Pentru a atrage femeile care vor să devină mame să aleagă maternitatatea din Botoșani, șefii Spitalului Judeţean Mavromati au decis să schimbe printre altele și condițiile de tip hotelier din Secţia de Obstetrică şi Ginecologie. Potrivit celor declarate miercuri de medicul Gina Puflea, coordonator Secţie Obstetrică şi Ginecologie, cele peste douăzeci de rezerve sunt cu un pat şi două şi au fost modernizate la standarde europene. Mămicile vor plăti, pentru început, un tarif de 10 lei pe noapte.
Viitoarele mămici vor avea duș şi toaletă în rezervă, televizor, frigider, telefon şi internet.
Vom vedea dacă mergem în continuare cu această sumă. Din primele taxe vrem să dotăm aceste rezerve, pentru că altă posibilitatea nu avem. Confortul hotelier creşte rangul, prestigiul spitalului, calitatea actului medical. Este foarte important ceea ce s-a realizat, a menţionatGina Puflea, coordonator Secţie Obstetrică şi Ginecologie. (Liana Anuței)