„Preoţii s-au obrăznicit nu numai cu partidele, dar şi cu credincioşii” a fost ştirea publicată de noi. Bineînţeles că bigoţii, habotnicii în credinţă, ignoranţii au comentat în favoarea acestor preoţi, invocând statutul religios al acestora, dar şi postul Paştilor. „Nimeni” este unul dintre cei care au luat apărarea preoţilor, fără a cunoaşte anumite realităţi: „Nene Codreanu ţi-aş dori să ajungi să trăieşti dintr-un salar de preot, din care trei sferturi pleacă înapoi la SSC şi bugetul de stat. Apoi, dacă preotul din Cândeşti o duce bine, personal, în aserţiunea matale, nu înseamnă că biserica din Cândeşti are bani pentru reparaţii şi cheltuieli curente. Şi cred că mai obraznici sunt politicienii decât preoţii. Că daca nea Ion a dat 15 lei, când are nevoie de ceva tot la preotul, care e zilnic în sat, cere, nu de la politicienii care trec odată la 4 ani prin sate şi oraşe.” Comentatorul nu ştie că preotul din Cândeşti, cu cel din Mihăileni şi cu alţii din Dorohoi fac la greu contrabandă cu ţigări din Ucraina. Şi nu în interesul bisericii la care slujesc, ci al lor personal. Salarul unui preot, acordat din bani publici, este mult mai mare decât al unui muncitor, care lucrează de-i pocnesc ochii. Muncitorul plăteşte impozite pe venit, preotul nu. Acest salariu s-a acordat cu condiţia ca serviciile religioase practicate de preoţi să fie gratuite. Nu cunosc nici un caz, când vreun preot a renunţat la a taxa serviciile practicate şi nici nu ştiu vreun preot care să fi dat bani la săraci. De luat, iau mai toţi.
„Enoriaşa” are dreptate: „Chiar că preoţii au luat-o razna de tot, nu mai au nici un pic de măsură sau de omenie, de asta se duc oamenii la alte culte, sunt îmbuibaţi şi nesătui, iau şi pretind sume de bani fără să ţină seama că poate omul nu are. De ce nu se afişează la loc vizibil, în biserică, tariful serviciilor pe care le prestează, iar dacă omul are şi vrea să dea cât vrea” Să încerce cineva să ceară parlamentarilor să iniţieze o lege de impozitare a veniturilor preoţilor, să vedeţi ce scandal s-ar isca. Noi plătim impozite pe orice venit, preoţii sunt scutiţi, iar de încasat încasează, slavă Domnului, şi de pe viu şi de pe mort.
La ultima bursă a locurilor de muncă organizată de AJOFM Botoşani, cei cu chef de muncă s-au arătat a fi foarte puţini. „Locuri de munca da, chef de muncă nu!”, iar „Elena” ne-a explicat şi cauza: „Ce glumă bună...cum să muncească? Au de văzut telenovele, de susţinut radio-şanţul, de scuipat seminţe... Păi dacă mergi la muncă tre să munceşti, nu? Să transpiri pentru salariu? Dar nu-i mai bine să stea acasă şi să primească ajutor de şomaj? Sau ce se mai dă acu în România pentru „săracii tineri”. Ruşine să vă fie botoşăneni, puneţi umărul la treabă, nu mai aşteptaţi pomana....” Un alt comentator, poate dintre cei care preferă să trăiască din şomaj, are o altă viziune despre muncă: „Aş vrea să văd un patron că lucrează şi trăieşte cu salariul pe care îl oferă. Chef de muncă avem, da nu ca să se îmbogăţească unii peste noapte. Vrem şi noi salarii pentru preţurile care se practică în România în acest moment. La noi preţuri europene şi salarii de sclavi, să muncească ei şi pe urmă să vândă la preţurile astea, nu noi muncim şi ei iau banii.” Nu cred că l-a oprit cineva pe comentator să devină patron. Dacă nu-i în stare, atunci să muncească la patron, aşa cum o fac milioane de români şi cetăţenii din lumea întreagă. Mă întreb, dacă stă acasă, din ce trăieşte? Din şomaj? Dacă toţi stăm acasă, cine va mai contribui la fondul de şomaj? Fondul de şomaj nu-i sursă de întreţinere, este un venit acordat de stat pentru un timp limitat, până când cel rămas fără loc de muncă îşi găseşte altul.
Este vina partidelor de guvernământ şi a unor politicieni că au transformat ajutorul de şomaj în sursă de venit pe timp aproape nelimitat şi n-a impus condiţia ca într-un anume interval de timp, dacă şomerul nu se angajează, să nu mai primească ajutoare sociale deghizate sub denumiri pompoase. Ca să ajungem o ţară bogată, cu oameni bogaţi, trebuie să muncim mai întâi. Iar de muncit la stat, cu deviza „timpul trece, leafa merge, noi cu drag muncim!”, a înţărcat bălaia. Patronul te plăteşte pentru ce munceşti, pentru ce-ai produs, nu pentru trasul de timp. Aşa-i peste tot în lume. La revedere!
Ioan Rotundu
