Jurnalul botosanenilor Publicatiile Jurnalul Online Jurnalul Dimineata Botosanilor

   

Evenimente
Politică
Cultură
Anunţuri
Fapt divers
Editorial
Învăţământ
Sănătate
Administraţie
Horoscop
Ofertă de afaceri
Umor
Mondene
Comentarii
Publicitate
Lumea lu' Rotundu
Presa'n gura lu' Rotundu

1 EURO = 4.7440 lei
1 USD = 4.1547 lei


Număr accesări
Astăzi:
4732
De la 07 Ianuarie 2003
70564525

Conţac n-a găsit încă cheia pentru broasca DNA

  • 7 October 2007, 23:00
În urma articolului intitulat „Avocaţii lui Conţac fac harcea-pargea din dosarul DNA”, apărut în 17 septembrie 2007, aproape că am fost făcut mincinos de către unii comentatori. Motivul, cică o anume adresă care l-ar fi salvat pe preşedintele Coţac în faţa procurorilor DNA, dată dispărută, n-ar fi existat decât în imaginaţia lui Conţac şi, eventual, a mea. Mai mult, am fost sunat chiar de ex-prefectul Roman, care mi-a spus că n-a văzut niciodată acea adresă. Considerând că am fost imparţial în cele afirmate iar acuzaţiile care mi s-au adus, de măsluire a unor informaţii, nedrepte, m-am ambiţionat să reconstitui întreaga filieră a acelei adrese. De această dată voi indica şi numere de documente oficiale, deşi evit un astfel de gen jurnalistic, tocmai pentru a nu-l încărca pe cititor cu informaţii de detaliu, în dauna fondului problemei abordate.
O primă mărturie am găsit-o la colegii mei de la Monitorul. În ediţia din 20 iunie 2002, colegii de la Monitorul publicau o anchetă intitulată „Teatru ieftin în cazul Conţac”. În acea anchetă se reliefa faptul că prefectul de atunci, Costică Macaleţi „l-a declarat pe Conţac compatibil cu ordonanţa, înainte de verificările Corpului de control”. Mai afirma autorul articolului, reporterul Segiu Bălăşcău, că „poziţia Guvernului este încă o taină”.
Nu era nici o „taină”. Aşa cum se poate vedea din cele două imagini, una de ansamblu şi cealaltă de detaliu, la data de 28 martie 2002, sub nr. 935, la Ministerul Administraţiei Publice era trimisă spre Prefectura Botoşani adresa cu nr. 4093/26.03.2002 prin care se aducea la cunoştinţă că faţă de noile reglementări, vicepreşedintele Constantin Conţac nu este incompatibil cu funcţia fiului său Liviu şi nici cu afacerile derulate prin firmele sale.
Aşa cum am mai afirmat, fostul prefect Costică Macaleţi recunoaşte existenţa acestei adrese, dar nu mai ştie de soarta sa, după ce-a predat funcţia în 2004. Când a izbucnit scandalul între cei din PNL şi Constantin Conţac, liberalii dorind îndepărtarea acestuia din funcţia de preşedinte al CJ, problema incompatibilităţii a fost ridicată din nou. În jurul acestui presupus conflict al familiei Conţac cu legea, s-a construit dosarul DNA şi s-a ajuns ca averea familiei Conţac să fie pusă sub sechestru.
Dacă preşedintele Conţac ar fi depus la DNA o copie de pe adresa ministerială care infirma incompatibilitatea sa şi a fiului său cu funcţiile deţinute, întreg eşafodul acuzaţiilor s-ar fi dărâmat. De acest lucru au ştiu şi ştiu şi cei care l-au acuzat pe Conţac, adică grupul de liberali format din Mihai Ţâbulea, Gelu Ciubotaru, ex-prefectul Roman şi actualul subprefect Mihai Elvădeanu. Între timp ex-prefectul Roman şi-a schimbat punctul de vedere în sensul că recunoaşte existenţa acelei adrese, dar că Elvădeanu este cel care ar cunoaşte împrejurările dispariţiei.
Cu adresa nr. 7471/10 iulie 2007, preşedintele Conţac se adresează Ministerului Internelor şi Reformei Administrative, ca în baza Legii 544/2001 privind liberul acces la informaţie să i se elibereze o copie de pe acea adresă. Tăcere! Revine cu adresa nr. 7849/20.07.2007. Tot tăcere. În paralel se adresează, în baza aceluiaşi temei legal, Legea 544, şi Prefecturii Botoşani, cu adresa nr. 7617/16.07.2007solicitând copia de pe adresa ministerială cu nr. 4039/26.03.2002.
Ştiţi ce-i răspunde Prefectura? Iată: „Documentele solicitate sunt datate din anul 2002, iar arhiva instituţiei noastre fiind aglomerată cu foarte multe documente datorită lipsei de spaţiu, pentru verificare este necesară o perioadă mai îndelungată”. Aşadar, datorită haosului care domină arhiva Prefecturii Botoşani, orice persoană care ar avea nevoie de copia unui document va putea fi condamnată pe nedrept, era neputând să se apere în timpul oportun.
Informaţii de ultimă oră indică faptul că această adresă buclucaşă ar fi ieşit la iveală şi s-ar afla pe la şeful Serviciului financiar al Prefecturii, Cezar Albu. Numai că acesta a avut cu Conţac un schimb de replici mai dur, legat de anumite aspecte financiare şi se eschivează să-i dea lui Conţac copia de care are nevoie. Nici noul prefect Gheorghe Sorescu nu pare să fie interesat de rezolvarea cererilor lui Conţac, deşi, oficial, a declarat că este dispus la cooperare cu acesta.
Altfel spus, preşedintele Conţac continuă să fie „lucrat”. Dacă ar intra în posesia copiei adresei care-i atestă oficial şi de la nivel de minister, incompatibilitatea stabilită de DNA, întreaga tevatură ar înceta şi relaţiile instituţionale la nivel de judeţ ar intra pe făgaşul normal.
Până la urmă Conţac va găsi cheia care să descuie broasca DNA şi tare mă tem că cei care au dosit buclucaşa adresă vor trebui să răspundă pentru fapta lor. Într-un stat de drept aşa este corect. În ce-i priveşte pe comentatorii gen „Toma necredinciosul” spre ca imaginile de faţă să le redea încrederea că rostim adevărul şi plăsmuieli dictate de banii cuiva. (Ioan Rotundu)

