Jurnalul botosanenilor Publicatiile Jurnalul Online Jurnalul Dimineata Botosanilor

   

Politică
Economic
Editorial
Administraţie
Social
Ştiri agenţii
Horoscop
Umor
Mondene
Comentarii
Evenimente
Lumea lu' Rotundu
Presa'n gura lu' Rotundu

1 EURO = 4.8697 lei
1 USD = 3.9827 lei


Număr accesări
Astăzi:
23398
De la 07 Ianuarie 2003
113148142
Cristian Pantazi

Revolutia eticii: neasteptatul ghid moral de la marginea Europei

  • 13 February 2017, 23:00
Refuzam sa fim prizonierii hotilor. Refuzam sa inchidem ochii cind politicienii corupti vor sa distruga lupta anticoruptie. Asta au transmis sutele de mii de romani lumii intregi prin protestele masive din ultimele doua saptamini. Revolta romanilor a atins o coarda sensibila in tot Occidentul, asa se explica atentia lumii intregi: au dat semnalul ca intram intr-o era noua, in care ideologia face loc eticii. Romania s-a transformat din periferie geografica in posibil lider de initiativa pentru o masiva schimbare la scara Europei.
Primii straini care au vibrat la protestul romanilor au fost ziaristii, deloc intimplator. Ca niste antene fine care pipaie permanent realitatea, ziaristii au inteles ca ceea ce se petrece in Romania are corespondent la ei acasa, chiar daca la o scara mai mica. Deocamdata.
Occidentul e in criza de lideri - auzim aceasta mantra obsesiv dupa criza din 2008-2009. E o criza majora de legitimitate a elitelor politice, o lipsa acuta de incredere a cetatenilor in politicieni. Pe aceasta criza se catara liderii populisti precum Marine le Pen, Nigel Farage, Geert Wilders sau Beppe Grillo.
Criza de incredere are, cert, multe explicatii. Dar una e comuna in toate tarile occidentale: coruptia liderilor. Aproape ca nu exista lider politic care sa nu fi beneficiat ilegal sau macar imoral de pe urma functiei: de la frizerul platit exorbitant de Hollande la speech-urile remunerate incredibil de bine ale lui Cameron; de la coruptia vadita a lui Berlusconi la deciziile corupte de meschinariile sotiei in cazul lui Sarkozy; despre Hillary Clinton si afacerea murdara a Fundatiei Clinton nu mai e nevoie sa vorbim. Iar cind justitia din tarile respective nu isi face treaba, frustrarile se acumuleaza, si ele duc la criza de incredere.
Romania, saraca tara bogata de la granita periculoasa a lumii occidentale, a reusit sa produca o mica minune care da frisoane multor lideri occidentali: sa puna sub acuzare si sa condamne sute de politicieni corupti. Indrazneala DNA si a judecatorilor nu sint vazute cu ochi buni de multi politicieni straini, speriati ca DNA s-ar putea cumva multiplica si la ei acasa. Dar publicul din Franta, Italia, Germania, Bulgaria, Ungaria ori Marea Britanie isi doreste cu ardoare o institutie similara si legi similare.
Inapoi la Romania: protestele masive in sprijinul Justitiei au aratat o fata noua si dezirabila a Romaniei. Romanii nu au iesit in strada pentru salarii, pensii, drepturi sindicale ori revendicari ideologice. Au readus in discutie o revendicare post-ideologica: dreptatea. Ei vor ca legea sa fie una pentru toti, vor continuarea luptei anti-coruptie, vor ca acest filtru al Justitiei sa ramina eficace in calea politicienilor verosi.
Ideologiile devin tot mai desuete in Occident din varii motive, cel mai adesea din cauza inconsistentei politicienilor insisi. In Romania, moartea lor e evidenta, cu partide dizolvate in setea de putere a liderilor corupti. Dar oamenii au nevoie de valori ca sa ramina implicati in viata cetatii. Etica pare sa devina o astfel de valoare suprema in Romania, cel putin pentru o parte insemnata a publicului. Nu m-as mira sa vad rostogolita aceasta miscare pro-Justitie si in alte state europene.
Pentru PSD, aceasta schimbare de paradigma e pericolul absolut. Un partid care promoveaza prin liderii de la centru ne-etica, arbitrariul, incalcarea regulilor, va iesi infrint daca societatea va adopta etica drept piatra de bolta a existentei sale. Asa se explica virulenta cu care PSD, ALDE si portavocile din presa au incercat sa discrediteze protestele. Iata liniile principale de manipulare:
Romania e rupta in doua. Au scos batrini in strada ca sa arate ca a doua Romanie e la fel de furioasa ca cea iesita spontan in zeci de orase din cauza OUG 13. Nu e rupta in doua pe falii ideologice sau politice, asa cum vor ei sa arate, ci pe o linie clara de demarcatie: hotii si adversarii hotilor. Iar hotii sint infinit mai putini.
Au vrut sa arate ca protestele masive sint organizate/provocate/manipulate de multinationale. Nu au gasit nici o proba, toate exemplele pe care si-au bazat teza sint pur si simplu falsuri de presa.
Au vrut sa arate ca protestele sint periculoase pentru ca, asemenea celor din Ucraina 2014, vor duce la ruperea tarii, sustinind in subtext ca Rusia sta la pinda, ca si in Ucraina. Culmea, chiar ambasadorul rus a iesit sa le dea o mina de ajutor, la fel ca si Ministerul rus de Externe, care vorbea de tensiunile dintre doua tabere. Nu au adus nici o proba, doar s-au acoperit si mai tare de ridicol.
O mica paranteza aici: si-au pus citiva catelusi din Academia Romana, in frunte cu pseudo-istoricul Ioan Aurel Pop (clujeni, cum il rabdati la conducerea UBB?) sa semneze un apel patetic la unitate. Dupa primirea Elenei Ceausescu in rindurile ei, e cel mai rusinos lucru facut de Academia Romana. Un trist scheunat la comanda retelelor PSD-iste care au infestat si elita culturala a tarii.
Au vrut sa-si intoxice publicul si au continuat cu imensa manipulare de la alegerile parlamentare, spunind ca Soros e implicat in organizarea protestelor. Au fost atit de imbecili, incit au supralicitat teza cu banii platiti suplimentar pentru ciini, facind-o greu de crezut chiar si pentru cei mai putin informati dintre votanti.
Un singur lucru nu au spus: adevarul. Ca nu inteleg nimic din ce li se intimpla. Ca nu inteleg cum de subiectii majestatilor lor indraznesc sa se ridice, desi tocmai au primit sute de lei in plus la salariu/pensie/indemnizatie. Nu vor intelege nici cind, striviti de erorile pe care le fac pe banda rulanta, vor pierde puterea vremelnic incredintata de popor.
Nu pot si nu vor intelege ca exista tot mai multi romani liberi de spaga, liberi de furt, liberi de mica ciupeala. Oameni pentru care stinga, dreapta, ideologia politica in general nu mai conteaza. Oameni liberi pentru care conteaza doar etica si profesionalismul. Oameni puternici pentru ca au invatat sa nu depinda economic de un stat capturat de politicieni hoti. Oameni de neclintit in hotarirea si mindria lor de a fi cetateni corecti.
Acesta e marele cadou, neasteptatul cadou pe care Romania generoasa il face Europei: un ghid moral pentru navigat in timp de criza a valorilor. Romanii din strada arata Europei ca solutia corecta e intoarcerea la lege, etica si responsabilitate. Nu intoarcerea la populism e solutia, istoria ne-a demonstrat ca populismul e catastrofal. Europa ne-a facut un dar urias si ne-a primit cind eram in deriva sociala; e rindul nostru, al unei Romanii profund pro-europene, sa ii intoarcem darul.

