Jurnalul botosanenilor Publicatiile Jurnalul Online Jurnalul Dimineata Botosanilor

   

Evenimente
Politică
Cultură
Infracţiuni
Anunţuri
Economic
Fapt divers
Administraţie
Social
Ştiri agenţii
Horoscop
Umor
Caricaturi
Lumea lu' Rotundu
Presa'n gura lu' Rotundu


Număr accesări
Astăzi:
12382
De la 07 Ianuarie 2003
122872449

Comunicat - S-a prelungit vacanţa de Paşte

  • 21 April 2011, 23:00
Într-un comunicat al MECTS transmis AGERPRES se precizează că marţi, 26 aprilie, nu vor fi ţinute cursuri în învăţământul preuniversitar. ''Elementele care au condus la fundamentarea deciziei iniţiate de Secretariatul de stat pentru învăţământ preuniversitar sunt legate de concomitenţa Sărbătorilor Pascale în lumea creştină şi de faptul că, în săptămâna de vacanţă care a premers Sfintelor Paşte, un număr mare de elevi a fost angrenat în olimpiadele şcolare pe discipline. S-a considerat că, în aceste circumstanţe, o zi suplimentară de odihnă este binevenită'', mai arată MECTS.

Drepturile de autor sunt rezervate proprietarului de domeniu. Responsabilitatea pentru eventualele consecinte juridice generate de copierea, multiplicarea si difuzarea textelor si fotografiilor de pe acest site revine persoanei in cauza.


Horoscop
Bancul zilei: Sadismul lui Bush
Caricatura zilei
Au ars mai mult decât şi-au plănuit
"S-au împuşcat ca proştii între ei, asta a fost Revoluţia"
Infernul judiciar din Rusia lui Putin
Poveşti cu inventatori români
"Popoarele arabe nu vor mai accepta ocupatia"
La 19 ani, voluntar pe Salvare
* "Suntem pregatiti pentru restaurarea monarhiei"
Nu au terminat autostrada, dar au luat banii
Victor Ponta nu răspunde la întrebările incomode pentru USL:
O nouă serie de pensionari pleacă în staţiuni
CAS Botoşani n-are grabă în clasificarea spitalelor
APIA îi atenţionează pe fermieri asupra unui termen
Directorii de spitale la mâna Consiliului de administraţie
Programul de Zilele Oraşului
Expoziţie inedită pe holul Cinematografului Unirea
De Paşti vom fi păziţi de jandarmi
Nova Apa Serv va verifica apometrele din casele botoşănenilor
Jurnalul de Dimineaţă

Blogul lui Rotundu
Arhivă


Ultimele articole de pe blog