Jurnalul botosanenilor Publicatiile Jurnalul Online Jurnalul Dimineata Botosanilor

   

Evenimente
Politică
Cultură
Infracţiuni
Anunţuri
Economic
Învăţământ
Sănătate
Administraţie
Social
Sindicate
Ştiri agenţii
Horoscop
Umor
Lumea lu' Rotundu
Presa'n gura lu' Rotundu

1 EURO = 4.7834 lei
1 USD = 4.4307 lei


Număr accesări
Astăzi:
13704
De la 07 Ianuarie 2003
73881153

Competiţie la Diploma de Excelenţă Internaţională

  • 11 August 2010, 23:00
Conducerile liceelor şi colegiilor de prestigiu pot începe demersurile pentru ca unităţile pe care le conduc să se înscrie în competiţia pentru „Diploma de Excelenţă Instituţională”. Din anul şcolar 2010-2011, diploma onorifică se acordă şi unităţilor de învăţământ preuniversitar. Diploma va fi decernată de către Ministerul Educaţiei prin ordin de ministru, unităţilor de învăţământ care îndeplinesc cumulativ următoarele condiţii: au o vechime de cel puţin 100 de ani de activitate în acelaşi nivel de pregătire şi/sau acelaşi domeniu de calificare profesională, au obţinut rezultate de excepţie în pregătirea teoretică şi practică a elevilor şi au adus o contribuţie elocventă la creşterea calităţii actului educaţional.
Referitor la prima condiţie, unităţile de învăţământ vor face dovada vechimii prin actele oficiale de înfiinţare şi vor menţiona modificările intervenite în timp în activitatea acestora prin schimbări de denumiri, modificări şi/sau dezvoltări ale structurii pe niveluri sau domenii de calificare profesională. Rezultatele de excepţie în pregătirea teoretică şi practică a elevilor sunt cele obţinute de absolvenţi la examenele naţionale de finalizare a studiilor, pe parcursul studiilor, respectiv la concursuri şi olimpiade naţionale şi internaţionale.
Vor fi luate în calcul, de asemenea, evoluţia rezultatelor profesionale anuale ale elevilor din cel puţin ultimii 15 ani şi numărul absolvenţilor unităţii de învăţământ care, în timp, au adus o contribuţie importantă la dezvoltarea economiei, educaţiei, culturii, artei, ştiinţei, sportului etc.
Contribuţia elocventă la creşterea calităţii actului educaţional presupune existenţa unui procent de 90% de didactice calificate, a unei baze materiale dotate cu aparatură şi material didactic modern şi certificarea unor preocupări privind reducerea abandonului şcolar. Unităţile de învăţământ preuniversitar care îndeplinesc cumulative aceste condiţii vor întocmi un dosar de autoevaluare care să cuprindă, în copie, documente justificative pentru fiecare din condiţiile enumerate.
Dosarul, aprobat de Consiliul de administraţie al unităţii de învăţământ, se depune pentru validare la inspectoratul şcolar judeţean, până la data de 1 septembrie 2010. Până la data de 6 septembrie 2010, inspectoratul şcolar judeţean va discuta şi aproba în consiliul de administraţie lista ce va fi înaintată Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului în vederea emiterii ordinului de ministru pentru acordarea „Diplomei de Excelenţă Instituţională”. (Doina Marcu)

Drepturile de autor sunt rezervate proprietarului de domeniu. Responsabilitatea pentru eventualele consecinte juridice generate de copierea, multiplicarea si difuzarea textelor si fotografiilor de pe acest site revine persoanei in cauza.


Primăria Botoşani angajează bugetari disponibilizaţi
Folosirea obscenitatilor pe internet ar putea fi interzisa de la sfarsitul anului
Simpozionul „Dimitrie Iov – Jertfă pe Altarul Unităţii Naţionale”
doar 24 de ore până la cel mai important eveniment cultural din istoria oraşului Flămânzi
Doi bătrâni de 80 de ani escrocaţi de un ţigan
Program Tv SOMAX, joi, 12 august
C OM U N I C A T D E P R E S Ă - ISU
Cum va arăta contribuabilul român în martie 2011
Sunt multe ferme si activitati agricole neimpozitate
Cui va folosi banii cheltuiţi pe acest program?
Cei de la DSP nu mai au cum ieşi prin judeţ
Apă potabilă, pe strada Spitalului, cu bani din buzunar
Parcare subterană în Boto;ani realizată cu banii unei firme din Israel
Nemţii aduc un nou model de Praktiker în Botoşani, unic în ţară
Alcoolul si memoria. De ce ni se taie filmul cand bem prea mult
Mărinimia Guvernului Boc faţă de copii asistaţi social
La Protecţia Copilului se naşte un nou sindicat
La Protecţia Copilului sindicatele se luptă pentru puterea deplină
Comunicat de presa
Ce impozite ar plati manelistii in Germania
Horoscop
Bancul zilei: Blonda la bancher
Un botoşănean în Ţara Moţilor
Jurnalul de Dimineaţă

Blogul lui Rotundu
Arhivă