Jurnalul botosanenilor Publicatiile Jurnalul Online Jurnalul Dimineata Botosanilor

   

Evenimente
Politică
Infracţiuni
Economic
Fapt divers
Editorial
Învăţământ
Sănătate
Sport
Administraţie
Ştiri agenţii
Horoscop
Umor
Gastronomie
Reportaje
Comentarii
Lumea lu' Rotundu
Presa'n gura lu' Rotundu

1 EURO = 4.8286 lei
1 USD = 4.4674 lei


Număr accesări
Astăzi:
7935
De la 07 Ianuarie 2003
79771770
Corespondenţă din Germania

Amintiri din Alba-Iulia, de Ziua Marii Uniri

  • 2 December 2012, 23:00
Nu stiu altii cum sunt, dar eu, cand ma gandesc la locul nasterii mele, la casa parinteasca din Alba-Iulia, la santurile Cetatii si parcul din fata bisericilor, unde ne jucam pe cand eram niste țânci, la statuia lui Mihai Viteazul si celula lui Horea, eroii nostri de neam, imi salta inima de bucurie. Sa imi ingaduie Ion Creanga indrazneala de a-l fi parafrazat, caci prea potrivit in vorbe si dulce isi incepea el Amintirile din copilarie. Iar azi, de Ziua Nationala a Romaniei si a Marii Uniri de la 1 decembrie, simtirea mea e la fel de nostalgica ca a marelui povestitor humulestean.
Alba-Iulia era un oras cu multa istorie, dar cam provincial si cam plicticos. Cel putin asa il vedea mama, tanjind dupa Sibiul ei natal. Iar parerea ei a reusit sa mi-o insufle si mie, in timp. La inceput insa, am avut doar ochi si impresii de copil fericit, fara griji. Cativa ani, am locuit in orasul de jos. Asa se numea centrul comercial si administrativ al Albei-Iulia, orasul pulsa mai ales pe orizontala. Insa lucrurile s-au schimbat dupa reorganizarea administrativ-teritoriala a Romaniei sub Ceausescu, prin '68, cand Alba-Iulia a devenit capitala de judet.
Odata cu noua sa importanta, orasul s-a dezvoltat si in sus. Lumea a inceput sa se mute "in Cetate", in blocurile cu incalzire centrala si apa curenta, calda si rece. Parca mai mult rece. La inceput au fost trei blocuri, aliniate frontal. Erau blocurile A1, A2, A3. In dosul lor s-au mai ridicat doua blocuri, "intitulate" cu B. C-urile s-au construit pe directia perpendiculara, delimitand primul areal imobiliar. Intre blocuri erau terenuri de joaca, ba chiar si un teren de tenis, caci toti copiii voiau sa ajunga ca Ilie Nastase sau Ion Tiriac.
La inceputul bulevardului in constructie aparusera o alimentara si o cofetarie. Noi copiii cumparam islere, dobosuri si un foarte comic "suc cu bila". Agitai sucul tare, iar apoi apasai bila pe gatul sticlei in jos.Sucul sub presiune tasnea si stropea totul imprejur, daca aplicai tactica potrivita. Era distractie de distractie, isi merita toti banii, vreo doi lei. Iar sticla goala o returnai contra cost. Insa asta era doar o isprava mica. Baietii mai mari se laudau cu alte ispravi, mult mai grozave.
Una dintre ele era ca ar fi urcat "pe Mamut". Noua, celor mai mici, ne era frica sa mergem pe colina care se vedea in zare. Acolo s-au descoperit, odata cu sapaturile pentru fundatiile noilor blocuri, coltii uriasului animal preistoric. Iar in mintea noastra plina de basme cu zmei, elefantul cu fildesi rasuciti si ascutiti cutreiera inca prin padure, infricosator si flamand. Asa ca mai bine ne jucam in parcul cel mare din fata bisericilor, unde nu era picior de mamut.
Parcul era ingrijit, plin de copaci si rondouri cu flori. Lumea se odihnea stand pe banci si ratoindu-se din cand in cand la noi, caci ne zbenguiam prea zgomotos. O banca o ocoleam mereu, caci era locul de exhibitie a unui batran onanist. In fuga noastra descreierata ajungeam si in curtea Bisericii Ortodoxe, un loc minunat, dar mult prea tacut. La doi pasi era Biserica Catolica, mereu in renovare a zidurilor exterioare, vechi de sute de ani. Inauntru strajuiau statui, era altfel decat la ortodocsi. Mai rece, mai auster, ni se parea noua pe atunci.
Fugeam repede mai departe, pe calea pietruita cu piatra cubica. Inca un parc, in stanga, Muzeul Unirii si Biblioteca Batthyaneum. Domnul Maniu, un prieten de familie, era arhivar. El ne dadea voie inauntru si ne povestea despre Codex Auraeus, cartea scrisa cu litere de aur. Biblioteca era un loc sacru si plin de mistere. Zeci de mii de carti vechi si rare, documente, manuscrise si incunabile se gaseau acolo, spunea el cu glas scazut, parca impartasindu-ne un secret. Clar ca niciunul dintre noi nu intelegea ce-i aia incunabila, sau incunabula. Dar il iertam pe batran, caci povestea asa de frumos.
Din biblioteca, fugeam la aer, o luam pe langa Sala Unirii si acolo ne opream putin, sa ne tragem sufletul. Apoi puneam palma cu degetele aliniate la frunte si-l salutam pe Mihai Viteazul, calare pe cal. Cusma ii statea intr-o parte, impodobita cu o pana semeata. In mana stanga tinea un buzdugan, ridicat drept in sus. Cu dreapta, el isi strunea calul gata de galop. Nici cal, nici calaret, nu aveau timp de noi. Domnitorul Mihai pleca la lupta, ca sa-i uneasca pe romani.
Inspirati de exemplul lui, toti copiii ne vedeam soldati. Fugeam mai departe inspre Poarta Cetatii, pe langa cazarma militara. Multe povesti mai auzisem si de acolo, care ne faceau parul maciuca. Nu demult, pe un soldat il apucasera dracii si trasese cu pusca aiurea, de jur imprejur. Pe alt soldat il gasisera spanzurat. Sa fi plutit aerul mortii in aer? Caci sus pe scari, pe langa cazarma, urcai la celula lui Horea, de pe poarta a treia a Cetatii.
Pe usa cu gratii metalice a sinistrei celule scria Horia, Closca si Crisan, numele celor trei eroi ai rascoalei taranesti din 1784. Dar noi, cei de-ai locului, asa stiam, ca in celula fusese inchis doar Crisan, care se spanzurase cu nojitele de la opinci. Fartatii sai Horia si Closca fusesera trasi pe roata, cum se pedepsea dorinta de libertate pe atunci. Cei trei martiri mai aveau un obelisc, ceva mai jos, la care ajungeai trecand podul peste santurile Cetatii.
Santurile erau adanci si peretii lor pavati cu caramizi vechi-vechi, de pe vremea romanilor. In santuri crestea iarba, insa unii cresteau si castraveti. In santuri se montasera si leagane, in care ne dadeam de zor. Se juca fotbal in santurile Cetatii, se batea mingea in chip si fel. De jocuri pe computer nu auzise nimeni din Apulum. Toti copiii erau "afara, la joaca", de cand se termina scoala si pana la lasatul serii, cand parintii ii strigau acasa.
Cand am plecat din Alba-Iulia la liceu la Cluj, n-am regretat deloc. Aveam viitorul in fata, aveam planuri mari. Apoi am plecat mai departe in tara si chiar si mai departe, in strainatate. Ultima oara am trecut prin orasul meu natal, cu mare istorie si puternic iz de poveste, in concediul din vara. Am trecut in goana rotilor de tren. Astazi, de Ziua Nationala si cea a Marii Uniri, nu m-am putut stapani sa nu ma mai intorc o data, la Alba-Iulia. Macar in gand.
Dani Rockhoff

