Jurnalul botosanenilor Publicatiile Jurnalul Online Jurnalul Dimineata Botosanilor

   

Evenimente
Politică
Anunţuri
Învăţământ
Administraţie
Horoscop
Umor
Religie
Anchete
Lumea lu' Rotundu
Presa'n gura lu' Rotundu


Număr accesări
Astăzi:
19199
De la 07 Ianuarie 2003
122904848

Comunicat de presă ANAF Botoşani

  • "Contribuabilii persoane juridice, invitaţi la sediile ANAF pentru a fi informaţi despre schemele de ajutor de stat
  • 12 August 2019, 10:09
        În acord cu politicile Ministerului Finanţelor Publice de flexibilizare a procesului de implementare a schemelor de ajutor de stat, a fost adoptată H.G. nr. 1046/2018 de modificare şi completare a H.G. nr. 807/2014, publicată în Monitorul Oficial nr. 25/10.01.2019, Partea I.
        Aplicarea acestei scheme de ajutor de stat urmăreşte stimularea creşterii economice prin realizarea de investiţii, iar modificările survenite au clarificat noţiuni şi au simplificat proceduri de acordare, vizând ca efect creşterea ponderii cererilor admise şi, implicit, a numărului investiţiilor de înaltă tehnologie, pentru realizarea produselor cu valoare adăugată mare.
Biroul Ajutor de Stat, Practici Neloiale şi Preţuri Reglementate  din cadrul Direcţiei Generale Regionale a Finanţelor Publice Iaşi – la sediul A.J.F.P. Botoşani, va fi punct de informare locală  permanentă pentru toţi operatorii economici care doresc să acceseze această schemă de ajutor de stat.Promovarea prezentei scheme de ajutor de stat se va face şi prin intermediul întâlnirilor bilunare, în teritoriu, cu operatorii interesaţi, respectiv cei care pot realiza o investiţie de o valoare totală, fără TVA, de minimum 1 milion euro.
Graficul întâlnirilor din luna iulie 2019 în judeţul Botoşani este următorul:
- 14.08.2019 ora 11, etaj II, sala şedinte, la sediul S.F.M. Dorohoi, str. Grigore Ghica nr. 28, municipiul Dorohoi;
- 21.08.2019 ora 11, etaj III, sala nr. 313, la sediul A.J.F.P. Botoşani, Piaţa Revoluţiei nr.5, municipiul Botoşani,
Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice IAŞI - Biroul Ajutor de stat, practici neloiale şi preţuri reglementate

Drepturile de autor sunt rezervate proprietarului de domeniu. Responsabilitatea pentru eventualele consecinte juridice generate de copierea, multiplicarea si difuzarea textelor si fotografiilor de pe acest site revine persoanei in cauza.


Horoscopul săptămânii 12 – 18.08.2019
Catrenul săptămânii
Bancul săptămânii: De ce s-a enervat Funeriu
Poate fi comisarul Ilaşcu o umbrelă PSD pentru corupţia din IJP Botoşani?
Ioan Rotundu
Duel demagogico-oportunist între rechinul Tăriceanu şi ştiuca Dăncilă
Ioan Rotundu
Victorie definitivă a Parohiei Schit Orășeni împotriva MMB
în dosarul ordonanței președințiale de evacuare
De ce a introdus divorţ soţia senatorului PSD Lucian Trufin, zis Papalete
Ioan Rotundu
O elevă eliminată de la bac a câștigat în instanță dreptul la examen
Senatorul PSD Liviu Pop propune ca 10 august să fie declarată, prin lege, Ziua Unității Civice
Ce spunea fostul ministru al Educației după protestul de anul trecut
Guvernul va modifica mâine legea circulației, cu noi sancțiuni
pentru folosirea oricărui fel de dispozitiv mobil / Permis suspendat pentru cei care, în același timp, încalcă și altă regulă de circulație
Interesele din spatele scandalului de la biserica Schit Orăşeni
Ioan Rotundu
Vizită anulată, disconfort neasumat de nimeni
Maestrul Cobâlă a fost cuprins de puternice emoţii
Ioan Rotundu
Jurnalul de Dimineaţă

Blogul lui Rotundu
Arhivă


Ultimele articole de pe blog