Cu toate acestea, am reuşit să sintetizez unele informaţii care, sper eu, să fie de folos cititorului botoşănean, doritor să cunoască contribuţia înaintaşilor săi la realizarea Unirii Principatelor Române Moldova şi Muntenia, act consemnat de către istorie ca fiind realizat în 24 ianuarie 1859.
De departe, un rol crucial pentru înfăptuirea Unirii l-a jucat boierul botoşănean de veche spiţă Dimitrie Rallet (1815-1858). El a fost cel care a demascat fraudarea alegerilor, mascarada electorală şi jocul de culise al caimacamului Nicoale Vogoride, publicând scrisorile compromiţătoare ale acestuia în „L’Etoile du Danube”, declanşând, astfel, un scandal european, fără îndoială, săvârşind un act de mare curaj politic.
A fost membru fondator al Comitetului Central al Unirii – Comitet constituit la Iaşi, în 1856. Să mai adăugăm că Rallet a fost ales deputat de Botoşani în Divanul Ad-hoc al Moldovei, deţinând şi funcţia de secretar al acestuia. Din păcate, s-a stins din viaţă înainte de a-şi vedea împlinit visul cu ochii, adică de a trăi marele eveniment al Unirii, care se va împlini la aproape un an de la moartea sa.
Un alt boier botoşănean dedicat trup şi suflet Unirii a fost Scarlat Vârnav (1813-1868) (foto), despre care s-a scris într-un articol publicat în ediţia de ieri. Cu moşie în zona Hilişeului, boierul Vârnav s-a raliat anticipat la toate reformele iniţiate de domnitorul Cuza, după înfăptuirea Unirii. Intrând în tagma preoţească, nu avea la acestea decât o expresie: „Popa Vârnav zice Da!”
Nici intelectualii vremii n-au stat cu mâinile în sân, cum se spune popular. Poetul George Tăutu (1823 – 1885) s-a implicat cu puterea raţiunii sale exprimată în creaţii poetice despre care marele istoric şi critic literar George Călinescu, în monumentala sa lucrare intitulată „Istoria literaturii române” avea să consemneze: „pe băncile şcoalelor de acum câteva decenii răsunau onestele versuri patriotice ale lui Gh. Tăutu”. Erau acele versuri închinate Unirii, prin care l-a slăvit pe Cuza.
Alături de Tăutu trebuie să consemnăm şi numele altui botoşănean, prieten al său, mare unionist. Este vorba de publicistul şi profesorul I.V. Adrian (1837 – 1875), de loc din Mihăileni, dar care a predat în şcolile din Botoşani. Cei doi oameni de cultură, Tăutu şi Adrian, au dat la Botoşani tonul adeziunii la Actul Unirii.
Nici că se poate vorbi de contribuţia botoşănenilor la înfăptuirea Unirii, fără a se pomeni numele celui care reprezintă poate cea mai veche spiţă de boieri din Moldova. Este vorba de boierul botoşănean Dimiterie Scarlat Miclescu (1820 – 1896), care se înscrie cu o carieră laborioasă în Epoca Unirii. Acest boier a fost semnatar al petiţiei adresată, în 1857, Marilor Puteri, semnatare ale Tratatului de la Paris, demascând activitatea caimacanului Teodor Balş, oponent înverşunat al Unirii, şi el boier de spiţă veche cu moşie pe Botoşani.
În calitate de comisar al lui Cuza, Dimitrie Scarlat Miclescu i-a prezentat Domnitorului un tablou veridic al lumii satului, al abuzurilor şi fărădelegilor celor puternici la adresa ţărănimii oprimate, fapt care i-a adus frumoasa etichetă, Amicul ţăranilor, făcându-l să se lepede de blazonul faimoasei şi vechii familii de boieri ai Moldovei, îmbrăcând straie ţărăneşti tradiţionale. Mihail Kogălniceanu, într-o şedinţă a Camerei, din 21 februarie 1887, îl aprecia astfel: „… om care a jucat un rol însemnat în ţara aceasta, care a purtat un nume din cele mai mari din Moldova… Dimitrie Miclescu e o figură care va sta şi în istorie”. Miclescu a fost deputat al ieşenilor în Adunarea Ad-hoc, al dorohoienilor în Adunarea Electivă, a fost decan al Baroului din Botoşani, a fost profesor la Liceul „A.T. Laurian” din Botoşani, a condus periodice botoşănene: „Opiniunea” – 1867, „Cucoşul în pragul uşii”, „Curierul de Dorohoi”. Pentru el, „fost prieten şi ministru al lui Cuza Vodă”, răsturnarea acestuia avea să fie „durerea cea mare a vieţii sale politice”.
Acestea sunt doar câteva nume de botoşăneni susţinători ai Unirii Principatelor Române, care au intrat în istorie pe uşa din faţă, spre a ne aduce nouă cinstire şi preţuire în faţa naţiunii române. Cred că se cuvine să închei această mică expunere cu un fragment din telegrama trimisă de către alegătorii botoşăneni, la Iaşi, Domnitorului Alexandru Ioan I, cu ocazia alegerii sale ca domnitor al Moldovei, în 15 ianuarie 1859, ca prim pas spre înfăptuirea Unirii: „Prin urmare, noi botoşănenii, în a glasului tărie ne grăbim a felicita pe alesul oblăduitor, pe prea înaltul Domn Alexandru Ioan Cuza Voevod, căruia aducem, din mijlocul bucuriei obşteşti, deplină credinţă, adevărată dragoste şi întreagă supunere.”
(Ioan Rotundu)
Ioan Mamaische
