Cazul are două căi importante: calea civilă şi calea penală. În ancheta de faţă ne ocupăm de calea civilă care va deveni un fel de şapou pentru înţelegerea căii penale. În 9 aprilie 2014, Elena Brehuescu, prin concurs, ocupă postul de consilier juridic debutant la Primăria Cristeşti, la acea vreme primar liberalul Ioan Aciobăniţei iar secretar Bogdan Peţenchea. Conform prevederilor Legii 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, la încheierea perioadei de stagiu, Elena Brehuescu urma a fi titularizată pe post.
Primarul Aciobăniţei i-a chemat la ordin pe funcţionarii din primărie care aveau atribuţiuni de serviciu în acest sens şi le-a cerut să întocmească documentele necesare definitivării pe post, după care, prin Dispoziţia nr. 3/6.01.2016 dispune titularizarea, Secretarul Bogdan Brehuescu, probabil ca să-şi apere stabilitatea pe funcţie din partea unei eventuale concurenţe din partea Elenei Brehuescu, deşi avea obligaţia ducerii la îndeplinire a acestei dispoziţii „refută”, cum avea să constate judecătorul.
Vin alegerile locale din iunie 2016, Aciobăniţei pierde alegerile în favoarea social-democratului Lucian Borfotină dar secretarul Peţenchea tot nu duce la îndeplinire dispoziţia fostului primar. Dimpotrivă, se asociază cu noul primar Borfotină şi, împreună, declanşează o strategie de îndepărtare din primăriei a Elenei Brehuescu pe care o considerau incomodă pentru interesele lor.
În mai 2017, ajuns din primar consilier, Ioan Aciobăniţei decedează. Cale liberă binomului Borfotină – Peţenchea pentru îndepărtarea din primăriei a incomodei Brehuescu. Văzând că definitivarea ei pe post este trenată, ba mai mult, i s-a dat de înţeles că ar face bine să plece din primărie ((s-a mers până acolo ca o relicvă comunistă care spoliază primăriile de bani publici, un pârlac fără de pereche cum este Gheorghe Dănilă, ajuns consilierul lui Borfotină, să-i spună în faţă juristei Brehuescu că ,orice-ar face, tot va trebui să plece din primărie), Brehuescu a înaintat o acţiune civilă la Tribunalului Botoşani – Secţia de contencios administrativ.
În urma soluţionării dosarului nr. 176/40/2016, prin Sentinţa nr. 278/5 mai 2016, printre alele, se decide „Obligă pârâtul U.A.T. Cristeşti prin primar să soluţioneze cererile formulate de reclamantă şi înregistrate la instituţia publică sub nr. 4126/2-06-2015, 11092/4.12.2015 şi nr. 496(8.01.2016, în sensul de a face aplicarea art.61 din Legea nr. 188/1999 cu privire la funcţionarul public debutant Brehuescu Elena. Obligă Secretarul Comunei Cristeşti să pună în executare Dispoziţia Primarului Comunei Cristeşti nr. 3/6.01.23016, în sensul de a întocmi, potrivit art. 61 din Legea nr. 188/1999 raportul de evaluare a activităţii funcţionarului public debutant Brehuescu Elena”
. Ce prevede acest mult disputat articol ce pare a nu fi pe placul binomului Borfotină – Peţenchea:
(1) La terminarea perioadei de stagiu, pe baza rezultatului evaluării realizate, funcţionarul public debutant va fi:
a) numit funcţionar public de execuţie definitiv în clasa corespunzătoare studiilor absolvite, în funcţiile publice prevăzute la art. 14, în gradul profesional asistent;
b) eliberat din funcţia publică, în cazul în care a obţinut la evaluarea activităţii calificativul necorespunzător.
(2) În cazul prevăzut la alin. (1) lit. b) perioada de stagiu nu constituie vechime necesară pentru ocuparea unei funcţii publice.
Interesant, Primăria Cristeşti nu declară recurs. Recursul l-a declarat Elena Brehuescu şi s-a judecat la Curtea de Apel Suceava. Prin Decizia 288/22 februarie 2017, Sentinţa Tribunalului Botoşani a rămas definitivă şi executorie. Firesc, în îndeplinirea obligaţiei de respectare a unei hotărâri judecătoreşti, noul primar Lucian Borfotină şi secretarul Bogdan Peţenchea ar fi trebuit, de îndată, să treacă la îndeplinirea obligaţiilor. Numai că hotărârea judecătorească nu se potrivea cu interesele lor, aşa că aplică o nouă strategie. (Va urma)