Drepturile de autor sunt rezervate proprietarului de domeniu. Responsabilitatea pentru eventualele consecinte juridice generate de copierea, multiplicarea si difuzarea textelor si fotografiilor de pe acest site revine persoanei in cauza.


Romania TV, atac dur la premierul Grindeanu: la restaurant cu interlopi
Horoscopul zilei de 14.02.2017
Bancul zilei: Leac pentru mofturi gastronomice
Cum si-a batut joc Gabriela Firea de drapelul uman din Piata Victoriei.
Reactia fotoreporterului care a facut fotografia
Brexitul ar putea impinge varsta de pensionare in Marea Britanie peste 75 de ani
Descoperirile de noi zacaminte de petrol si gaze s-au prabusit la minimul ultimilor 60 de ani
Ludovic Orban isi anunta "candidatura ferma" la presedintia PNL
Iohannis ii cheama marti la Cotroceni pe Grindeanu si Stefan pentru a discuta despre bugetele pe 2017
Moldova se revolta: „Teleormanul a primit bani de la buget cat cele 6 judete din nord-est la un loc”
Melescanu l-a primit pe ambasadorul rus si "a evocat necesitatea evitarii unei retorici inadecvate"
Tariceanu a propus introducerea pe ordinea de zi a unei declaratii critice la adresa lui Iohannis si a CSM,
pe care sa si-o asume Parlamentul. Dragnea s-a opus
Atenţie maximă la manevra pusă la cale de Tăriceanu
Ioan Rotundu
Doi impostori demagogi de forta
Ioan Rotundu
Un ieşean ne deschide ochii ce parlamentari neputincioşi avem la Botoşani
Ioan Rotundu
Jurnalul de Botoşani şi Dorohoi

Blogul lui Rotundu
Arhivă