Jurnalul botosanenilor Publicatiile Jurnalul Online Jurnalul Dimineata Botosanilor

   

Evenimente
Cultură
Infracţiuni
Anunţuri
Fapt divers
Sănătate
Sport
Administraţie
Horoscop
Ofertă de afaceri
Umor
Gastronomie
Comentarii
Lumea lu' Rotundu
Presa'n gura lu' Rotundu

1 EURO = 4.8697 lei
1 USD = 3.9827 lei


Număr accesări
Astăzi:
26690
De la 07 Ianuarie 2003
95506234

Comentariul comentariilor (XXX)

  • (Ioan Rotundu)
  • 21 January 2008, 23:00
În dezvăluirile noastre despre contrabanda cu ţigări din Ucraina şi Republica Moldova a apărut menţionat numărul de autoturism BT.97.PNL, făcându-se afirmaţia că acesta ar aparţine lui Paul Secrieru, la acea dată şeful de cabinet al fostului prefect Cristian Roman. A doua zi de la apariţia articolului am publicat ştirea intitulată „Răfuială politică pe seama familiei Secrieru”, arătând punctul de vedere al lui Dinu Secrieru. Normal ar fi fost ca punctul său de vedere să-l fi obţinut reporterul înainte de a se publica materialul. Numai că cel vizat, respectiv Paul Secrieru, s-a folilat în a dialoga cu reporterul de investigaţii. Cu o zi înaintea apariţiei textului maşina redacţiei a fost victima unui accident nefericit. A doua zi dimineaţă a trebuit să fiu prezent la un proces. Aşa că n-am avut vreme să citesc integral articolul publicat şi să dialoghez cu reporterul asupra unor detalii.
Când am fost sunat de Dinu Secrieru, nu cunoşteam multe din culisele acestei afaceri cu ţigări de contrabandă. I-am lui Secrieru că va fi contactat de reporter şi că îi vom publica punctul de vedere. Faptul că m-a ameninţat cu un proces nu m-a speriat defel. Dar m-a deranjat tonul său autoritar şi chiar cu alunecări vulgare. Printre altele, mi-a spus la telefon că în zilele de 7 şi 8 martie 2007, maşina acuzată că ar fi fost implicată în traficul ilegal cu ţigări, care este proprietatea sa şi nu a feciorului, nu era în ţară. Când a dialogat cu reporterul, şi-a schimbat punctul de vedere, susţinând contrariul, adică faptul că autoturismul n-a ieşit din ţară. Însă cel mai tare l-a enervat pe Secrieru insistenţa reporterului de a-i spune unde se afla autoturismul său în zilele de 7 şi 8 martie anul trecut. Între timp reuşisem şi eu să citesc articolul şi mi-am dat seama că din cele scrise nu reieşeau nici un fel de acuzaţii directe şi explicite la adresa familiei Secrieru.
Bineînţeles că unii cititori n-au ratat ocazia de a-şi exprima răutatea faţă de modul în care noi am procedat. „Nedumeritu” este unul dintre ei: „De aia întâi se verifică informaţia şi după aia e publicată. În cazul ziariştilor adevaraţi! Asta e părerea mea!” Amice, vorba lui Badea, cei implicaţi în acte de contrabandă, evaziune fiscală, corupţie nu vor recunoaşte niciodată că sunt vinovaţi. Iar presa, ca să facă publice astfel de implicaţii, îşi asumă riscul şi de a publica informaţii primite pe surse, fără a le divulga identitatea. În cazul lui Secrieru noi am dezvăluit că informaţia ne-a parvenit de la deputatul Câmpanu, pentru că a fost o informaţie înregistrată pe reportofon, tocmai în scopul de a fi făcută publică. N-am divulgat identitatea celor care susţin că autoturismul BT.97.PNL a fost fotografiat în zona vămii Racovăţ în noaptea dintre 7 spre 9 marie 2007 şi nici nu o vom face fără acordul lor. Dar avem şi altă posibilitate să obţinem confirmarea informaţiei.
„Banu” bănuieşte ceva, adică a simţit dincotro bate vântul în toată această afacere de tip contrabandă: „Nu cred că este o răfuială politică şi asta o va dovedi domnul Câmpanu, dar este cert că atât d-nul cât şi Paul Secrieru, prin intermediul lui Nechita de la Garda financiara şi alţi au obligat agenţii economici să cotizeze pentru a avea linişte. Trebuie să faceţi o anchetă jurnalistică şi o să vedeţi adevărata faţă a lui Seclieru.” Fii liniştit, comentatorule, vom purcede la o anchetă atentă şi profundă. Mai ales că Dinu Secrieru, prin modul în care a dialogat cu noi, ne-a insuflat motivaţia necesară. Mult mai supărat s-a arătat un alt cititor: „Vă tremură deja izmenele de la telefonul domnului Secrieru. Să vă fie ruşine! Aţi trecut la pupat poala şi vă turnaţi cenuşă în cap, fără pic de verticalitate. Nu aveţi demnitatea să vă asumaţi cele scrise şi să le susţineţi. Ne pierdem timpul citindu-vă articolele, dacă a doua zi nu ştiţi cum să mai scoateţi cămaşa şi să va scuzaţi. Ruşine! Vă vindeţi ieftin domnilor, dacă un telefon vă poate da peste cap toate informaţiile culese de reporterul dvs.”
În apărarea noastră a sărit „Papy”, comentator nou pe site-ul nostru: „Ieri s-a scris adevărul. Dacă azi a fost retractat, nu-i de condamnat. Când n-ai probe, nu poţi susţine adevărul că te mănâncă cu procesele. Este de admirat curajul pentru ce-au scris ieri şi de apreciat strategia de azi. Ştim cu toţii adevărul, iar scuza de azi este o abureală strategică. Daţi-i înainte fraţilor, că-i bine şi aşa!”
Adevărul este undeva la mijloc. Ambii comentatori au dreptate. Îl asigur pe primul comentator că nu-mi să în caracter să mă vând, iar Secrieru ştie acest lucru. Dar când faci o afirmaţie riscantă şi n-o poţi apoi susţine pentru că trebuie să-ţi adăposteşti sursa, cred că este mai bine aşa cum am procedat noi. Secrieru a câştigat o luptă, nu războiul. Iar din articolul publicat nu reiese că noi am îngenuncheat în faţa lui, ci am reprodus susţinerile sale.
În ce ne priveşte, avem răbdare să obţinem acele probe care să dovedească primele noastre afirmaţii. Sperăm ca în curând să putem dovedi unde s-a aflat autoturismul BT.97.PNL în noaptea de 7 spre 8 martie 2007. Până atunci suntem obligaţi să acceptăm ce ni se vinde, pentru a evita un proces lung şi costisitor, chiar şi în condiţiile când adevărul este de partea noastră. Cerem scuze cititorilor mai aspri şi aprigi în a ne evalua munca, dar le promitem că n-o să le înşelăm aşteptările. Cu bine!