Drepturile de autor sunt rezervate proprietarului de domeniu. Responsabilitatea pentru eventualele consecinte juridice generate de copierea, multiplicarea si difuzarea textelor si fotografiilor de pe acest site revine persoanei in cauza.

[ Comentarii (8)]


Cătălin Măruţă promite ”Happy Hour”
Memorialul Ipoteşti face paşi mici spre acreditare
Priveşte cu mâinile legate şcoala construită prin Banca Mondială
Iluminatul arhitectural întârziat de reabilitarea clădirilor principale
Chirilă persistă în premierea omului de afaceri al anului
Deputatul Drăguş se arată optimist de vizita în Italia
Câmpanu nu poate fi chemat în judecată pentru calomnie
Vasilescu provoacă, dar nu se ştie dacă i se va răspunde
APM achiziţionează un nou GPS
Încă două centre de sănătate mintală în judeţ
Deţinătorii de situri în Natura 2000 vor primi compensaţii
Sănătatea salariaţilor nu prea are valoare pentru angajatori
Cursuri de formare pentru cadrele didactice auxiliare
Lactate expirate retrase de piaţă
Program TELE’M Botoşani, luni, 8 octombrie
Ciobanul şi ciomagul
Horoscop
Victor Construct i-a lăsat pe botoşăneni fără curent electric
Un schimb avantajos
Anunţ important
Ofertă pentru pensia dvs. privată
Românul şi gura
Neputinţă, incompetenţă sau corupţie?
Ioan Rotundu
Umilit şi înjosit, Secrieru s-a întors în PNL
lui i s-a rezervat rolul de săgeată cu vârful tocit
Jurnalul de Botoşani şi Dorohoi

Blogul lui Rotundu
Arhivă