Drepturile de autor sunt rezervate proprietarului de domeniu. Responsabilitatea pentru eventualele consecinte juridice generate de copierea, multiplicarea si difuzarea textelor si fotografiilor de pe acest site revine persoanei in cauza.


Horoscop
Bancul zilei: Treabă ţigănească cu folos
Preturi in creştere pentru deşeurile de fier la BRM Terminal Botoşani
Gastronomie: Lapte de pasăre
Drapelul naţional a fost arborat pe vârful Parângu Mare, la 2.519 metri înălţime
Scandări pentru unirea Basarabiei cu România de 1 Decembrie la Alba Iulia
Guvernul vrea să acorde studenţilor zi liberă pe 10 decembrie
pentru alegeri
Preşedintele Băsescu huiduit de Ziua Naţională de mitingiştii de profesie
Lumea lu' Rotundu: Basarabia - 200 de ani de lacrimi şi durere
Crin Antonescu vrea şefia Senatului, ca punte spre Cotroceni
Miky Şpagă, viitor de Botoşani, vrea la guvernare alături de USL
Crin Antonescu vrea suspendarea lui Băsescu
o nouă suspendare se face in funcţie de vot sş nu de UE
Cei 18 traficanţi de ţigări cer libertate
Şi-a pierdut piciorul la vârsta de 20 de ani
Botoşani: Morţii din Italia au ajuns acasă
Truşeşti: Voturi stoarse din bătrâneţea cuplurilor
Înghesuială la fasolea cu cârnaţi
1 Decembrie – Mesajele şefilor locali către botoşăneni
Prinşi băuţi la volan
Măsuri sporite pentru linişte în Centrul Vechi
Şi reprezentanţii opoziţiei au cuvântat de 1 Decembrie
Conştiinţa naţională trece prin strachina cu fasole
Ioan Rotundu
Pot apărea mari surprize
Ioan Rotundu
Botoşani: Nebunia salariaţilor de la secţia Psihiatrie
Elevi care fac cinste şcolii botoşănene
Numărul medicilor chirurgi a mai crescut cu doi
n şcolile judeţului au rămas foarte puţini profesori necalificaţi
S-a reluat vaccinarea contra TBC la nou născuţi
Jurnalul de Dimineaţă

Blogul lui Rotundu
Arhivă