Cartea şoaptelor”
Macovei a câştigat, Pohoaţă a pierdut iar Oroşanu a dat sfaturi
Preotul militar Grădinaru este în oastea Domnului!
Guvernul Boc va muri de mâna lui Vlădescu
Ioan Rotundu
Şi avocaţii pot fi buni la ceva!
Horoscop
Tânără educată vrea să educe pe alţii
Jurnalul de Dimineaţă

Blogul lui Rotundu
Arhivă


Ultimele articole de pe blog