Jurnalul botosanenilor Publicatiile Jurnalul Online Jurnalul Dimineata Botosanilor

   

Politică
Cultură
Infracţiuni
Editorial
Administraţie
Horoscop
Umor
Reportaje
Comentarii
Evenimente
Lumea lu' Rotundu
Presa'n gura lu' Rotundu


Număr accesări
Astăzi:
3381
De la 07 Ianuarie 2003
124993710
Cort electoral devalizat

Comunicat de presă PNL Botoșani

  • 15 April 2024, 12:38
`Un cort pentru strângerea de semnături, amplasat de PNL pe Pietonalul Transilvaniei a fost vandalizat în cursul nopții trecute. Ciudat, dintr-un număr de cinci corturi ampalsate de tot atâtea partide pe o suprafață de numai 100 mp, cortul PNL a fost singurul asupra căruia au fost aplicate represalii. Reprezentanții PNL Botoșani au notificat autoritățile ompetente, în făptașilor și prinderii acestora. Avem încredere că acest lucru se va întâmpla în cel mai scurt timp, având în vedere că zona în care s-a petrecut incidentul este o zonă centrală a orașului și este supravegheată video.
Nu am fost, nu suntem și nu vom fi niciodată adepții campaniilor distructive. Barbaria vine din neștiință, ură și ignoranță, iar noi, PNL nu reprezentăm aceste atribute. Sunten siguri că nici cetățenii Botoșaniului, oameni educați și cu bună
credință, nu aprobă aceste manifestări. Lupta noastră electorală trebuie să se desfășoare pe tărâmul ideilor, a proiectelor, a dorinței de a face bine orașulu nostru și nu de a mutila materiale electorale.
PNL – Organizația Municipală Botoșani

Drepturile de autor sunt rezervate proprietarului de domeniu. Responsabilitatea pentru eventualele consecinte juridice generate de copierea, multiplicarea si difuzarea textelor si fotografiilor de pe acest site revine persoanei in cauza.


Catrenul săptămânii: - - Campanie electorală -
Ioan Mamaische
Horoscopul săptămânii 15 – 21.04.2024
Bancul săptămânii: Strict filozofic
Ecouri despre evenimentul de la Frumuşica
Ioan Rotundu
Să ne ferească Dumnezeu de sloganul „Continuăm dezvoltarea”
Ioan Rotundu
Candidaţi care bat la uşă de primar încuiată
Ioan Rotundu
Dar Adriana Cârligeanu de la AUR poate fi Ana Pauker
Opan Rotundu
Lumea lu Rotundu: Scandal electoral la Mileanca
Campanie electorală cu scandal, şantaj şi… control judiciar
Ioan Rotundu
Percheziții ale Parchetului European la funcționari publici și la AJOFM Botoșani,
într-un dosar cu o fraudă de 160.000 de euro
Neruşinarea magistraţilor nu pare a avea limită
Ioan Rotundu
Jurnalul de Dimineaţă

Blogul lui Rotundu
Arhivă


Ultimele articole de pe blog