Ministrul interimar al Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, Liviu Marian Pop, a semnat joi, 24 mai, ordinul privind aprobarea calendarului de desfăşurare a concursului de selecţie a cadrelor didactice în vederea constituirii Corpului naţional de experţi în management educaţional, sesiunea 2012 (seria a 2-a), a transmis ministrul printr-un comunicat.
Ministerul nu a anunţat însă detalii despre acest calendar. Concursurile ştim foarte bine cum se organizează şi cine trebuie să câştige. Sunt posturi căpătate politic, nu cred că mai are cineva vreo îndoială în această privinţă. Iar această a doua sesiune pentru constituirea Corpului naţional de Experţi îşi are rolul de a-i aduce în rândul experţilor, pe favoriţii actualei puteri, cei cărora le sunt rezervate posturile de directori de şcoli, inspectori, şefi de inspectorate, a declarat profesorul Ivan Mitraş.
Dacă nu au anunţat încă etapele concursului pentru Corpul experţilor, în schimb reprezentanţii MECTS au dat informaţii despre intervalul în care vor avea loc concursurile pentru posturile de inspectori şcolari generali.
În lunile august - septembrie 2012, MECTS are în intenţie organizarea concursurilor pentru posturile de inspector şcolar general. O condiţie obligatorie pentru cei care doresc să ocupe aceste posturi este să facă parte din Corpul naţional de experţi în management educaţional, s-a precizat în comunicatul ministerului. (Doina Marcu)