Drepturile de autor sunt rezervate proprietarului de domeniu. Responsabilitatea pentru eventualele consecinte juridice generate de copierea, multiplicarea si difuzarea textelor si fotografiilor de pe acest site revine persoanei in cauza.


Directori bogaţi, directori piperniciţi la… buzunar
Conţac îi ţine partea lui Gireadă
Pregătiţi să extindă programul „Cornul şi Laptele”
Ziua Unirii Principatelor Române, la Botoşani
Preşedintele Moldovei şi-a tras timbru poştal
Românul şi uşa
Două vieţi curmate şi alte două distruse
Tupeu de poliţist curmat la KOMA
Săptămâna de prevenire a cancerului de col uterin
Pricopi pune la cale o nouă trăsnaie
Secţia de infecţioase va fi reabilitată
Intrarea europeană în Spitalul judeţean, bani aruncaţi pe fereastră
sălile de operaţie, modernizate, vor fi inaugurate la începutul lui februarie
Debitele râurilor sunt în uşoară creştere
Cinci incendii în câteva zile
Primarul Flutur visează la zona Cornişa
Este pe cale de a se rezolva problema traficului greu
Sala Polivalentă dotată din banii bugetului local
Vinde cârlige, dar... speciale
Salata roşie
Horoscop
Observaţia beţivului
Program TELE’M Botoşani, marţi, 22 ianuarie
Scandal erotic la Truşeşti
Ars de viu în singurătate
Jurnalul de Dimineaţă

Blogul lui Rotundu
Arhivă